«Himera omului modern», de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sărace om din vremea nouă,
„Din veacul cel cu înnoiri”
În ce galop alergi pe urma
Unei deşarte năluciri.

(Himera vieţii se arată
Ca o nălucă, ca un vis,
Frumoasă şi strălucitoare,
Ca un odor de paradis).

O fericire pământească
Voind a-şi făuri mereu,
Te-ai aruncat (în goana vieţii),
Departe de la Dumnezeu.

Ai născocit atâtea lucruri
Şi ai atâtea înlesniri,
De crezi că vei ajunge
„Culmea desăvârşitei fericiri!”

Dar, iată, – tocmai – dimpotrivă –
Pe cât mai mult o urmăreşti
Ea tot mai mult se depărtează
Şi tu mai neferice eşti.

Păşeşti peste adâncul mării
Şi prin „văzduh te porţi zburând”
Iar marginile depărtării
Le-apropii astăzi „la un gând”.

Ai terminat cu mesteşuguri
„Isprăvile” de pe pământ
Şi vrei să mergi „în altă lume”
Să pui acum „aşezământ”.

În goana ta fulgerătoare
Spre „ostrovul cel fericit”
Ai trupul hămesit de-a pururi
Şi sufletul nemulţumit.

Prin cele ce-a rodit ştiinţa,
Nesocotindu-l pe Hristos,
Cu patru mii de ani în urmă
Pe oameni iarăşi i-a întors.

Din nou suntem la „Turnul Babel”
Căci iarăşi ne-am amestecat
Şi iarăşi nu ne înţelegem,
În drumul care-am apucat.

Acum făptura cea aleasă,
Ca fiara este la nărav.
Căci, niciodată până astăzi
Nu s-a distrus aşa grozav!

Priveşte, omenire, roada
Pe care ţi-ai agonisit
Să vezi la ce măsură – oare –
De fericire ai sporit!

Priveşte câte cimitire,
În scurtă vreme le-ai umplut
Şi câte milioane, astăzi,
Cămin şi ţară şi-au pierdut.

Vezi nesfârşitele şireaguri
De invalizi şi de sărmani,
De cei săcătuiţi în lagăr
De văduve şi de orfani.

Priveşte valul cel de lacrimi,
Că astăzi a sporit mai mult
Auzi cârtire de noroade,
Ce gemete şi ce tumult!

Şi spune-mi unde-i fericirea,
Pe care o vânezi mereu,
La ce-ai ajuns fără credinţă
În pronia lui Dumnezeu!

Ai cercetat adâncul firii
Şi sufletul ţi l-ai uitat,
Ai scos din „unde” pe lumină
Iar duhul ţi-i întunecat.

Sălbăticia din natură,
În multe părţi ai îmblânzit
Iar patimile cele rele
Mai tare le-ai sălbăticit.

Tu faci oraşe plutitoare,
Împărţind al mării val,
Şi fortăreţe zburătoare
Cu aripile de metal!

În schimb, noianul cel de taină
Al sferelor duhovniceşti
Nestrăbătut mereu rămâne
– Spre culmile cele cereşti.

La strălucirea orbitoare
A născocirilor lumeşti,
Domneşte întuneric beznă,
În sufletele omeneşti!

Maşinăriile lucrează şi scriu
Cu fumul în văzduh
Mizeria nesuferită
A unei vieţi „fără de duh”.

Pufnind, motoarele oftează
Cu lucrătorul cel sărman
Cu mîini şi faţă obosită,
Murdare veşnic de catran.

Nădăjduiai că chimiceşte
Prin felurite socoteli
Vei întocmi o fericire
Cu alt sistem de rânduieli.

Dar naţiunile mai tare,
Prin „născocire” se distrug,
Iar tu le pregăteşti la modă –
Prea mizerabilul coşciug.

Prin egoismul animalic,
Voind progresul să-l zideşti,
Cu lacrimi – iată – şi cu chinuri
Pe biata lume o hrăneşti.

Acuma însetezi de pace
Şi văd că te sileşti mereu
Să făureşti prin „conferenţe”
O „pace fără Dumnezeu”.

Dar pacea este de la Domnul,
„Al păcii El este izvor”,
De nu vei alerga la Dânsul,
Alergi zadarnic – fără spor.

Împacă-te întâi cu Domnul,
Croindu-ţi viaţă „după duh”,
De nu vei împlini acestea
Împrăştii munca în văzduh.

Câştigă-ţi dragostea curată,
Străină de făţărnicii,
De nu vei dobândi aceasta,
Nimic nu faci cu bogăţii.

