«Strunga prudetul», de Zaharia Stancu

Zaharia Stancu

De câte ori aud de numitul Ion Manolescu-Strunga, ministrul Industriei și Comerțului în Cabinetul de „beton armat„ al guristului Guță, simt nevoia să duc batista la nas. Am aceeași impresie pe care aș avea-o dacă m-aș apropia de un rechin intrat în putrefacție.

L-ați văzut vreodată pe Manolescu-Strunga? E înalt și gros. Seamănă uimitor cu un rechin ursit să stea pe coadă, vertical. Are un pântec umflat. De icre? De borhot? Nimeni nu știe. Ceea ce miră însă este că acest pântec începe din gât, ca la dihăniile de mult dispărute de pe planetă. Când deschide gura să grăiască, Strunga emană din gâtlej gaze pestilențiale și cei nevoiți să-l asculte trec prin momente de panică.

Cineva propusese în Parlament ca atunci când cuvântează acest colos de caș, deputații să-și pună pe chipuri măști salvatoare. Propunerea a rămas să fie discutată. Poate că va fi acceptată.

Îi mersese buhul lui Manolescu-Strunga că are „pumn tare”. Mulți din cei ce trebuiau să-i dea peste labe, intimidați, au tăcut. Într-o zi un gazetar, pe care Manolescu-Strunga îl bruscase, i-a lansat amical un pumn între ochi. Uriașul s-a poticnit ca un bou lovit cu măciuca între coarne și a îngenuncheat cu botul în asfalt. De atunci, faima de pumnagiu a lui Manolescu-Strunga s-a destrămat. I-a rămas numai aceea de om de afaceri fără scrupule, faima de om a cărui apropiere mânjește.

Ion Manolescu-Strunga a fost în tinerețe om de serviciu în casa lui Alecu Constantinescu-Porcu. Aici a învățat să fie cinic și porc. Aici a învățat să facă și să afișeze aere de bestie brutală. Cei care l-au cunoscut pe vremea aceea spun că, în fiecare dimineață, după ce intra la umblătoare, Constantinescu-Porcu deschidea ușa și-i cerea lui Manolescu-Strunga hârtie igienică. Strunga îl slujea fără să murmure. Răposatul Constantinescu-Porcu, înduioșat, îl răsplătea cu permise de export. De atunci Ion Manolescu-Strunga a rămas cu avere și cu mania permiselor. Se spune că tot de atunci îi put mâinile, picioarele și creierul.

Cum e cu putință ca un asemenea hăndrălău să ajungă până la un portofoliu ministerial? Foarte simplu. La noi nimic nu e imposibil. Trebuie să ne minunăm că nu avem leproși la Departamentul Sănătății, pe banditul Coroi la Finanțe, pe asasinul Berilă la Justiție. Dar n-am avut la Sănătate un popă Lupaș? N-am avut la Finanțe pe Teianu? La Instrucție nu am avut atâția gușați?

Ion Manolescu-Strunga a făcut politică. A ciomăgit țăranii, să-i dea votul. A întreținut cu băutură echipe de bătăuși și agenți electorali. A terorizat cu jandarmii, cu pretorii, cu prefecții, cu magistrații și și-a făurit nume de mare elector. O dată această faimă întemeiată, restul a venit de la sine. A fost întâi chestor la Cameră, pe urmă vicepreședinte, după aceea subsecretar de stat. De două săptămâni e ministru plin. Plin de orgoliu și de putere. Pe la Domenii, Strunga trebuia să treacă. Mai înainte fusese mulți ani administrator-delegat la societatea „Frigul”, în care calitate jăcmănise pește de la stat. Ca subsecretar de stat la Domenii, a limpezit aceste vechi socoteli care-l sâcâiau și-i nelinișteau nopțile. A tot făcut Strunga călătorii în străinătate, să valorifice fructele românești și le-a valorificat. Strugurii românești s-au vândut în Polonia cu 120-140 lei kilogramul. Ceea ce foarte puțini știu este că acești struguri au fost cumpărați de la producători cu 2 (doi) lei kilogramul. Diferența de la 2 (doi) lei până la 120 ori 140 (una sută patruzeci) lei a intrat în buzunarele câtorva exportatori, tovarăși de dever cu ministrul pungaș. A mai regizat Manolescu-Strunga câteva călătorii de agrement în Germania și o mare mascaradă cu olteni în izmene pe străzile Capitalei. și mai risipise pe primăvară câteva sute de milioane cu așa-numita aprovizionare a regiunilor înfometate. Mai fusese, de asemeni, amestecat în veroasa afacere cu tunelul „Teliu” și la ultimele alegeri vânduse cu jumătate de milion de lei un loc de deputat de Roman bogătașului Tăutu. Pentru aceste isprăvi știute și pentru multe altele neștiute, dar din aceeași familie, Manolescu-Strunga a fost uns, desigur cu untură de rechin, ministru.

Abia înscăunat la Industrie și Comerț, curățătorul bideului lui Constantinescu-Porcu și-a arătat labele. Directorii din minister au fost bruftuluiți. Delegațiile de industriași și comercianți bruscate. Câtorva categorii de cetățeni li s-a interzis pur și simplu accesul în minister. În consiliile de miniștri, la ședințele delegației economice, la contingentare Strunga țipă și cere mână liberă. Adică mână liberă să facă afaceri, afaceri multe și grase. De când a fost împușcat în Munții Reghinului cerbul cel mare și a obținut îngăduința să-și cârpească ministerul, Guță Tătărăscu se uită toată ziua în oglindă, vorbește și se aplaudă singur. Nu are ochi să vadă ce face Strunga putredul. Nu are urechi să audă ce spune Strunga putredul. Strunga putredul, fostul om de serviciu al lui Constantinescu-Porcu.

«Credința», 21 octombrie 1934)

Loading...
loading...

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.