Clasic electoral…

Imagini clasice electorale. Stereotipii, șabloane, deja vu. Dacă ești candidat la președinție în România și nu ai trecut prin piață, să strângi viguros mâna unei babe sau moșneag amărât, sau nu ai trecut prin biserică, să-ți întinzi o mare cruce la altar, nu ai făcut nimic! Sunt, așadar, imagini școală, cum s-ar spune, și orice strateg electoral recomandă aspirantului la asemenea funcții politice să meargă cel puțin o dată în piață, cel puțin o dată în biserică. Nu numai pentru că „dă bine”, dar e vital.

Chiar dacă mulți români mai procedează astăzi pe dos, adică își fac cruce în piață și se târguiesc în biserică, pentru candidatul „popular” e foarte important să meargă în aceste două locuri. Iar în ambele e foarte important unghiul, înclinarea corpului, aplecarea candidatului asupra celor sfinte sau a bătrânelei care vinde ustoroi în piață trebuie să fie similară.

Bineînțeles, asemenea ipostaze forțate nu fac decât să trădeze ipocrizie în forme dintre cele mai rafinate și în ambele personajului principal i se poate suspecta lipsa de sinceritate, dar fac parte din arsenalul electoral clasic al unui candidat formal.

Ramona Bruynseels chiar a reușit să construiască două imagini electorale „așa cum trebuie”.

În prima are însuși preotul care îi girează „creștinătatea deplină”, dar și alți credincioși, care o ajută să se situeze în „drepta credință”, alături de ei. Este „una dintre”, dar și cea mai smerită, fiind „surprinsă” în momentul de vârf al îndeplinirii ritualului.

În a doua bunătatea și sinceritatea bătrânei „fac toți banii”, iar Romona are și usturoiul lângă dumneaei, ca să îi „pută gura” vinovată de „delictul” de a fi prea populară, prea „de-a oamenilor”, prea aplecată asupra problemelor celor mulți, dar mai are și alți „simpli cetățeni” pe fundal.

Nimic mai „frumos”, nimic mai „adevărat” pentru a desăvârși această minciună cusută cu ață albă!… Candidata Partidului Puterii Umaniste este la fel de supusă lui Dumnezeu precum nevoilor celor simpli și oropsiți de soartă, după cum se vede …Iar în aceste momente puteți vărsa și prima lacrimă, dacă sunteți oameni… umaniști. Sau puteți să vă spuneți că sunteți prea inteligenți pentru a alege indivizi care își propun să vă păcălească în mod comun, uzual, clasic electoral, și nu fac măcar un efort în plus…

Înainte vreme, când politica de tip democrat-popular (nu-i deloc o exprimare pleonastică!) mai păstra o urmă de autenticitate și mai ales de decență, în perioada interbelică, spațiul de manifestare al candidatului veritabil și potent erau piața publică și mitingul, adunarea populară. Masa de lemn sau butoiul răsturnat îi erau pietrele de încercare, iar oratoria, discursul înflăcărat, deci din suflet, care reușea sau nu să capteze era proba de foc. Abia atunci, în fața „gurilor căscate” neselectate, care stăteau chiar lângă el, candidatul nu putea fi decât el însuși, iar minciuna, lauda de sine erau întâmpinate cu dezaprobări zgomotoase, ceea ce nu își putea permite pentru că îl arunca în ridicol. Atunci era obligat să fie el însuși în cea mai mare măsură, iar vorbele sale, dacă erau destul de răsunătoare, zburau din gură în gură și ajungeau în conștiința electoratului. Acum totul are aerul de mascaradă regizată, de bal mascat redundant.

În Occident, în vremea în care cuvintele „democrație” și „alegeri” chiar mai însemnau ceva, pe când aveau consistență și greutate, candidații scriau cărți autobiografice, se prezentau, așadar, ca oameni, lucru cu atât mai important cu cât funcția pretinsă este mai mare, și nu ca măscărici electorali în cadrul unor spectacole ceva mai aparte, e adevărat, adică politice, precum astăzi. O, tempora! O, mores!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.