Înțelepții altora și proștii noștri

În perioada interbelică, Nae Ionescu folosea o alegorie și o comparație grăitoare pentru a explica o întreagă mentalitate păguboasă a propriului popor. El spunea că în țări precum Germania sau Franța exista „gospodarul” și „înțeleptul satului”, față de care toți ceilalți se raportau în dorința firească de ai atinge statutul recunoscut. În România, în schimb, existau (și există) doar „proștii satului” (sau, și mai bine pentru scopul urmărit, cel de a diferenția și departaja, „prostul satului”), și asta din motivul simplu, simplist că se presupunea obligatoriu că tot restul erau gospodari și deștepți. În primele două țări se indica cu palmele larg deschise admirativ în sus, în țara noastră se arată cu degetul acuzator mereu în jos. Neexistând modele veritabile și omologate, dar mai ales și de-a dreptul tragic predispoziția de a recunoaște valoarea umană sau vreo certitudine asupra datelor sale reale.

În România continuă să se caute cu obstinație și să existe într-o întreagă percepție publică „proștii satelor”, și asta de la dezbaterile naționale, chiar cele cu pretenții academice, și până la conversațiile uzuale, de nimic, de pe facebook sau din cafenea. Totul concură la blamarea celui văzut ca mizerabil, cu hardughia sa dărăpânată de la capătul satului, care, în primul și în primul rând, ar stricat iremediabil percepția și aspectul civilizat al localității încă de la intrare, pentru noi, dar mai ales pentru vizitatori. Dar „proștii satelor” sunt astăzi și cei care nu înțeleg ”adevărurile” noastre. Astfel că țara s-a umplut de „proști”. Orice discuție stupidă de pe facebook va conduce iremediabil la desemnarea unuia de către altul drept „prostul satului”, odată cu afirmarea propriei ”măreții intelectuale”, evident…

Prostul satului e căutat cu obstinație pentru a i se atribui responsabilitatea pentru o întreagă stare de lucruri, responsabilitate care nu mai poate fi eludată. Pentru că abia această stare de lucruri e singurul adevăr obiectiv.

Da, lucrurile, în marea lor generalitate și micile lor particularități, stau prost, foarte prost, iar de vină nu suntem noi, „deștepții” și „gospodarii”, nu putem fi noi!, ci ceilalți, „proștii satelor”. În acest context bine și confortabil asigurat, singura și marea dramă (cu atât mai mult cu cât este una pur intelectuală) este că închipuiții „gospodari” și „deștepți” nu pot lua o distanță suficientă față de „proști”, că sunt obligați să coexiste în același spațiu determinat mult prea îngust pentru spiritul lor ”universal”, care este țara.

„Proștii satelor” există printre noi, pe stradă și în supermarket, au fost desemnați ca fiind asistații, ajutorații, needucații și mai ales cei care nu știu ce și cum votează. Sunt cei care nu se conformează la o ordine viitoare pe care „deștepții” au stabilit-o deja. De exemplu, cei care stau împotriva „țării de afară” adusă în România. Dar, de multe ori poate fi mult mai simplu: sunt doar cei care nu sunt ca „deștepții”.

Se vorbește despre cultura civică sau politică precare ale „pulimii” sau „prostimii” (cei cu înclinații intelectualiste vădite vor folosi termenul gol de „opinie publică”, pentru care tot ei își vor propune pe loc misiunea de a-l umple, ca „formatori”) în comparație cu alte țări și popoare, de parcă ar fi un adevăr științific că în așa zisele „democrații funcționale” americanii sau francezii ar ști ce votează cu adevărat. Nu, dimpotrivă! Capitalismul, cu al său individualism exacerbat, a dus la concentrarea mentală aproape exclusivă a „bunului cetățean” asupra propriilor interese și stări, cu neglijarea până la anulare a preocupărilor pentru „binele general” sau starea cetății. El nu mai vede dincolo de carapace. Altfel spus, americanii sau francezii sunt mult mai habarniști decât românii în plan politic. Însăși conectarea lor la viața politică se face prin prisma interesului personal, mai mult sau mai puțin direct. La fel ca în România. Și atunci?…

Dar ce face în România cel mai bine această arătare acuzatoare cu degetul în jos e să ascundă imposibilitatea jenantă de a indica cu brațele deschise în sus admirativ. Pentru că, precum peste tot și întotdeauna, vinovați pentru starea generală a satului, a țării, în cazul nostru, nu sunt „proștii”, ci tocmai „gospodarii” și „deștepții” dintre care se aleg diriguitorii. Care la noi nu au fost câtuși de puțin gospodari și câtuși de puțin deștepți. Sau au fost, dar doar pentru ei.

Aici e adevărata dramă, și nu în existența „proștilor satelor”, care existau și în Germania și Franța, și există oricum și oriunde. Drama noastră a stat în lipsa „gospodarilor” și „înțelepților” autentici, a unei elite adevărate, care să se fi constituit în modele. Tocmai asta nu au văzut românii de 30 de ani: că le lipsesc „gospodarii” și „înțelepții”. Dar nici nu ar fi putut, pentru că au presupus că toți erau astfel, încât ce le-a rămas și ce le rămâne este să își căute în continuare „proștii”… Și există în continuare o adevărată frenezie națională în sensul ăsta. Intrați doar puțin pe facebook și vă veți convinge negreșit…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.