Haideţi să haidem!

În România trebuie făcut ceva, un ceva mare, mare de tot, un ceva uriaș, imens, radical, atoateluminător și atoateschimbător! Pentru că așa nu se mai poate! Nu se mai poate! O știe orice om de bine, o știe orice om care prețuiește dreptatea și vrea adevărul, orice om care vrea o viață normală, orice român care s-a săturat de corupți, de incompetenți, de demagogi, de politicieni derbedei și de derbedei politicieni, de mizerie morală și fizică.

Prin urmare, și e o urmare firească… „Haideți să facem …ceva, fraților!”. Deci, „Haideți să protestăm!”, „Haideți să ne unim!”, „Haideți să le arătăm noi!”. Și, de câțiva ani, românii se unesc, și protestează, și arată… că nu se poate face nimic, pentru că lucrurile stau tot mai rău, iar dorința de a se uni, de a protesta, de a arăta corupților și incompetenților este, de la an la an, tot mai mare și arzătoare.

Deci, „Haideți să alegem politicieni noi!”, „Haideți să alegem politicieni curați!”, „Haideți să alegem politicieni tineri!”. Și, de câțiva ani, românii aleg politicieni noi, tineri și curați, care vor arăta apoi… că nu sunt cu nimic diferiți de ceilalți, pentru că se integrează cu repeziciune perfect în atmosfera generală de suspiciuni legate de corupție, de agenda lor ocultă, de interesele pe care le slujesc cu adevărat, iar comportamentul lor politic nu îi mai diferențiază cu nimic de politicienii români „clasici”, de politruci și demagogi.

Dar, de câțiva ani buni, românii rămân convinși că în România trebuie să se întâmple …ceva și trebuie să fie un ceva mare, mare de tot, trebuie să fie ceva colosal care să schimbe cu totul orice și să transforme orice din totul. Pentru că așa nu se mai poate! Ar putea fi ceva politic sau ceva civic, mai degrabă civic şi apoi politic, mai bine moral, şi apoi civic, dar neaparat politic, la sfârşit… sau la început. Mai bine la mijloc şi în punctul culminant. Trebuie să fie ceva mare, pentru că nu poate fi mic. Nimic mic, totul mare!

În fața actelor de corupție evidente prin averea unor politicieni, în fața descoperirilor în care o importantă resursă a țării a fost înstrăinată, în fața descoperirii măsurii în care instituțiile de stat și cele locale sunt burdușite de nepotism și clientelism, în fața samavolniciei satrapilor și a mizeriei morale prezente la tot pasul, în fața trenurilor care pleacă pline de butuci de copaci, românul exclamă incontrolabil „Trebuie să facem ceva!” sau „Haideți, fraților, să facem ceva!”. Parcă și câinii vagabonzi cu care ne întâlnim inevitabil au conștientizat și arată prin nervozitatea lor că așa nu se mai poate. „Așa nu se mai poate!”, e enunțul cel mai des întâlnit.

Dar apoi… parcă se mai poate puțin. După o tură de alegeri entropia socială scade și românii se simt nițel răzbunați: „Ah, cum au pierdut!” Se pot consola cu înfrângerea celorlalți, pentru că „Nu se mai putea!”, și victoria celor pe care nu îi pot considera al lor, dar… „Poate”. Dar nu!

… Și apoi o luăm de la capăt: „Haideți! Dar haideți! Haideți odată!”. Unii, cu elan sincer și curat, ajung într-un partid, precum USR, care pare „antisistem”, pentru a se dovedi „sistemic” chiar mai mult decât celelalte. Alții își lipesc aspirațiile cele mai însuflețitoare de partide asemenea pe care nicio televiziune nu le va promova și care vor rămâne în obscuritate. Pentru că opțiunile sunt confiscate, de alții, și sunt câteva: „Poftiți, avem pentru dumneavoastră social-democrați, liberali, dar și salvatori ai României. Serviți! Ce altceva vă mai puteți dori?!”.

Dar, în afara acestor „opțiuni”, tot mai mulți români vor „Schimbarea reală” sau „Schimbarea adevărată”, însă nici măcar asta nu pot spune, pentru și că aceste expresii au fost demult confiscate și transformate în simple sloganuri politicianiste.

Atunci lor, celor vii, conștienți și lucizi le rămân izbucniri mocnite care nu își găsesc liderul și nici locul, și nici drumul. Le rămân răcnetele pe rețelele de socializare, după ce au văzut din nou marginea prăpastiei sau imensitatea mocirlei. Le rămân plânsetele de părinte care își are copilul plecat în străinătate pentru a fi sclav acolo, mai bine decât aici! Le rămân năduful și furia atunci când află cât de mult și nesățios a putut să fure de la ceilalți, de la toți, unul dintre cei care s-a „pus în slujba” sa, potrivit „declarațiilor”. Iar câteodată i se pare că toate sunt lucruri pe care numai el le vede, numai el le aude, numai el le știe și numai el le înțelege și le poate spune în imensitatea lor. Și atunci va spune: „Haideți să facem… ceva, fraților!”.

Concluzia, aceeași mereu, este că așa nu se mai poate, iar visul, mereu același, este că se poate altfel. Dar cum să ajungem acolo, pentru că, imediat ce se unesc, unii ar vrea sa se îndrepte încolo, alții ar opta să o ia încoace… Dar toți sunt siguri că, dacă ar face ceva important, s-ar putea schimba lucruri importante.

Prin urmare, în România s-ar putea întâmpla ceva şi ar putea fi un lucru mare, ar putea fi ceva colosal care să schimbe cu totul orice şi să transforme orice din totul… Dar poate mai târziu. Ziua de astăzi s-a cam terminat. Mai avem mâine, poimâine și celelalte. Iar într-o zi s-ar putea întâmpla ceva. Ar putea veni oamenii, patrioții, lideri. Deci, haideți să fim atenți… la televizor, deocamdată. Dar dacă ne vom supăra din nou vom striga din nou: „Haideți să facem… ceva!”, „Haideți să haidem!” … Și atât…

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.