Paleologu, cadidatul care luptă cu prostia

Candidat la președinția României, Theodor Paleologu nu a venit sâmbătă, 26 octombrie 2019, în județul Vaslui, la Bârlad, ca să construiască „direct” autostrăzi, să mărească nivelul veniturilor sau să-l ridice pe cel economic al săracului județ situat la coada tuturor topurilor economice. Pentru că nu a venit să mintă electoral. Intelectualul sadea și cărturarul rafinat știe prea bine că aceste măsuri economice nu țin constituțional de atribuțiile președintelui și nu poate să se trădeze și nici să înșele, precum o fac cu nonșalanță ceilalți candidați. A venit să se lupte cu prostia, care „sufocă România”, cum a decretat. Poate că o parte din această prostie este și ca un candidat la președinție să poată spune că va face lucrurile de mai sus, dar mai ales ca cei care îl ascultă să îl mai și creadă…

Paleologu a vorbit tocmai despre Constituție și atribuțiile președintelui, cuprinse în ea. Lege fundamentală pe care a arătat că va fi o prioritate pentru el să o modifice, în așa fel încât pe viitor să nu mai genereze crize, să devină imposibile conflictele instituționale dintre Guvern și Președenție, mult prea numeroase și dintre care ultimul, între Guvernul Dăncilă și președintele Iohannis, a lăsat țara fără un guvern funcțional. A vorbit despre faptul că va reprezenta România cu demnitate și va fi deasupra intereselor partidelor.

„75% moldovean”, cum s-a prezentat, candidatul „de dreapta”, nu s-a sfiint să se proclame „sarea și piperul” acestei campanii electorale, declarând despre toți adversarii săi că sunt „foarte plicticoși, rigizi, plați”. Tocmai făcuse pentru auditoriul său o probă în acest sens, după ce a luat din spatele său un măr și l-a „înfulecat”. „Asta e bine la PMP: că aveți mere”, a spus Paleologu, care s-a explicat prin faptul că, din cauza campaniei, este flămând și obosit. „Mai aveți puțin și mă luați cu farașul”, și-a detaliat starea de oboseală. „Nici parale n-am destule, nici puterea lui Hercule”, și-a motivat manifestarea foamei. Iar auditoriu a fost încântat de această intrarea în scenă, mai puțin obișnuită pentru un candidat.

Față de ceilalți, are ce să spună și mai are și cuvintele la el, motiv pentru care a arătat că îi invită permanent la dezbateri, fără de care „nu există democrație”, dar ei refuză: „Ar fi de pomină o dezbatere între mine și doamna Dăncilă, am sparge ratingul”, spune, în amuzamentul sălii. „Ar fi o rușine ca România să aibă de ales în turul doi între doi oameni care nu sunt în stare să vorbească decât după ce au scris alții pentru ei, plicticoși, plați”, arată Paleologul, care își rostește și primul slogan: „România fără proști!”, mai bun decât „România fără penali!”, „pentru că, dacă iei un prost și îl pui într-o funcție publică, poate că nu are un dosar penal, dar o să-l aibă”.

Candidatul conservator și naționalist este altfel, cum poate recunoște oricine îl ascultă, și se vrea un altfel de președinte: „Președintele trebuie să fie și un predicator, trebuie să și predice despre ce e bine și ce e rău, adică despre valorile care țin împreună o societate”.

E posibil să câștig, e chiar probabil”

Cel care a deschis întâlnirea electorală a singurului candidat care își pune la loc de cinste calitatea de creștin a fost Mihai Neamțu, vicepreședinte și purtător de cuvânt al PMP, care, la fel de puțin obișnuit pentru orice întâlnire electorală, le-a vorbit bârlădenilor despre renașterea țării, istorie și credință, cu trimiteri la personalitățile și trecutul urbei, despre „libertatea de a rămâne acolo unde te-ai născut. „Trebuie să ne revenim în fire, să revenim la firescul lucrurilor! Hai România!”, și-a încheiat el mesajul.

Fără atacuri la celelalte partide, fără promisiuni deșarte de viață mai bună, fără explicații și povestiri despre miracolul economic pe care îl va înfăptui în mandatul său, precum se obișnuiește, Paleologu și-a prezentat programul plecând de la cuvintele pe care le consideră cele mai important, deși par uitate azi, cheia de boltă a planurilor sale: „Respect. Educație. Performanță”. A promis doar că va fi cu adevărat un președinte al tuturor românilor, explicând că nu este membru PMP, deși candidează din partea acestui partid. A mai promis că va milita pentru meritocrație, „adică funcțiile să fie ocupate pe bune, nu prin concursuri măsluite”.

Orice s-ar spune despre el (iar în România se spun multe despre oricine, darămite despre un candidat la președinție), nu se poate afirma că nu este inteligent și cultivat. Ba chiar e ușor de observat cum fiul ilustrului scriitor, critic literar, diplomat și om politic Alexandru Paleologu aduce ceea ce lipsește cel mai mult acum politicii românești, căzută în balta prostiei și micniciei, calitate intelectuală, dar și umană.

Destul de cultivat până la a avea gesturi și reflexe aristocratice, dar destul de popular până la a vorbi cu oricine (a cerut întrebări din partea sălii) și a se face înțeles de către oricine. Deschis, spontan, volubil, pregătit pentru orice, cu siguranța de sine a celui care știe că în realitate nu are adversar. Chiar dacă nu e realitatea sondajelor, pe care Paleologu le-a cerut alegătorilor să le ignore: „să gândească cu mintea lor, să nu se lase manipulați de sondaje, să voteze așa cum cred, din convingere și potrivit valorilor lor”. „E posibil să câștig, e chiar probabil”, a spus candidatul, infuzând încredere celor care l-au ascultat, și plăcut… pentru că tocmai devenise obligatoriu pentru orice român inteligent.

PS: Pentru mine, scuzat să fiu că o spun …sau nu, dacă România ar fi fost o democrație reală, lipsită de amestecul serviciilor și al intereselor străine și economice, stânga ar fi venit cu un candidat pe măsură, de același calibru, precum Liviu Pleșoianu, cei doi aducând noțiunea de „alegere” la adevărul său, în vreme ce Iohannis și Dăncilă… nu ar fi putut exista!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.