RELIGIA, FAMILIA, NAȚIONALISMUL SUNT CORUPȚIE…

„Partidele tradiționale se bazează pe rețele și discursuri învechite și pe corupție (sindicate, primari, relații cu firmele mari; religie, familie tradițională, naționalism declarativ etc.)”. Asta aflăm de la „actorul” Caramitru Junior, care nu reușise să devină vedetă în lumea spectacolului, ca tatăl său, dar și-a aflat debușeul artistic în politică. O postare larg apreciată pe contul său de militant progresist. 

Religia, familia, naționalismul sunt pentru el corupție, iar teza nu e cu nimic nouă sau diferită de susținerile marxismului clasic („religia, opiumul pentru popoare”, „familia, relicvă a societății burgheze”, „naționalismul, instrument burghez pentru asuprirea poporului”, spunea Karl Marx. Toate „vechi” și „corupte”. Astea erau cuvintele de ordine și în „revoluția proletară”, ca și în „revoluția progresistă” în derulare azi). 

Cum li se întâmplă loazelor astea zălude, care nu au nici în clin, nici în mânecă cu politica și care se declară „de dreapta” și „liberale” să alunece în marxism, în extrema stângă? Nu o fac în mod conștient, pentru că ei încă se închipuie întruchipări ale liberalismului, și chiar exponenți de seamă, iar asta cu cât sunt mai sentențioși și mai radicali. 
…Dar tocmai aici e problema, în radicalism. Dar nu e problema lor, pentru că ei vor rămâne niște zănatici, ci a altora, cei care nu numai că apleacă urechea, dar îi mai și urmează. Iar asta pentru că actorul Caramitru, devenit un fel de trombon cu acute al USR, ar avea vreun sens… Care e sensul?! Sensul este că, neștiind pe ce lume trăiște și ce caută el în politică și în viața lui, cu maxim aplomb, actorul Caramitru închide cercul ideologiilor… 

Cine a studiat doctrinele politice înțelege că acestea se dispun cel mai realist într-un cerc în care dreapta și stânga stau față în față. Așa trebuie să fie, iar teoria și legitatea sunt de data asta ajutătoare, pentru că atunci când liberalismul, comportamentul liberal, iar ulterior ultraliberalismul merge prea departe și alunecă astfel de la dreapta spre extremă, el ajunge să atingă inevitabil cealaltă extremă, cea stângă. Astfel închid progresiștii, care au evoluat de la dreapta, cercul ideologiilor, trezindu-se în plin marxism. Prin radicalizare. „Les extremes se touchent”, vorba proverbului francez… 
Comportamentul și percepția lor, care nu mai acceptă manifestărilor altor partide („corupte” și „vechi”), indică tocmai această radicalizare și situare în extremă. Astfel ajung ultraliberalii „dreptaci”, oameni de afaceri și întreprinzători capitaliști, să îmbrățișeze viziuni din extrema stângă, care prin consecințele lor finale nu le pot fi decât total defavorabile. Dar ăștia au inteligența politică a maimuței care își rupe craca de sub picioare… 

Iar cei care închid astfel cercul, duși de nas ca niște „idioți utili”, cum ar trebui să fie recunoscuți de oamenii orientărilor politice firești, se aleg deloc întâmplător dintre cei care până mai ieri nu înțelegeau mare lucru din politică, nu au pus mâna niciodată pe o carte explicativă a ideologiilor sau, altfel spus, sunt …„cu cercul” prin politică… 

Lucrurile astea nu s-ar putea întâmpla într-o politică care și-ar respecta principiile și dreapta ar fi dreapta, iar stânga ar fi stânga. Dar se întâmplă pe când mai toate partidele tradiționale au fugit spre centru (pentru a fi catch-all party), unde social-democrații și creștin-democrații și-au putut da mâna într-o deplină curvăsărie politică, singurul „principiu” și ideologie „veritabilă” rămase fiind oportunismul. Pentru că, dacă în politica actuală, devenită cu totul imorală, liberalii și socialiștii sunt curvele de pe centura ocolitoare, centriștii, ca Macron în Franța, sunt prostituatele de lux ale bordelului din buricul târgului. 

Precum actorul Caramitru, vedetă poltiică azi, în urmă cu 100 de ani taica Lenin susținea că religia este nimic altceva decât corupție: „Fiecare idee religioasă, fiecare idee cu privire la Dumnezeu, chiar și a flirta cu ideea de Dumnezeu este o ticăloșie mârșavă … din cel mai periculos soi, o boală contagioasă dintre cele mai abominabile. Milioane de păcate, de fapte murdare, acte de violență și de infectare fizică … sunt mult mai puțin periculoase decât ideea subtilă, spirituală de Dumnezeu.”

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.