„Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit”

Ultimele cuvinte adresate de comandantul luptătorilor anticomunişti din Munţii Banatului, Spiru Blănaru, fratelui său de luptă Atanasie Berzescu:

„Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunicii noştri, crescuţi în legea creştină”.

„De când stau aici în grup cu aceşti oameni, hotărâţi să lupte până la unul, am observat un lucru extrem de important în felul lor de comportare. Deşi suntem, ca apartenenţă politică, diferiţi, ne înţelegem ca fraţii. Nu facem diferenţă între noi. Aici, după cum ştii, sunt mulţi legionari, ţărănişti, liberali şi militari. Suntem de atâta timp la un loc, nu i-am auzit o dată să facă deosebire între ei după apartenenţă politică. Toţi suntem români şi trebuie să fim uniţi în faţa duşmanului. Deşi cel mai mare păcat al românilor este lipsa de unitate, noi aici am reuşit să realizăm, în ciuda păcatului, unitatea între noi.
În faţa primejdiei, noi ne-am adus aminte de Dumnezeu. Cu toţii ne rugăm ca să scăpăm din drăceasca încleştare între bine şi rău. S-a realizat o prietenie, liantul fără de care nu va fi niciodată biruinţă.
Aş dori ca, la momentul potrivit, să ştie şi ai mei, de acasă, familia mea, prin ce am trecut şi care au fost condiţiile de viaţă şi şansele de biruinţă asupra comunismului. Ne-am împăcat cu gândul că va trebui să murim până la urmă. Eu, frate Tase, am certitudinea că voi muri şi-ţi încredinţez ţie aceste gânduri ale mele, nu ca pe un mesaj, ci ca unele frământări ale mele ca om. Fiul meu, dacă va mai apuca să scape cu viaţă, la fel şi soţia mea, aş vrea să cunoască prin ce am trecut.
Îmi este dragă ţara noastră, neamul nostru românesc. Aş dori ca odată să fie liber, mare şi unit. Dumnezeusă fie cu el. Dezmembrările de partid să dispară. Poporul român s-a născut creştin. Avem obligaţia morală faţă de copiii noştri să le lăsăm moştenire dreapta credinţă a strămoşilor noştri şi răspunderea faţă de străbunicii noştri, crescuţi în legea creştină. Fă acest lucru, fratele meu, şi este de-ajuns pentru mine. Cei care vin după noi să ştie ce-am făcut şi ce-am gândit şi noi, în ‘toiul beznelor adânci’”.

Spiru Blănaru (n. 1919 în Crăieşti, Judeţul Covurlui, azi judeţul Galaţi – d. 25 iunie 1949 în Pădurea Verde, Timişoara) a fost unul din liderii mişcării armate anti-comuniste din Munţii Banatului.

Născut lângă Tecuci, Spiru Blănaru a absolvit Facultatea de Drept din Iaşi şi s-a stabilit în Banat după terminarea studiilor, în comuna Domaşnea. Aici se apropie de familia lui Nicolae Horăscu, şeful garnizoanei Mişcării Legionare din zonă. Ulterior, Spiru Blănaru se va căsători cu fata acestuia, Maria Horăscu.

La facultate, Blănaru este şef de cuib, iar în 1938 devine şeful Frăţiilor de Cruce din Oradea. Datorită profesiei de avocat şi afilierii politice legionare, Blănaru intră în vizorul Securităţii, după acapararea puterii în România de către comunişti.

Intuindu-şi arestarea iminentă, deoarece comuniştii începuseră să-i vâneze pe legionari, Spiru Blănaru fuge, în 1948, în munţii Banatului. Se asociază cu notarul public Gheorghe Ionescu şi cu comandorul de aviaţie Petre Domăşneanu într-un grup care va fi cunoscut sub numele de „Grupul de la Teregova”, care avea legături cu altă grupare a rezistenţei din Munţii Banatului, cea a colonelului Ioan Uţă, fost prefect al judeţului interbelic Severin.

Grupul lui Blănaru era alcătuit din membri ai tuturor partidelor politice, nefăcându-se deosebire între ţărănişti, liberali, militari sau legionari. Scopul lor comun era să lupte împotriva ocupării ţării de către bolşevici.

Pe 12 ianuarie 1949, doi dintre partizani, Grigore Ianosiga-Ionescu şi Moise Anculia-Păsule, au fost arestaţi şi duşi la Postul de Miliţie situat în incinta primăriei Teregova. În aceeaşi seară, temându-se că vor fi denunţaţi prin tortură de cei arestaţi, conducătorii partizanilor, Spiru Blănaru, Gheorghe Ionescu, Anculia Petru şi Nicolae Ghimboaşe, decid atacarea postului de miliţie şi eliberarea celor doi.

