Despre individualismul românesc

Despre individualismul românesc s-a vorbit adeseori. Unii au făcut dintr-însul principala trăsătură caracteristică a românului. Românului nu-i place tovărășia. El vrea să fie de capul lui. Stăpân absolut la el în casă. Cu o părticică de proprietate cât de mică, dar care să fie a lui. Din această cauză el înclină puțin spre anarhie. Acest individualism românesc însă nu implică spiritul de inițiativă în viața economică și prea puțin spiritul de independență în viața politică și socială, cele două însușiri prin care se caracterizează individualismul popoarelor culte apusene și care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populației satelor românești n-are într-însa nicio asemănare cu sufletul burghez. Din mijlocul ei nu ies indivizi întreprinzători, care să-și riște odihna și avutul pentru a se îmbogăți prin mijloace neîncercate. Populația satelor românești, dimpotrivă, stă sub tradiția muncii colective. Fiecare sătean face ceea ce crede că va face toată lumea. N-are curajul să înceapă o muncă, decât la termenele fixate prin obicei. A ieși din rândul lumii este, pentru săteanul român, nu un simplu risc, ci o nebunie. De aceea slabele rezultate date de școlile primare rurale la noi. Copilul de sătean învață în școală să fie cu inițiativă, fiindcă școala noastră este croită pe modelul școlilor burgheze apusene, dar cu toate sfaturile primite, copilul de sătean când iese din școală se supune tradiției colective: el muncește cum a pomenit la el în sat, din moși strămoși.

Această tradiție de muncă colectivă, de altminteri, i-a fost de ajutor populației noastre sătești, odinioară, în timpul secolelor de urgie. Prin această tradiție de muncă colectivă, satele românești au durat. Când urgia le izbea, ele nu se risipeau, ci se mutau, ca un singur om, de la șes la munte, dintr-un cap la altul al țării. În Apus, în țările locuite mai ales de anglo-saxoni, colonizările s-au făcut prin împrăștierea indivizilor; în țările locuite de români prin împrăștierea colectivităților sătești.

Individualismul românesc este, prin urmare, de altă natură de cum este acela cunoscut în Apusul european. În Apusul european individualismul se manifestă pe planul vieții sociale și economice, este creator de instituții, pe când individualismul românesc este o simplă reacție subiectivă, un egocentrism, sub influența factorului biologic ereditar. Dacă, cu vremea, acest individualism românesc poate fi educat și transformat într-un individualism creator de instituții, este o altă chestiune. Educația și transformarea nu se pot opera decât sub influența factorului spiritual. Trebuie mai întâi realizată o voință unitară a sufletului românesc, care să-și facă un ideal din sufletul burghez, și sub conducerea căreia să se facă educația și transformarea individualismului subiectiv într-un individualism instituțional. Nimeni nu poate prevedea dacă această voință se va realiza prea curând; ceva mai mult: dacă se va realiza vreodată. Căci nu este numaidecât un postulat al istoriei omenești ca toate popoarele de pe pământ să ajungă la individualism comercial burghez. Pot fi și alte idealuri.

«Psihologia poporului român», 1937, Constantin Rădulescu Motru

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. Ar putea fi o explicatie pentru lipsa de spirit civic din Romania! Spiritul civic evolueaza cu timpul si, prin urmare, trebuie predat tinerei generatii pentru a asigura schimbarea de mentalitate si adaptarea la regulile dupa care functioneaza noua societate. Reforma sociala s-a facut in trecut cu forta, de sus in jos,de catre despoti luminati precum Petru cel Mare al Rusiei.Astazi insa, e datoria scolii sa implementeze reglile dupa care functioneaza societatea…fara amestecul dar cu sprijinul autoritatilor nationale si locale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.