Cum și-a pierdut o generație cultura comună

de Patrick J. Deneen

Studenții mei nu știu nimic. Ei sunt extrem de drăguți, agreabili, demni de încredere, în general onești, bine intenționați și cât se poate de cuviincioși. Dar creierul lor este în mare parte gol, lipsit de cunoștințe substanțiale care ar putea fi rodul unei educații moștenite sau un dar al generației anterioare. Ei sunt culminarea civilizației occidentale, o civilizație care a uitat aproape totul despre sine și care, în consecință, a ajuns la o indiferență aproape perfectă față de propria sa cultură.

Este greu să fii admis la universitățile unde am predat – Princeton, Georgetown și acum Notre Dame. Studenții de la aceste instituții au făcut ceea ce li s-a cerut: se pricep foarte bine să treacă un examen, știu exact ce este necesar pentru a obține nota maximă la fiecare materie (ceea ce înseamnă că rar devin pasionați de un subiect anume) și își construiesc CV-uri superbe. Ei sunt respectuoși și cordiali față de cei mai în vârstă, deși ușor indolenți și uneori chiar bădărani față de colegii lor. Ei respectă diversitatea (fără a avea nici cea mai mică idee despre ce este diversitatea) și sunt experți în arta de a nu judeca pe nimeni (cel puțin în public). Ei sunt crema generației lor, stăpânii universului, generația în așteptare care va conduce America și lumea.

Dar puneți-le câteva întrebări elementare despre civilizația pe care o vor moșteni și fiți pregătiți pentru priviri evazive sau chiar cuprinse de panică. Cine a luptat în războiul peloponesiac? Cine l-a învățat pe Platon și pe cine l-a școlit Platon? Cum a murit Socrate? Ridicați mâna dacă ați citit atât Iliada, cât și Odiseea. Povestirile din Canterbury? Paradisul pierdut? Infernul?

Cine a fost Saul din Tarsus? Care au fost cele 95 de teze, cine le-a scris și care a fost efectul lor? De ce contează Magna Carta? Cum și unde a murit Thomas Becket? Cine a fost Guy Fawkes și de ce este o zi numită după el? Ce a spus Lincoln în al doilea discurs inaugural? În primul? Dar în al treilea discurs inaugural? Care sunt documentele federaliste?

Unii studenți, cel mai des datorită unei alegeri norocoase a materiilor pe care le-au studiat sau datorită unui profesor excentric de modă veche, ar putea cunoaște câteva dintre răspunsuri. Dar majoritatea studenților nu au fost educați să le cunoască. În cel mai bun caz au cunoștințe accidentale, dar în rest sunt stăpâni pe o ignoranță sistematică. Nu este „vina” lor faptul că posedă o ignoranță generalizată a istoriei, civilizației, politicii, artei și literaturii occidentale și americane. Ei au învățat exact ceea ce le-am cerut noi – să fie ca niște musculițe efemere, vii din întâmplare într-un prezent trecător.

Ignoranța studenților noștri nu este un eșec al sistemului educațional – este încununarea sa. Eforturile mai multor generații de filozofi, reformatori și experți în politici publice – despre care studenții noștri (și cei mai mulți dintre noi) nu știu nimic – s-au combinat pentru a produce o generație de ignoranți. Ignoranța generalizată a studenților noștri nu este un simplu accident sau un rezultat nefericit, dar remediabil dacă angajăm profesori mai buni sau ameliorăm listele de lectură din liceu. Este consecința unui angajament al civilizației noastre de a se sinucide. Sfârșitul istoriei pentru studenții noștri semnalează sfârșitul istoriei pentru Occident.

Lamentații cauzate de ignoranța studenților au fost pronunțate pe parcursul vieții mele, printre mulți alții, de oameni ca E. D. Hirsch, Allan Bloom, Mark Bauerlein și Jay Leno. Dar aceste lamentații au fost împletite cu speranța că un apel la partea noastră angelică (și a lor) ar putea întoarce din drum această tendință (apropos, aceasta este o aluzie la primul discurs inaugural al lui Lincoln). E. D. Hirsch chiar a elaborat un curriculum de autoajutorare, un ghid despre cum să devii educat din punct de vedere cultural insuflat, în tradiția spiritului american pragmatic, cu convingerea conform căreia pierderea facultăților culturale poate fi împiedicată de o listă bună de lectură menționată într-o anexă la materiile de studiu. Ceea ce lipsește în general este recunoașterea faptului că această ignoranță este consecința intenționată a sistemului nostru educațional, un semn al succesului și sănătății sale robuste.

