Imnul României trebuie schimbat

În numele iubitorilor de adevăr istoric şi de dreptate, adresăm această scrisoare deschisă forurilor competente din ţară precum şi tuturor oamenilor care simt româneşte şi care se mândresc cu trecutul glorios al înaintaşilor de a iniţia toate demersurile necesare în vederea schimbării cât mai urgente a Imnul nostru Naţional, în aşa fel încât acesta să devină o sinteză poetică, un simbol măreţ şi o oglindă fidelă a a neamului nostru. Imnul trebuie să fie o ilustrare obiectivă a esenţei poporului românesc, o carte de vizită definitorie, o oglindă unică, prin timp, care să-i reflecte, sintetic şi obiectiv, nu numai imaginea din trecut şi din prezent, dar să ofere şi perspectiva optimistă a viitorului. Când auzim cântându-se imnul, gândul trebuie să ne ducă imediat la poziţia geografică a ţării, la limbă, la istorie, la oamenii care locuiesc acea unică ţară. Imnul Naţional este simbolul distinctiv al ţării respective, este paşaportul de liberă circulaţie şi de recunoaştere a acelei ţări în întreaga lume.

Imnul nostru, al românilor, este o sumbră şi înjositoare declaraţie de umilinţă a noastră şi, în acelaşi timp, o ruşinoasă aclamare a unor antici agresori romani care, în ciuda acaparării pentru un timp limitat a unei părţi minore din vechea şi glorioasa Dacie, nu au reuşit să ne schimbe ca popor, nu au reuşit să modifice individualitatea noastră ca neam unic pe acest pământ.

Comentarii, argumente, propuneri:

În niciun cântec italian nu vom găsi un singur vers care să elogieze sau măcar să afirme că sângele lor, al italienilor, este comun cu al nostru. Dacă Imnul Naţional românesc ar fi tradus în italiană şi ar fi auzit de către poporul italian, reacţia oamenilor ar fi, fără îndoială, una de uimire, de ostilitate, de rejecţie. Dacă doriţi să vă convingeţi, vă sfătuim să puneţi cuvintele imnului pe un sit italian şi veţi vedea opiniile negative, de respingere şi de indignare.

Din păcate, se pare că noi suntem singura naţiune care-şi omagiază cuceritorii şi spoliatorii.

De-a lungul secolelor, toţi din jur au încercat – şi unii au chiar reuşit – să rupă câte o bucată din trupul sfânt al Daciei, apoi nu s-au sfiit deloc să-şi proclame suveranitatea şi dreptul absolut asupra unui teritoriu pe care l-au acaparat fără de lege.

Care dintre vecinii noştri de azi oferă aceleaşi drepturi minorităţilor din ţările lor? Care dintre vecinii noştri ne doreşte binele? Ucraina, Ungaria, Bulgaria, Serbia, Rusia? De ce nu suntem lăsaţi în pace? Şi de ce tot noi trebuie să arătăm că-i iubim pe ei mai mult decât pe noi înşine?

Este revoltător faptul că, în epoca modernă pe care o străbatem, elevii învaţă în şcoli şi universităţi că noi, ca popor, suntem urmaşii Romei, şi nu ai dacilor. Antirus, Burebista, Decebal apar în mintea elevilor ca nişte personaje străine, ciudate care au trăit cândva, de mult, pe pământul ţării noastre… Măreţia trecutului nostru istoric şi vocea iluştrilor noştri strămoşi devin din ce în ce mai estompate riscând să pară stranii şi, în final, sunt şterse definitiv din memorie. Aceasta este o crimă împotriva propriului trecut, împotriva adevărului şi, ca atare, nu poate fi acceptată.

Dovezile istorice atestă o contribuţie nesemnificativă a colonizării romane temporare şi un substrat lingvistic comun celor două popoare. Discuţii fără sens în tratate de specialitate şi în mass-media supralicitează contribuţia genetică a soldaţilor de diferite etnii din trupele mercenarilor romani.

Faptul că „Noi nu suntem urmaşii Romei” este dovedit biologic şi genetic. Noi, românii, aparţinem grupului genetic „I” in proportie de 75% si R1a de 20%, iar italienii – ex-romanii – (ca mai toată Europa de Vest) aparţin grupului genetic R1b.

Toate aceste dovezi istorice şi genetice sunt la îndemâna oricui doreşte să le consulte.

Citeam nu de mult pe situl „Europa Creştină” un comentariu sumbru despre noi: „Poporul român este pe cale de dispariţie, dispărem umiliţi, călcaţi în picioare, laşi! Nu mai avem instinct de conservare şi nici măcar un minimum de demnitate!”. Oare chiar aşa să fie?

Prin Imnul Naţional actual, noi arătăm lumii că suntem doar nişte colonişti pe acest teritoriu, că prin trupul nostru curge „un sânge de roman” şi că omagiem „un nume de Traian”, adică îl omagiem pe însuşi cotropitorul pământului strămoşesc… Indignarea este mult prea mare pentru a putea fi exprimată în cuvinte! Autoproclamarea inferiorităţii şi adularea unui cotropitor în Imnul Naţional al României sunt cumplit de dureroase, cu atât mai mult cu cât, de-a lungul istoriei, poporul nostru s-a dovedit a fi un popor viteaz şi mândru de realizările lui.

Pentru ca neamul românesc să-şi ridice din nou fruntea cu mândrie cântând un imn naţional care să-l reprezinte în adevăr şi dreptate, propunem Ministerului Culturii şi mass-mediei din ţară să organizeze dezbateri obiective asupra ideilor din Imnului Naţional, dezbateri la care să participe personalităţi de marcă, dar şi oameni din diferite domenii de activitate, simpli cetăţeni, oameni de bună-credinţă. Imnul trebuie să aibă versuri înălţătoare, ritm muzical alert şi să exprime vibrant dragostea supremă pentru pământul strămoşesc şi pentru poporul nostru. Propunem să se iniţieze un concurs la nivel naţional care să valideze cel mai bun text poetic pentru Imnul Naţional şi cea mai bună melodie. După dezbateri şi concursuri, un referendum naţional va arăta, fără îndoială, dorinţa majorităţii populaţiei de a avea un imn care s-o reprezinte cu mândrie în arena mondială.

În plus, din cauza faptului că, în scriere, limba noastră necesită folosirea unor semne diacritice specifice – ă, î, â, ş, ţ – există confuzii şi chiar exprimări ilogice atunci când aceste semne specifice nu sunt utilizate. Cele mai multe alfabete internaţionale nu au programe care să includă aceste semne. Ca atare, putem citi de multe ori enunţuri cel puţin bizare, cum sunt: „Din istoria antica a Romaniei aflam ca romanii, condusi de Traian, i-au invins pe bastinasii daci in anul 106 iar unii romani de azi se mandresc cu influenta romană in limba.” Sau:

„ In Romania se vorbeste limba romana iar Imnul de Stat al Romaniei elogiaza faptul ca poporul roman este mandru de originea sa romana. Romanii de azi sunt urmasii romanilor.” Confuzia, la lectură, între „român” şi „roman” este evidentă, iar enunţurile ar fi hilare dacă n-ar fi groteşti. Nu mai spunem nimic despre confusia rom /român /roman/Romania. Facem această propunere şi o susţinem cu tărie nu numai din cauza evidentei confuzii reieşite din scriere, dar fiindcă noi nu am fost şi nu suntem în niciun fel urmaşii Romei şi ai romanilor.

Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru a ne resitua, şi prin imn, ca popor, pe treapta demnităţii şi a adevărului istoric.

Napoleon Săvescu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.