„A fi drept nu înseamnă a fi justițiar. Cain este primul justițiar al umanității”

PS Ignatie, Episcopul Hușilor, a oferit o lecție de înțelepciune politicienilor, „societății civile” și „opiniei publice” vorbind în cadrul slujbei din 5 septembrie 2019, de Sărbătoarea Sfinților Zaharia și Elisabeta, părinții Sfântului Ioan Botezătorul, Sfintei Liturghii săvârșite joi la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” Ivănești,, Protopopiatul Vaslui, despre ideea de justiție și aplicarea sa dicreționară, care a dus la prima crimă din istoria umanității, cea a lui Cain, care l-a ucis pe fratele său Abel.

„Sfântul Evanghelist Luca, în câteva cuvinte, surprinde, într-o versiune esențializată, biografia spirituală a acestor doi părinți minunați. Ni se spune despre ei că erau oameni ‘drepți și fără de prihană’, împlinind poruncile și cele rânduite de Dumnezeu.

Cu alte cuvinte, acești doi părinți au devenit vrednici ca Sfântul Ioan Botezătorul să se nască din ei. Sfântul Ioan este cel care a pregătit calea Domnului, care a avut, prin inspirație de la El, cea mai minunată cunoaștere despre Dumnezeu-Omul.

El este cel care Îl prezintă pe Hristos lumii, ca fiind ‘Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii’, ca pe Cel care și-a luat asupra Sa, fără de păcat fiind, păcatele și netrebniciile întregii umanități.

Părinții Sfântului Ioan s-au învrednicit să îl aducă, în această lume, pe cel care a trăit o viață foarte austeră, a fost un mare postitor și o conștiință extrem de lucidă, care nu accepta, sub nicio formă, compromisul cu păcatul”.

Dacă ideea de justiție nu poate trăi decât într-o conștiință lucidă, aflată dincolo de păcat, patima justițiarului, orgoliul de a avea dreptatea de partea ta, este cea care o poate distorsiona până într-acolo încât dreptatea se întoarce împotriva ei însăși, justițiarul, pătimaș, nemaireușind să păstreze conceptul obiectiv de „drept” și „corect”.

„Dreptatea se naște întotdeauna din neprihănire, din curăție. Dreptatea este virtutea corelativă curățeniei sufletești.

Din păcate, în mentalul colectiv al lumii de astăzi, a fi om drept înseamnă a fi un justițiar.

Justițiarul este cel care se răzbună, cel care provoacă tulburare și își confecționează propria lui dreptate, fără nicio referință la o instanță morală obiectivă.

El este cel care crede că dreptatea este întotdeauna de partea sa. Crede că el este cel fără de prihană și că toți ceilalți sunt pătați, mânjiți de păcat. Are o părere mult prea bună despre sine însuși încât să accepte că s-ar putea să fie momente din viața lui în care el să greșească. Justițiarul nu poate fi un om curat. Este o afirmație care își are fundamentul în Scriptură.

A fi drept nu înseamnă, în niciun fel, a fi justițiar, a clama, cu orice preț, dreptatea pe care tu o confecționezi în funcție de interesele tale meschine, în funcție de orgoliul care te locuiește!”.

Acest conflict din interiorul ideii de justiție, în care dreptatea este interiorizată, personalizată, până întracolo încât îl pune pe cel care dorește să o înfăptuiască cu orice preț pentru sine în conflict cu lumea și cu normele morale superioare care o guvernează, a fost prezent încă de la începuturile umanității. Iar PS Ignatie exemplifică prin Cain cel care l-a omorât pe fratele său Abel:

«Cain și Abel», de Palma il Giovane, cca 1603

„Ni se vorbește de dreptul Abel. Nicăieri, în Cartea Facerii, nu ni se vorbește despre dreptul Abel că și-ar fi apărat dreptatea lui în fața fratelui ucigaș, Cain. Nici nu o făcea, pentru că ni se spune despre el că era un om neprihănit, blând, curat la suflet, și dăruia lui Dumnezeu, cu toată inima, jertfă. Cain l-a invidiat și de aceea l-a ucis. Considera că nu este drept ca Dumnezeu să primească doar jertfa lui Abel.

Aș putea spune că Cain este primul justițiar al umanității. Această atitudine de justițiar s-a soldat, din nefericire, cu prima crimă din istoria umanității”.

„Un om curat la suflet, neprihănit, care nu este mânat de tot felul de tertipuri mincinoase, nu încearcă să se impună în fața semenilor săi. Omul curat are o minte limpede, o străvezime a gândurilor, o capacitate de a vedea esența în tot ceea ce face el. Are o putere de a-și activa înțelepciunea, care vine tot din această stare de curățenie, încât ajunge să nu nedreptățească pe nimeni. În felul acesta se înrudesc spiritual dreptatea, ca împlinire a voii lui Dumnezeu, și curățenia sufletească”.

„Un om curat la suflet are pace atât dinspre mintea lui, cât și dinspre simțirile sale. Când are această pace în inimă și această așezare interioară, o poate dărui și celor din jurul său. Este suficient să vină un gând, numai, de agitație, de angoasă, în sufletul omului, și cei de lângă el să se contamineze de această neliniște.

În egală măsură, este suficient să ai un gând de pace, de lumină, un gând de binecuvântare, și liniștea pe care o ai în inima ta să o dăruiești ca stare celor din jur”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.