Candidații noștri de plastic

Bănuiesc că știți când se spune despre o femeie că este „plastică”, sau este „de plastic”. Când și-a făcut multe, prea multe și prea evidente implaturi, are „plastic” în sâni, fese, buze, șolduri, etc, etc. Nu prea înțeleg moda asta, sincer să fiu, probabil sunt eu mai conservator, dar când le văd (rar, ce e drept, pentru că nu consum astfel de emisiuni deloc, doar când schimb canalele) pe fetele ăstea cu buzele umflate la fel de nu pot nici să vorbească și cu sânii care explodează din decolteuri, mă întreb ce țintesc. Doar atât.
Dar țintesc bine: Mintea (sau altceva) bărbaților. Pentru că, dacă nu s-ar căta, nici ele nu s-ar umfla. Ori, mulți bărbați, cel puțin ăia pe care i-am întrebat de ce le plac plasticele, se dau în vânt după specimenele pe care le văd, pentru că-și și imaginează buzele undeva. Mă gândesc că vă gândiți și dumneavoastră la fel ca și mine: într-un un sărut tandru…

Deci asta e cu plasticele: Sunt false, sunt un fel de „implanturi” totale, niște imagini care se vând, și se vând al dracului de bine, atâta timp cât cererea este enormă. Deci au un fel de electorat căruia îi iau mințile de le curg bieților oameni balele, doar imaginându-și.
Dar nu despre pițipoance vreau eu să vorbesc, cu toate că ar trebui să le dăm mai multă atenție, pentru că mâine-poimâine se trezește vreuna să-și transforme capitalul în voturi, și dup’aia…să te ții nenică! Despre alte implanturi vreau să vorbesc:
Plasticii sau Implanturile din politică, care și ei, sunt un fel de pițipoance ieșite la produs.
„Plasticul” sau „Implantul” din politică este unul care nu are nicio chemare pentru această nobilă îndeletnicire, dar, invariabil, s-a găsit vreunul care să-l scoată la produs: voturi. Îi implantează o imagine, îl mai perie puțin, îi umflă pieptul, mai pune două țoale pe el și ni-l prezintă ca pe viitorul, Salvarea, SMURDUL, sau ce vreți dumneavoastră. Ce dacă omul n-are nici în clin nici în mânecă cu politica, un implant ici, unul colo, un pic de circ, o bășcălie și totul e gata.

Nu știu dacă vă spusei, dar eu nu o să votez anu’ ăsta, pentru prima dată în viața mea, dintr-un motiv simplu:
Candidații, cel puțin ăia care au ceva procente, sunt de plastic, sunt implanturi, sunt un fel de pițipoance ieșite la produs.
Cel mai tare e Iohannis: nici până acum nu a aflat că e președinte în funcție, l-au umflat unii, l-au numit acolo, dar el habar nu are.
La egalitate cu Dăncilă, care, dacă nu o punea Dragnea Prim Ministru, nici dracu nu auzise de ea (sau mă rog, poate ai lor pe’ acolo la partid).
Barna: nu cred că știe ce e cu el, dacă-i dă Coldea drumul singur pe stradă, se pierde.
Cine-ar mai fi?
Mircea Diaconu: la ăsta se vede cel mai bine, joacă într-o piesă și așteaptă să mai facă un ciubuc conducând el mașina în delegația de afară în locul șoferului angajat, să ia amândouă diurnele.
Gata: Paleologu. I se rupe: Miștocăreală ieftioară, i-a intrat în cap. Și nu i-a mai ieșit.
Cam pe-aici.

Plasticii ăștia au un lucru în comun. Niciunul din ei, cu excepția lui Iohannis, care și el acum cinci ani era la fel, dar după mai multe implanturi a-nceput să-i placă, deci niciunul dintre ei nu aveau habar acum un an că ei sunt miracolul salvator al României, că știu ei deodată ce e mai bine pentru țară, pentru că niciodată nu se gândise vreunul să candideze la președinție, nu i-ai auzit vorbind de proiecte de țară, de locul Românie în lume, de nimic. Și deodată, parcă le-a băgat cineva o baterie în …(fese sau buze? Am găsit! Evrika!) sâni, încep și perorează, ei fiind habarniști total.
Ia imaginați-vă pe unul dintre ei la masă cu Vladimir Putin și Donald Trump, în același timp sau separat, și vorbind de probleme de securitate globală, de exemplu. Că când se duse Werner, văzurăm: Ne vându cu gaze cu tot pe-o șapcă, doar ca să-și arate Carmen pantofii roz și fusta cea scurtă, iar el să-și mai tragă un Botox, al treilea. Să fie primit. Eu cred că Putin dacă stă la masă cu Barna, de exemplu, nu stă. Nu poate. Își trimite păpușa de ceară, iar ăla n-o să-și dea seama, și râmâne la pupatul dosului lu’ Macron, care este un om căsătorit și la locul lui. Sau la locul altuia, că și-ăsta e implantul Multinaționalelor.
M-am uitat un pic la emisiunea lui Cozmin, o bâză totală; Cozmin (am aflat și eu târziu, „cu z nu cu s, ai înțeles”?). Plasticii chiar se iau în serios.

– Da’ ce, Monica nu s-a luat în serios? Și uite unde a ajuns! Sau Bianca? Gata, cultura mea se încheie aici:
Ăștia sunt candidații noștri de Plastic.
Dar noi ce drac’ de vină avem?
Se pare că cea mai mare…

Autor: Gelu Vișan

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Asta arată inutilitatea funcției de președinte în actuala arhitectură constituțională, trebuie adoptat modelul german pentru funcția de președinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.