„Cea mai mare degringoladă de după Revoluție…”

Cea mai mare derută! Cea mai mare divizare! Degringolada „cea mai mare de după Revoluție”! Sunt trăite de români tocmai în aceste zile. Și nimeni nu o spune, așa cum se obișnuia atât de adesea înainte, cu expresii precum „prima … de după Revoluție”, „cea mai … de după Revoluție”. Așa că m-am găsit eu, pentru ca să mă remarc. Doar nu toți asta urmărim pe ascuns…?

Pentru că mie îmi lipsesc vremurile în care se spunea „pentru prima dată de la Revoluție”. Îți insuflau un aer de noutate, de renaștere… Totul era sub semnul premierei și ineditului. Parcă te reînființai în lume a doua oară, așa… Despre orișice și orice s-ar fi întâmplat important se remarca și era marcat cu „prima dată după Revoluție”. Și apoi mai era și exclamația: „cele mai de după 1989…!”: ploi, inundații, catastrofe. Dar până și „cel mai mare pepene crescut în România după Revoluție!”. Pentru că trăim în România și nu putea uita nicio clipă, cam tot ce se arăta înainte sau după expresia asta era însă strict negativ: „Domnilor, este prima dată după Revoluție când se întâmplă așa ceva…!”. Cam ăsta era tonul, de revoltă, de protest.

Exprimarea avea însă și aspecte pozitive, cum am spus. Cei mai bătrâni parcă deveneau mai optimiști: în viața lor încă mai era loc de nou, de începuturi, trăiau a treia sa a patra tinerețe, dacă nu cumva mergeau direct în copilărie…

Da, expresia asta avea o mare forță! Nu știu când a început, probabil tot la televizor, când românii nu l-au mai stins după numai două ore …„pentru prima dată după Revoluție”. „Prima întoarcere a regelui de după Revoluție”, „primele inundații după Revoluție”, „primul cutremur după Revoluție” și câte și mai câte noutăți absolute. Iar cel care venea primul cu această constatare se comporta de parcă era în pragul unei descoperiri intelectuale sau chiar științifice de o inestimabilă valoare.

Am crescut și m-am maturizat cu expresia asta și acum îmi lipsește! „Cele mai mari proteste de după Revoluție”, „cea mai mare criză de după Revoluție”. Nu vom mai întâlni niciodată aceste expresii capitale! Împărțeau lumile noastre: înainte și după.

Și apoi au venit zilele astea cu întreaga lor isterie națională. Iar o constatare de bun simț, de data asta, este că ce se întâmplă acum cu românii nu s-a mai petrecut niciodată după 1989 …Dar nu a mai venit nimeni să puncteze. Eu nu am auzit. Și îmi lipsește. Ba chiar cred că e cât se poate de potrivită remarca: „Este cea mai mare degringoladă de după Revoluție!”.

Este cea mai mare derută de după Revoluție și cea mai adâncă divizare, moment în care confuzia, partizanatul, viziunile obtuze, apetitul pentru cancan și bizarerii au atins cel mai înalt nivel. Cel mai mare nivel de excitate a emoțiilor, cea mai mare surescitare, cea mai de jos măsură de profesionalism a presei, cea mai înaltă treaptă a isteriei colective, cel mai înalt grad al suspiciunilor față de autorități, cea mai de jos încredere în acestea, cea mai profundă răvășire a spiritelor de după Revoluție.

Iar eu am constatat aceste lucruri evidente și am spus că ar fi timpul să le remarc și pentru alții și astfel să mă remarc public. De dragul unei mici glorii personale pe care o vânează jumătate dintre români zilele acestea căutând să vină cu cele mai personale și originale interpretări asupra cazului de la care toate au plecat, prezentate, cum altfel?!, ca „adevăruri” sau „descoperiri”. Și parcă fac tot acest efort pentru a acoperi sau da deoparte starea generală deplorabilă în care ne aflăm, situația de ansamblu în care suntem pierduți și ai nimănui printre traducerile aceluiași eveniment, iar ce ne lipsește este concluzia, puterea de a ajunge la o concluzie, care nu poate veni decât la rece și după o oarecare detașare. Cel mai trist ar fi să nu o avem niciodată.

Am spus-o! „Cea mai mare degringoladă de la Revoluție încoace!”. Și este o sentință definitivă care merită măcar o mică apreciere, trebuie să recunoașteți. Prin urmare, am avut momentul meu de glorie! …Gata, mi-a trecut! Dar am avut secunda mea de satisfacție pe care nu am să o uit prea curând …Gata, am uitat-o! Și acum ce îmi rămâne să fac, după ce am fost în actualitate și chiar am stăpânit-o prin această exprimare personală autentică, așa cum cu toții urmărim să găsim și să producem acum? Să rămân în această nebunie continuă urmărind tot ce se poate spune despre acest caz, poate voi mai ajunge la vreo altă mică sentință originală, sau mai bine să mă întreb, să meditez și să încerc să înțeleg și să cuprind ce se întâmplă cu noi?…

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.