UE și noua „tiranie” marxistă

Țările din flancul sudic al UE sunt descrise la Bruxelles ca prima linie în fața unui val migrator ce se revarsă începând din 2015. Țările central și est-europene sunt descrise ca frontul unui război coordonat de la Bruxelles împotriva corupției, a populismului și naționalismului și al unui război împotriva propagandei și tacticilor hibride de care este acuzată Rusia. Toate aceste „războaie” dictează si vor dicta inevitabil temele electorale ce modelează opțiunile la urne.

Opțiunea electoratului a fost contrară liniei impuse de la Bruxelles, Berlin și Paris. Electoratul italian a ales Liga Nordului și Mișcarea de 5 Stele, partide naționaliste și populiste. Opțiunea țărilor central și est-europene au fost partidele cu orientare conservatoare, naționalistă, eurosceptică.

În perioada de puțin peste un an petrecută la guvernare, Liga fostului vicepremier Matteo Salvini a redus masiv numărul imigranților care vin în Italia. În primele două luni ale lui 2019 au intrat în Italia 262 de imigranți, comparativ cu 5.200 în aceeași perioadă din 2018 și 13.000 în aceeași perioadă din 2017. Însă Salvini a fost acuzat de nerespectarea drepturilor omului, de „răpire”, și „sechestrare de persoane”, pentru că a interzis navelor ONG-urilor care îi salvează pe imigranți să intre în porturile italiene. Salvini a pierdut puterea, în urma unui pariu riscant pentru organizarea alegerilor anticipate. Noul guvern va fi dominat de Partidul Democrat, de centru-stânga, mult mai favorabil solicitărilor europene de a deschide porțile Italiei în fața imigranților.

Într-un interviu din luna august pentru publicația Causeur, profesorul Pierre Manent observa: „Mândria europeană sau conștiința de sine europeană se bazează pe respingerea istoriei și civilizației europene!”. „Nu vrem să avem nimic de-a face cu rădăcinile creștine și vrem în schimb să primim cu brațele deschise islamul”, spunea Manent.

Această viziune europeană este încarnată de chiar una dintre ”victimele” fostului vicepremier Salvini, Carola Rackete, unul dintre căpitanii navelor cu imigranți ale ONG-urilor care au spart blocada italiană. „Viața mea era ușoară. Sunt albă, nemțoaică, născută într-o țară bogată și cu pașaportul care trebuie”, spunea ea pentru Reuters. Cu alte cuvinte, scrie de aceasta dată site-ul gatestoneinstitute.org, hotărârea de a-i ajuta pe imigranți a fost generată de viața sa relativ privilegiată din Vest.

Această viziune, scrie gatestoneinstitute, pleacă de la falsa idee marxista răspândită în rândul tineretului european de astăzi cum că succesul de care se bucură un european nu este posibil decât prin suferința și cheltuiala omenirii. „Dacă eu câștig, altcineva trebuie să piardă”, nu poate exista o soluție „win-win”, adică exact acel principiu care stă la baza pieței libere. „Mulți dintre tinerii vestici văd doar bariere pe care trebuie să le dea jos. Pascal Bruckner a numit aceasta tirania penitenței”, în eseul său «Tirania penitenței, despre masochismul occidental», scrie site-ul amintit.

Bruckner condamna secolele de persecuție din Europa, însă arăta că gândirea luminată a Europei a permis acceptarea vinovăției și penitenței, a reparației și a dorinței de a începe ceva nou. Europa a permis sclavia, însă a oprit-o. Unde sunt azi vocile care să ceară sfârșitul sclaviei? Cine mai îndrăznește azi să arate cât de multă sclavie este în economia africană sau cea arabă?

„Din nefericire, scrie gatestoneinstitute.org, prețul relativismului multicultural a devenit vizibil în Europa. Dezintegrarea statelor națiune vest-europene este o posibilitate reală. Multiculturalismul – cosntruit pe fondul declinului demografic, al decreștinării masive și al autorepudierii culturale – nu este decât o etapă de tranziție către fragmentarea Vestului”.

Ce se întâmplă când statele în care „cetățenii au o viață ușoară și pașaportul care trebuie” încearcă să impună această relativizare culturală și această „tiranie a penitenței” unor state central și est-europene ai căror cetățeni abia ce s-au scuturat de o tiranie și nu au nicidecum o viață ușoară? Sistemul cotelor de imigranți impus de Bruxelles a dus la „secesiunea” Grupului de la Visegrad (Ungaria, Polonia, Cehia Slovacia). Iar un fenomen similar a avut loc și în Italia sau Suedia, așa cum o arată limpede rezultatul ultimelor alegeri. Vânătoarea anticorupție și „penitența” ecomomică impusă statelor estice a dus la o distanțare similară de Bruxelles și Berlin.

Uniunea Europeană, Germania și Franța vin însă cu o narațiune care pare să inverseze lanțul cauzal, susținând că populismul și naționalismul sunt cauza și nu efectul derapajelor și frondelor din Europa Centrală, de Sud și de Est, că aceleași curente ar vulnerabiliza aceste state în fața propagandei ruse, nu sărăcia relativă, că naționalismul trebuie să facă loc „panaceului” progresismului și relativismului cultural. Asta în timp ce chiar în inima Occidentului, în Anvers, jumătate dintre copiii înscriși la școlile primare in 2019 sunt musulmani, după cum scrie publicația gva.be, în regiunea Bruxelles, 15,6% dintre copii sunt înscriși în clasele catolice, în timp ce 51% în clasele musulmane.

Cadrul de gândire dominant în Europa refuză să înfrunte această realitate. „Avansul acestui sistem mă face să mă gândesc la Titanic. Nu putem împiedica o tragedie ignorând-o”, spune filozoful francez Alain Finkielkraut, citat de aceeași publicație Causeur.

Fie că este vorba despre țările estice obligate la penitența anticorupție și anti-ciuma roșie, fie despre țările sud-europene puse în fața imigraților și relativismului cultural, este importantă observația și avertismentul lui Pierre Manent: Europa nu trebuie să vadă în declinul ei actual o pedeapsă meritată și o eliberare de păcatele trecutului, ca și când „nazismul și Auschwitzul ar rezuma istoria europeană, ca și cum întreagă această istorie a fost orientată cumva către o soluție finală”.

„Trebuie să avem capacitatea și legitimitatea de a judeca ce, pe cine, când și cum primim și absorbim… Și trebuie să avem capacitatea de a absorbi într-un termen rezonabil. Toate astea presupun ca Europa să nu fie considerată un simplu echipament de ‘urgență’. Pentru că, în această logică, am pendula între o sală de așteptare a unui aeroport pentru o hiper-clasă și un lagăr de refugiați pentru restul lumii. Poate oare să fie construită Europa ca un aeroport luxos înconjurat de tabere de refugiați?”, spune Pierre Manent.

Preluare: cotidianul.ro / Autor: Călin Marchievici

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Toxicitatea C.E. este aproape de concentrația maximă , singura măsură pentru o revenire , ieșirea de urgență din “comunitate” ; nu mai amintesc de prezența “partenerilor” americani…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.