Nu are nimeni niciun interes pentru modul în care este cedată o bogăție națională de zeci de miliarde de dolari

5

La București un singur om decide ce se va întâmpla cu cea mai mare bogăție pe care România a avut-o vreodată, o bogăție de peste 20 miliarde dolari, posibil peste 40 miliarde dolari.
În platoul continental al Mării Negre s-au descoperit rezerve de gaz de o mărime între 100 și 200 miliarde mc. Prețul mediu european al gazului natural pentru anul 2018 este anunțat de Gazprom (cel mai mare furnizor european) a fi 230 dolari SUA/1000 mc, adică 230 milioane USD/1 miliard mc.
Dacă rezerva de gaze a platoului românesc din Marea Neagră este de 100 miliarde mc, atunci aceasta valorează 23 miliarde dolari SUA (11,3% din PIB-ul național pentru 2018). Dacă această rezervă este de 200 miliarde mc, atunci valoarea acesteia este de 46 miliarde mc (aproape un sfert din PIB-ul nostru). În România niciodată până acum nu s-a mai făcut o afacere de asemenea dimensiune: nici dacă adunăm toate „privatizările” ratate din istoria noastră (Sidex, Petrom, Apa Nova, distribuții de gaze și electricitate, flota pierdută) nu vom ajunge la o asemenea sumă!

După descoperirea zăcămintelor de gaze naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră, România a devenit al doilea cel mai mare deținător de rezerve de gaze din Uniunea Europeană. Mărimea zăcămintelor din Marea Neagră (peste 100 miliarde mc) plasează România (peste 210 miliarde mc) imediat după Olanda (760 miliarde mc) și înaintea Marii Britanii (205 miliarde mc). Niciuna din celelalte țări din Uniune nu deține rezerve semnificative de gaze naturale și nici nu contează în această ecuație. Atunci când auziți vorbindu-se despre diversificarea aprovizionării cu gaze a Uniunii, despre piața comună energetică, să știți că nu este decât un eufemism pentru aducerea gazului românesc, alături de cel olandez și cel norvegian, la consumatorii europeni, în competiție cu gazul rusesc.

Ei bine, această miză enormă pentru întreaga politică energetică europeană se află în vârful pixului unui singur om, iar acesta va lua cea mai importantă decizie din viața sa și din istoria economică a României într-un secret absolut, de o manieră total netransparentă și condus de criterii pe care numai el le știe. Românii au dreptul să știe că sunt împiedicați să afle ceea ce se întâmplă cu cea mai mare bogăție pe care o au.

Tot ceea ce ține de cedarea acestor rezerve uriașe de gaze de la statul român la diverse companii este înconjurat de cel mai mare secret pe care l-a cunoscut această țară:

Nimeni, în afara unui grup mic de inițiați, nu știe exact cum s-a făcut concesionarea perimetrelor off-shore gazeifere din Marea Neagră către câteva firme în timpul guvernului Tăriceanu: cel mai mare zăcământ a ajuns la austriecii de la OMV, al doilea ca mărime a ajuns la firma rusească Lukoil și al treilea la firma Carlyle (acum Black Sea Oil and Gas); Nimeni, în afara unui grup mic de inițiați, nu știe exact ce rezerve de gaz natural au fost descoperite în aceste perimetre, la ce adâncime și ce puritate au zăcămintele; Nimeni, în afara unui grup mic de inițiați, nu știe exact cât vor costa investițiile în exploatarea acestor rezerve, ce costuri de operare vor fi și ce profit vor aduce.
Totul a fost ascuns cu grijă de ochii și urechile românilor, prin legi speciale, aceleași legi care au permis Transgaz să rezerve întreaga capacitate a conductei de transport unor firme controlate de către grupul lui Viktor Orban.

Pe baza acestor date secrete, Parlamentul României s-a pronunțat și se va pronunța asupra legii off-shore după toanele unui singur om; acesta va hotărî cât anume va încasa statul român redevențe pentru cedarea unei bogății de 20-40 miliarde dolari, acesta va hotărî cât este acceptabil să primim ca impozitare totală de la firmele care se vor înstăpâni pe această uriașă rezervă. Aceeași persoană a hotărât (să nu ne facem iluzii privind puterea de decizie a micuțului Ion Sterian, oficial director general al Transgaz) că cea mai mare parte a acestui gaz va ajunge în Ungaria, la firmele apropiate de campionul iliberal Viktor Orban.
Într-o țară ca România, ultimul cititor de ziare știe ce avere are președintele Iohannis, ce salariu primește Cristinel Dăncilă (soțul premierului) de la OMV – 8.000 Euro/lună!, ce rachete interceptoare sunt instalate la baza americană de la Deveselu, ce fel de corvete sau baterii de coastă va cumpără Armata Română, dar nimeni nu are voie să știe cât este rezerva de gaze descoperită de OMV și ExxonMobil în perimetrul Neptun și mai ales nimeni nu are voie să știe cât vor plăti OMV&Exxon, Lukoil sau Carlyle pentru a exploata acest gaz.

