Sindromul România

În psihologie, afecțiunea și simpatia pe care o victima ținută captivă sau răpită o are față de răpitorii săi se numește Sindromul Stockholm. În această dereglare psihică, speranța în atenuarea violenței agresorului face ca victima să spere în orice semn de bunăvoință a agresorului și o face să perceapă orice încercare de evadare nu doar imposibilă, ci chiar contrară intereselor sale. Ca o consecință, victima devine nu doar din ce în ce mai atentă cu nevoile agresorului său – până acolo încât își ignoră propriile necesități, ci începe să fie convinsă că despărțirea de agresorul său ar fi o catastrofă pentru persoana ținută captivă.
Nu știu să se fi făcut un studiu științific similar la nivel de mase, la nivelul unui popor. Dacă nu, aș propune ca această „boală” socială să se numească Sindromul România.

Știm. Și n-aș vrea să uităm curând. Trăim într-o țară care în ultimii 30 de ani și-a autodistrus economia și și-a dat cvasi gratuit (în condiții de pace!!!) toate resursele sale “aliaților” și “partenerilor” săi… cu cât a fost mai “strategic” partenerul, cu atât a primit o bucată mai mare.

Situația în plan economic din săraca țară bogată a avut efecte dezastruoase asupra populației: de la peste 22 milioane locuitori în 1989, am ajuns să mai locuim prin România vreo 16 milioane. România a pierdut aproape un sfert din populația sa în ultimii 15 ani. Și asta în condiții de pace!!!

Cum a fost posibil asta? Prin inocularea fricii sistemice: frica de trecutul nostru, frica de vecinii noștri, frica de corupții noștri… frica de noi înșine! Pentru întreținerea spaimei generalizate au fost create instituții de forță – care să ne apere de noi înșine, trusturi de presă – care să ne dezvețe de noi înșine și politicieni – care să ne facă să ne fie rușine de noi înșine.

Se pune întrebarea cine a făcut toată grozăvia asta? Pentru a afla există o metodă infailibilă și asta de peste două mii de ani… Qui prodest? Cine profitat?
Păi știm: în primul rând au profitat “aliații” și “partenerii” noștri externi, cei care stăpânesc resursele noastre, distribuția resurselor noastre, cei care ne-au înlocuit produsele noastre cu produsele lor, cei care ne vând prin magazinele lor și ultimul capăt de ață.
Alt mare profitor al captivității poporului român este Statuldedrept (scris împreună tocmai pentru a-l personaliza, a-l individualiza față de pretextul în baza căruia s-a format, respectiv statul de ddrept) care include atât sistemul național de securiate (în care includ pe lângă servicii le secrete și Banca centrală, căci Națională nu o pot numi!), cât și sistemul de justiție… Membrii și afiliații Statului de drept sunt cei fără voia cărora și fără de care nu ar fi putut fi realizat jaful sistemic ce a avut loc în această țară. Sunt cei care sunt de cele mai multe ori „fără nume” și „fără chip”, care în mod constant au fost privilegiații acestei țări: de la totala lipsă de răspundere, la enormele avantaje pe care le au în timpul misiunii lor, până la fabuloasele lor pensii și indemnizații, pe care le primesc până la moarte pentru meritele deosebite pe care le au în aservirea și pauperizarea totală a acestei țări.
Deloc în cele din urmă, profitori și artizani ai dezastrului național din ultimii 30 de ani au fost poiliticienii noștri. Cei care au executat în tocmai și la timp ordinele “aliaților” externi transmise fie direct, fie prin intermediul sistemului și sistemiștilor. De obicei niște simpli pioni, uneori chiar nebuni sau ture… dar niciodată regi sau regine. Ei sunt aproape de fiecare dată aceeași, desigur nu fizic, dar ca tipologie, ca trăsături: fără cultură, fără perspectivă intelectuală sau istorică, fără curaj și mai ales fără caracter și demnitate… Ei au același suș și aceeleași caractersitici, parcă ar ieși toți din aceeași mamă: un tupeu inimaginabil, un ego invers proporțional cu statura lor intelectuală și o disponibilitate absolută de a fi slugă… și toți, fără excepție, sunt mândri de asta.

Și cu toate astea ne iubim “aliații” și “partenerii”, ne respectăm „sistemul” și ne supunem lui și ne alegem politicienii… chiar cu scârbă și fără nicio speranță, dar îi alegem. Și îi alegem de fiecare dată pe aceeași și cu aceeași “ascultare”.

La alegerile prezidențiale din iarnă vom avea de ales iar între trei nulități… fiecare sperând să intre în grațiile și să se poată mândri cu sprijinul unuia din suzeranii României: KWI mândru vasal al nemților, Barna – aspirant la titlul de vasal al francezilor și Dăncilă wanabee servantă a americanilor și israelienilor. În contextul dat, românii vor vota pentru orice, numai pentru interesul lor personal nu. Și dacă nu o știu, o presimt. Vor vota fie din ură viscerală, fie pe baza unor simpatie pentru unii sau alții din suzeranii noștri… numai în interesul lor legitim nu vor vota!

E ceva de făcut? Eu mai sper că da. Sper să existe și un al patrulea candidat pentru o a treia cale. Pentru o ultimă speranță. Nu știu dacă acesta e Liviu Pleșoianu sau altcineva. Nu numele mă interesează. Nu persoana contează, ci misiunea pe care și-o asumă. Dacă și-o asumă!
Important va fi ca procentele pe care le va strânge, probabil undeva între 4 și 12%, evident insuficiente pentru a câștiga Președinția, să poată fi începutul unei opțiuni valabile pentru România, începutul construcției unei mișcări naționale și conservatoare care să înceapă să conteze chiar de la alegerile de locale și parlamentare de la anul.
Sper ca înlăuntrul societății românești să existe voința de a căuta vindecarea, forța de a rupe inerția bolii și resemnarea lipsei de variantă. Sper să avem puterea și curajul de a căuta și accepta tratamentul împotriva bolii noastre comune – Sindormului România.

Pot încă să #sper!

#ÎntâiRomânia!

Post script: cifrele de ultimă oră ale dezastrului național – 9,7 milioane de români sunt plecați din țara!
Jumătate din populația României este in exil! Aproape zece milioane de refugiați din colonia România!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.