Iubeşte viaţa cumpătată
Şi lasă portul dezmăţat,
Iar dacă nu pricepi aceasta,
Degeaba te-ai civilizat.

Întoarce-ţi iar privirea minţii
Spre veacurile din trecut
Cu duhul rodnic al credinţei
Şi vei afla tot ce-ai pierdut.

Precum nu poţi să prinzi cu mâna
Din apă luna nicidecum,
Aşa nici pe „himera” vieţii
Din calea veacului de-acum.

Civilizaţia modernă
Un „duh strein” ţi-a făurit
Şi de lumina mântuirii
Cu dezgustare te-ai ferit!

Precum aleargă sateliţii
În jurul globului mereu
Aşa după „himere” astăzi,
Alergi uitând de Dumnezeu!

Alergi, cu mii de meşteşuguri,
Cu o viteză de nespus,
Dar, goana este spre pierzare
Căci nu-i pe „calea lui Iisus”!

CrestinOrtodox.ro: Sfântul Ioan Iacob Hozevitul

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este prăznuit în fiecare an pe 5 august.

S-a născut pe 23 iulie 1913, în comuna Crăiniceni din județul Botoșani și a primit la botez numele Ilie. A rămas orfan de mic de ambii părinți și a fost crescut de bunica. A urmat primii ani de școală în satul natal, apoi gimnaziul la Lipcani (Hotin) și liceul la Cozmeni-Cernăuți.
A fost primit cu multă dragoste în viața monahală de starețul Nicodim Munteanu, viitorul mitropolit al Moldovei și apoi al doilea patriarh al României. După satisfacerea stagiului militar, a devenit bibliotecarul Mănăstirii Neamț, iar apoi a predat literatura română la seminarul de aici. La 8 aprilie 1936 noul stareț, arhimandritul Valerie Moglan (viitor arhiereu vicar la Iași), l-a tuns în monahism, primind potrivit pravilei calugărești, un nou nume, cel de Ioan. Părinte duhovnicesc i-a fost ieromonahul Ioachim Spătarul, egumenul schitului Pocrov, unul din cunoscuții călugări moldoveni cu viață îmbunătățită.
Cu aprobarea mitropolitului Nicodim, în noiembrie 1936 tânărul monah s-a îndreptat, împreună cu alți doi călugări, spre Țara Sfântă. După doi ani petrecuți în pustiu, ajunge la Mănăstirea «Sfântul Sava»”, unde se nevoiește timp de opt ani. În 1947 este hirotonit preot În Biserica SfÂntului Mormânt Și este numit egumen la Schitul românesc cu hramul «Sfântul Ioan Botezătorul», din Valea Iordanului, pe care îl va conduce până în 1952.
În noiembrie 1952, Cuviosul Ioan Iacob Hozevitul, împreună cu ucenicul sau Ioanichie, a intrat în obștea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul din Pustiul Hozevei. În vara următoare se retarage într-o peșteră, numită Chilia Sfânta Ana, care ținea de Mănăstirea «Sfântul Gheorghe Hozevitul». Aici și-a petrecut ultimii ani, ducând o viață foarte aspră. Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a trecut la cele veșnice pe 5 august 1960, la vârsta de 47 de ani. A fost înmormântat de Amfilohie, egumenul Mănăstirii Sfântul Gheorghe, în peștera care-l găzduise în ultimii ani de viață.

Timp de 20 de ani trupul Cuviosului Ioan Iacob Hozevitul a rămas în peștera Sfânta Ana. La începutul lui august 1980, potrivit unei tradiții locale, conducerea mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peștera mormintelor, urmând ca osemintele Cuviosului să fie duse în gropnița de obște.
Dezgropat două decenii mai târziu, s-a constatat cu uimire că trupul său nu putrezise, păstrându-se intact. Arhimandritul Amfilohie, starețul mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul, istorisea mai târziu: „Ne așteptam să găsim numai sfinte oseminte și nu buna mireasmă. Când am luat scândura am văzut că părintele Ioan dormea, cu trupul neatins de stricăciune, așa cum l-am pus. Parcă l-am fi pus în mormânt de câteva ceasuri, ba nici ceasuri, ci chiar acum, fără nicio schimbare a înfățisării lui; mâinile, barba, părul, rasa, încălțămintea erau neatinse”.
Ținând seama de toate acestea, Sfântul Sinod al Bisericii noastre, l-a canonizat în ședința din 20 iunie 1992, cu data de prăznuire în calendar pe 5 august.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul a scris o seamă de poeme adunate într-o culegere intitulată “Hrană duhovnicească”, tipărite, în condiții grafice modeste, aproape precare, de către ucenicul său, părintele Ioanichie Paraială.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.