Cu mult înainte de a se adopta vreo lege a exploatărilor off-shore, la un Power Summit organizat de către Ziarul Financiar în februarie 2019, directorul general al ANRM anunța cât va fi suma redevențelor încasate de statul român de la aceste exploatări, (ceea ce denotă că știa cu mult înainte de a se adopta vreo lege și ce rezerve sunt și cât de mare va fi fixată redevența): 2,8 miliarde de euro în 20 de ani, adică cam 10% din valoarea gazului din aceste perimetre… Nimeni nu s-a întrebat atunci de unde știe acest domn ce va scrie într-o lege care nici nu intrase în dezbaterea Parlamentului! Ei bine, exact asta spune legea care a fost aprobată în iunie 2019 și modificată în septembrie de către Baronul României: că redevențele rămân la nivelul de acum, adică, global, firmele care primesc un cadou de câteva zeci de miliarde de la statul român vor plăti, global, cam 13,5% din valoarea comercializată declarată…

În Uniunea Europeană mai există un singur zăcământ comparabil cu cel din Marea Neagră, zăcământul Groningen (cel mai mare din Europa). Acesta este exploatat de către un consorțiu format de compania locală Royal Dutch Shell și ExxonMobil, fiecare având câte 50%, iar nivelul total al taxării de către statul olandez este de 51,9% (de patru ori mai mare decât vrea feudalul României să taxeze firmele din Marea Neagră).
În tot acest timp, românii sunt distrați cu teme care mai de care mai comice sau neimportante, doar-doar nimeni nu va observa acest mare tun: o singură și mult-prea-puternică persoană va decide soarta a 20, poate 40 miliarde de dolari, fără nici cea mai mică simulare a transparenței.

Niște firme despre care nimeni nu știe cum au fost alese vor primi câteva zeci de miliarde de dolari din partea României, căreia nu-i vor plăti înapoi mai mult de 10-13% din acestă sumă și nimeni nu discută acest lucru simplu și șocant.
Discutăm despre „sifonarea” a câtorva milioane de lei din diferite bugete (regretabilă și condamnabilă această sifonare), dar pe nimeni nu interesează cum dispar 20-30-40 miliarde de dolari; toată lumea comentează condamnarea liderului suprem al țării pentru câteva femei de serviciu angajate fictiv, dar nu are nimeni niciun interes pentru modul în care este cedată o bogăție națională de zeci de miliarde de dolari. Nu vi se pare ciudat? În ce țară trăim oare? Societatea românească este singura vinovată de situația în care s-a pus, întorcând capul pentru a nu vedea ce se întâmpla cu această resursă incredibilă.

România a pierdut trei finale de Cupa Davis (1969,1971 și 1972), ultimele două cu același scor (2-3), în fața americanilor. În 1971, la Charlotte, în cel de-al patrulea meci (scorul era 1-2), Stan Smith l-a învins pe Țiriac cu scorul de 3-0; în 1972, la București, pe Progresul, desfășurarea a fost dramatică: Smith l-a depășit pe Năstase, Țiriac pe Tom Gorman, la dublu am pierdut și, în același blestemat al patrulea meci, Țiriac a pierdut la Smith în cinci seturi memorabile într-o neuitată zi de 15 octombrie. De atunci, le tot povestim copiilor și nepoților despre ceea ce umoristul Dan Mihăiescu numea prin glasul inconfundabil al lui Toma Caragiu a fi „la o mustață de ‘salatieră’ (așa se mai numea Cupa Davis)”.

Ar trebui să memorăm aceste zile, pentru că, mulți ani de acum înainte, le vom povesti copiilor și nepoților cum România s-a aflat „la o mustață” de a deveni altceva decât o țară bananieră, în care liderul suprem aruncă pe geam 40 miliarde de dolari…

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnica din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN).

Preluare: ziare.com

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

5 COMENTARII

  1. De 30 de ani,vedem si noi,nu sintem orbi,nici surzi, ca politicienii ne vind bogatiile tatrii.Au ajuns patronii romaniei prin votul nostru de (incredere).Ce incredere mai aveti de-i mai votati?Intreb si eu.

    • Ce incredere ? E prostia si dezinformarea din cap ! De 30 de ani din 4 in 4 ani schimbam cele 2 mafii intre ele si ne certam pentru psd pnl usr psd si alte partide ce nu sint altceva decit 2 fete ale aceleiadi monede sa ne tina dezbinati !

  2. Avem mai multe probleme,serviciile nu-si fac treaba,pentru ce avem atatea servicii daca nu apara interesle Romaniei? Pentru ce avem o constitutie pe care fiecare o calca in picioare ? Pentru ce avem conducatori care nu apara interesle tarii si ale poporului ? Daca nu vreti si nu sunteti in stare plecati vanzatorilor de tara ! 🇷🇴️ MAI BINE SE POATE ADMINISTRA POPORUL SINGUR !

  3. Ce incredere ? E prostia si dezinformarea din cap ! De 30 de ani din 4 in 4 ani schimbam cele 2 mafii intre ele si ne certam pentru psd pnl usr psd si alte partide ce nu sint altceva decit 2 fete ale aceleiadi monede sa ne tina dezbinati !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.