„Să oferi totul şi să nu aştepţi să primeşti nimic în schimb”

„Dacă ar fi să mă exprim clişeizat, aş spune, aproape spontan, că iubirea răscumpără totul. Privită însă cu mai multă atenţie, această afirmaţie nu îşi găseşte acoperire în realitate şi nu este întemeiată teologic. Iubirea răscumpără doar ceea ce este asumat (în mod conştient şi extrem de lucid). Iisus Hristos nu ar fi putut să răscumpere umanitatea cu iubirea Sa dacă nu şi-ar fi asumat-o integral, cu toate deficienţele sale, inclusiv păcatul. Chiar dacă, ontologic vorbind, El este fără de păcat.

Intenţia naturală a iubirii este ca să asume totul (conştient şi lucid), inclusiv ura şi urâtul moral, cu toate ramificaţiile lor, pentru a le răscumpăra. Astfel, iubirea este cea care asumă totul, pentru a răscumpăra totul. Nu viceversa. Succesiunea, teologic, chiar uman vorbind, este strictă: doar ceea ce asumăm, aceea poate fi şi răscumpărat. În acest caz, iubirea nu poate fi selectivă, ci non-selectivă. Iubirea hristică asumă totul, tocmai pentru a fi răscumpărat totul. Să nu rămână nimic pe dinafară. Dacă ar fi fost selectivă, atunci nu ar mai fi fost iubire, ci orice altceva care ţine de zona euforicului efemer, lipsit de atribut metafizic.

Este de la sine înţeles că a asuma totul pentru a răscumpăra totul implică, în mod intrinsec, riscul cel mai mare: este posibil ca în schimbul totului să primeşti nimicul. Exact aşa cum s-a întâmplat cu Hristos pe Cruce: a oferit totul, însăşi viaţa Lui, fără ca să primească ceva în schimb: ‘A iubi fără un răspuns e un plin: raiul! A nu putea iubi e un gol: e iadul’ (George Remete). Dumnezeu nu ne iubeşte pentru ca mai apoi noi să Îl iubim. Ar fi prea nedemn pentru El ca să Îl înţelegem în acest fel. El ne iubeşte şi pentru ca noi să avem potenţialitatea de a-L urî.

De fapt, logica iubirii este să oferi totul şi să nu aştepţi să primeşti nimic în schimb. A iubi în modul cel mai adânc este sinonim cu a ţi-l asuma pe celălalt care te urăşte şi crezi că este nedemn de dragostea ta. Numai în felul acesta îl poţi, în mod real şi concret, răscumpăra. Numai aşa poţi răscumpăra, prin iubire, păcatul şi nefiinţa. Adică asumându-le. În faţa neantului tu afirmi iubirea, tocmai pentru a aduce ‘lumea’, dintre mine şi tine, de la ‘nimic’ la fiinţă. De la nefiinţă la fiinţă. Acesta este resortul lăuntric şi firesc al binomului iubire-răscumpărare. În momentul în care iubim pentru ca să fim iubiţi sau aşteptăm să fim iubiţi, începem să devenim singuri. Se instaurează singurătatea. Hristos nu a fost nicio clipă singur pe Cruce. Cine crede acest lucru se înşală. Strigătul Lui de părăsire era, de fapt, un strigăt în numele umanităţii care a decis să Îl răstignească, devenind ea însăşi singură fără Dumnezeu”

„Ce poate răscumpăra iubirea?” Aceasta a fost întrebarea care a stat la baza unei anchete culturale realizate de revista Orizont. Printre cei cărora le-a fost adresată această întrebare s-a numărat și Episcopul Ignatie al Hușilor

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.