Străvechea tradiție a scaunului de judecată la daci

În filmul «Columna» (peliculă istorică realizată în 1968, a cărei acțiune se petrece în anii 106-111 d.Hr., adică în timpul celui de-a doilea război daco-roman și după transformarea Daciei în provincie romană) există o scenă încărcată de emoție: cea a judecării unui tânăr dac de către bătrânii satului, pentru că atacase pe unul dintre ocupanții romani, nesocotind astfel porunca conducătorului comunității. Răzvrătitul, plin de ură împotriva romanilor, este adus în mijlocul bătrânilor, eliberat din legătura mâinilor și, deși era fiul unuia dintre bătrânii sfetnici, a primit pedeapsa cuvenită.

Pentru cei mai mulți privitori aceasta a fost doar o scenă banală a unui film istoric și atât, dar secvența este într-un fel un „document” sau mai bine zis transpunerea cinematografică a unui obicei străvechi, care s-a păstrat până în zilele noastre în anumite zone din Munții Apuseni. Este justiția dacilor.

Tradiția judecării, de către bătrânii comunității, a sătenilor care au greșit grav față de comunitate sau față de semenii lor, încălcând cutumele, este dovedită de existența așa-zisul „scaun de judecată”, care se mai află și astăzi în fața unor biserici din țara Moților. Astfel de „scaune de judecată” mai găsim azi în Almașu Mic de Munte – comuna Balta sau în fața Bisericii «Adormirea Maicii Domnului» din satul Brădeț, comuna Almașu Mare.

Un localnic din cea din urmă localitate spune: „Acel membru al comunității ce se făcea vinovat de o purtare necuviincioasă era pus pe scaunul de judecată, cioplit în piatră, iar bătrânii se așezau pe scaunele de lemn dimprejur, în spatele lor aflându-se, ca asistență, întreaga comunitate.

Bătrânii îl trăgeau la răspundere pe cel vinovat, apoi se sfătuiau și decideau ce pedeapsă i se cuvine, deși (cu excepția faptelor foarte grave), de cele mai multe ori morala în fața comunității și rușinea îndurată de cel judecat, erau suficiente. De obicei cel judecat își cerea iertare, promitea să nu mai săvârșească astfel de fapte sau, după caz, se împăca și bătea palma cu cel păgubit…”.

În curtea bisericii vechi de aproape trei secole din Almaşu Mic de Munte există acel „scaun de judecată”, loc în care, în trecut, sătenii îşi organizau propria jusiţie, după regulile comunităţii şi mai puţin după legile statului.
Satul Almaşu Mic de Munte de pe Valea Geoagiului păstrează urmele acesui obicei arhaic.

Până în urmă cu un secol, după cum spun localnicii, bătrânii satului se adunau pentru a-i judeca pe răufăcători. Bârnele de lemn din care era compus „scaunul de judecată” au rămas, însă de decenii întregi nimeni nu se mai aşează pe ele, pentru a fi judecat de ceilalţi localnici.

Oamenii din sat se mândresc totuşi cu obiceiul din trecutul locului, în care mai trăiesc câteva zeci de familii.

„Acum mai bine de un secol aici erau aduşi, spre exemplu, cei care furau, pentru a fi judecaţi de săteni. Oamenii de vază erau cei care hotărau dacă hoţul merită pedepsit. De multe ori, ruşinea pe care o purta cel care a greşit, în faţa sătenilor, era o pedeapsaă mai mare decât ar fi acum închisoarea” – Ioan, unul dintre localnicii din Almaşu Mic de Munte.

De cele mai multe ori, povestesc oamenii, judecăţile obşteşti se încheiau cu iertarea cerută de împricinat sau, în cazul unor dispute între săteni, cu împăcarea lor, în faţa bătrânilor.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.