Atacul începe în seara (noaptea) de 12 spre 13 ianuarie. Partizanii aruncă grenade şi Spiru Blănaru deschide foc de mitralieră, iar miliţienii şi paznicii fug din incintă. Doi partizani, Iacob Cimpoca şi Martin Copăceanu, intră apoi în postul de miliţie şi îi eliberează pe Anculia şi Ianosiga, după care partizanii se retrag.

Ca ripostă la acţiunile grupului condus de Gheorghe Ionescu şi Spiru Blănaru, Direcţia Generală a Securităţii Poporului a înfiinţat la 22 ianuarie 1949 un Comandament Unic cu sediul la Caransebeş, sub comanda generalului Ion Băjenaru, cu misiunea să vâneze „bandele” de partizani care acţionau în munţii Banatului, acesta fiind singurul organism abilitat să conducă „operaţiunile de lichidare”.

La ordinul Comandamentui Unic, în ziua de 23 ianuarie sunt trimise spre zona muntoasă a Banatului două batalioane de la Regimentul de securitate Braşov. Comandamentul Unic a ordonat atunci ocuparea permanentă a satelor. Practic toată zona muntoasă a Banatului se afla sub asediu. Suplimentar, regionalele Timişoara şi Craiova ale Securităţii cooperau la organizarea „unei reţele informative în regiunea munţilor”.

Pornind de la informaţiile obţinute prin tortură sau de la informatori, Securitatea a iniţiat, în noaptea de 7 spre 8 februarie 1949, o operaţiune militară împotriva partizanilor anticomunişti. A fost identificat sălaşul partizanilor conduşi de colonelul Ioan Uţă. Peste 45 de militari din Batalionul 9 de Securitate, conduşi de maiorul Corapciu, s-au aşezat în dispozitiv de încercuire a poziţiei partizanilor, în jurul orei 06.45. Dinspre sălaşul partizanilor s-a deschis foc de arme automate, căruia trupele de securitate i-au replicat cu tiruri şi aruncări de grenade. În schimburile de focuri au fost ucişi mai mulţi partizani, printre care şi colonelul Uţă.

Acţiunile Securităţii s-au intensificat, bazându-se şi pe trădările unor locuitori din zonă sau chiar ale unor persoane din grupurile de sprijin ale partizanilor.

În seara de 9 martie 1949, Spiru Blănaru, Ion Caraiman, Petre Berzescu şi Iacob Cimpoca au coborât în satul Feneş, la casa lui Caraiman, pentru a încerca să se aprovizioneze. Au fost trădaţi de socrul lui Ion Caraiman, ucis în lupta scurtă care a urmat. Deşi şi-a golit încărcătorul armei automate şi a aruncat o grenadă în timp ce încerca să fugă, trupele de Securitate l-au rănit şi capturat pe Spiru Blănaru.

În lotul lui Spiru Blănaru au fost judecaţi 11 partizani. Prin Sentinţa nr. 1091/21 iunie 1949, cinci dintre acuzaţi au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare şi confiscarea averii: Spiru Blănaru, Petre Domăşneanu, Petre Puşchiţă, Romulus Mariţescu şi Ion Tănase, iar restul la pedepse grele de muncă silnică şi confiscarea averii. Prin Decizia nr 1201/1949 au fost respinse cererile de graţiere, iar sentinţa a fost executată pe 16 iulie 1949, la ora 03:30, în poligonul de tragere din Pădurea Verde, Timişoara. După citirea sentinţei, condamnaţii au fost imobilizaţi cu spatele la plutonul de execuţie şi legaţi la ochi, iar plutonul a deschis focul. După constatarea decesului cadavrele au fost „înmormântate fără nici o ceremonie”

Pentru a cinsti memoria partizanului anticomunist, Primăria Timişoara a numit o arteră din municipiu „strada Martir Spiru Blănaru”. În plus, pe 2 august 2014 a fost sfinţit şi inaugurat Monumentul Rezistenţei Anticomuniste din Banat Este ridicat în Pădurea Verde, aproape de locul în care au fost executaţi Spiru Blănaru şi camarazii săi. Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România a ridicat monumente la Teregova şi Caransebeş în amintirea partizanilor anticomunişti. Numele lui Spiru Blănaru este menţionat pe ambele.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.