Realitatea pregnantă a lumii contemporane este bătălia pe resurse

Când competiția economică este un joc de sumă nulă, unii, puțini, câștigă, iar alții, mulți, pierd – locuința familială, șansa unei educații sau a îngrijirii sănătății, prezervarea unui mediu sănătos, libertatea și chiar viața.
În condițiile în care populația Pământului era de un miliard de oameni în 1800, iar în 2012 ajunsese la 7 miliarde de oameni, este greu de spus că jocul competiției economice este altceva decât un joc de sumă nulă. Dimpotrivă, realitatea pregnantă a lumii contemporane este bătălia pe resurse, războiul comercial.

Ca și în natură, resursele economice sunt limitate, în timp ce nevoia de produse de consum este în continuă creștere. La o ofertă limitată, cererea este, pur și simplu, nelimitată. De aceea, pentru a ajunge la resurse, este nevoie de un avantaj competitiv. Acest avantaj este, însă, rareori valoarea individuală, meritul, strădania sau credincioșia. Mai ales în lumea noastră contemporană, avantajul competitiv este renta, exclusivitatea, privilegiul, monopolul chiar, avantaj prezervat și înrădăcinat adânc în comportamentul comercial și în mentalul colectiv cu biciul legii și cu ciomagul contractului. Domnia legii (rule of law) a fost demult înlocuită cu domnia prin lege (rule by law). Abuzul de putere economică și practicile comerciale incorecte, înșelătoare și deceptive au ajuns să se justifice prin mărimea colosală a comerciantului „prea mare pentru a eșua” (too big to fail). Competiția nu mai este demult corectă, iar uzanțele comerciale ale titularilor acestui tip de avantaj competitiv nu mai sunt cinstite.

„Evoluția” competiției și a uzanțelor comerciale poate fi descrisă de o simplă enumerare a tipului de organizare economică a lumii, de la descoperirea Americii până în prezent: colonialism feudal, colonialism industrial, fascism (cu a sa nebunie a supra-omului și a segregării rasiale și cu incredibila banalizare a răului), comunism (cau ale sale ipocrizie și utopie a egalității), „capitalism” concurențial, capitalism colonial sau neo-feudalism. În lumea contemporană corporațiile globale fac vasali din state și captivi din cetățenii lor.
Competiția ca joc de sumă nulă și consumerismul au devenit noile religii, noile metode infailibile prin care mintea și sufletul omului sunt controlate. Inovația și întreprinderile mici sunt blocate de marii rentieri și monopoliști neo-feudali, iar achizițiile omului de rând sunt din ce în ce mai iraționale și obscurantiste, mai abitir ca în perioada Cruciadelor, când cele mai scumpe „mărfuri” erau relicvele și oasele de sfinți, iar cei mai bogați feudali erau episcopii catedralelor.

Autor: Gheorghe Piperea

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Iar noi, adică unii dintr e noi trădători și vânzători de țară oferă aproape cadou resursele țări noastre Asta ar trebui pedepsită cu închisoare pe viață

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.