Am căzut în obiceiul nociv și necontestat de a gândi că sistemul nostru educațional este defect, dar de fapt el funcționează perfect. Sistemul nostru educațional urmărește să producă amnezie culturală, lipsă de curiozitate generalizată, agenți liberi situați în afara realităților concret-istorice și obiective educaționale compuse din procese fără conținut și expresii preluate pe nemestecate, cum ar fi „gândirea critică”, „diversitatea”, „modalități de cunoaștere”, „dreptate socială „și „competență culturală”.

Studenții noștri sunt întruparea unui angajament sistemic de a produce indivizi fără trecut pentru care viitorul este o țară străină, nulități lipsite de cultură care pot trăi oriunde și pot efectua orice fel de muncă fără a se interesa despre scopurile sale, instrumente perfecționate pentru un sistem economic care pune preț pe „flexibilitate” (geografică, interpersonală, etică).

A poseda o cultură într-o astfel de lume, o istorie, o moștenire, un angajament față de un anumit loc și anumite persoane, forme specifice de recunoștință și îndatorare (în loc de un angajament generalizat și dezrădăcinat față de „justiția socială”) și un set solid de norme etice și morale care stabilesc limite clare la ceea ce ar trebui și nu ar trebui să facem (în afară de a fi „excesiv de critic”) reprezintă un obstacol și un handicap.

Indiferent de specialitate sau cursurile generale de studiu, obiectivul principal al educației moderne este de a șterge resturile oricărei specificități și identități culturale sau istorice care ar putea să se lipească de studenții noștri, de a-i transforma în angajați perfecți pentru economia și organizarea statală modernă, care penalizează atașamentele profunde. Eforturile de promovare a prețuirii „multiculturalismului” au semnalat devotamentul față de eviscerarea oricărei moșteniri culturale, în timp ce actuala poveste a „diversității” semnalează angajamentul ferm pentru omogenizare prin des-culturalizare.

Trebuie să cunoaștem… Ce?

Mai presus de toate, lecția principală primită de studenți reprezintă scopul adevărat al educației: singura cunoaștere esențială este aceea că ne știm a fi radical autonomi în cadrul unui sistem global atotcuprinzător, legați de un angajament comun de indiferență reciprocă. Angajamentul nostru față de indiferența reciprocă este ceea ce ne leagă împreună ca popor global. Orice rămășiță a unei culturi comune ar interfera cu această primă directivă: o cultură comună ar implica faptul că împărtășim ceva mai dens, o moștenire pe care nu am creat-o noi și un set de angajamente care implică limite și un anumit devotament.

Filozofia și practica antică au lăudat, ca o formă excelentă de guvernare, acea res publica – devotamentul față de lucrurile publice, față de lucrurile pe care le împărtășim împreună. Noi, în schimb, am creat prima Res Idiotica din lume – din cuvântul grecesc idiotes, adică „individ privat”. Sistemul nostru educațional produce unități solipsiste, autonome, al căror unic angajament public este lipsa de angajament față de public, lipsa unei culturi sau istorii comune. Acestea sunt creaturi perfect vidate, receptive și ascultătoare, fără obligații reale sau devotament.

Ei nu vor lupta împotriva nimănui, pentru că așa ceva nu se face, dar ei nu vor lupta în general pentru ceva sau cineva. Ei trăiesc într-un Truman Show permanent, o lume construită ieri care nu este altceva decât un decor pentru solipsismul lor, fără vreo istorie sau traiectorie anume.

Îmi iubesc studenții – fiecare dintre ei, ca orice ființă umană, are un potențial enorm și daruri minunate de oferit lumii. Însă îi deplâng pentru ceea ce le aparține de drept, dar nu le-a fost oferit. În zilele faste le disting setea de cunoaștere și suferința și știu că dorința lor naturală de a afla cine sunt, de unde au venit, încotro ar trebui să meargă și cum ar trebui să trăiască se vor afirma mereu. Dar chiar și în acele zile mai bune nutresc speranța că lumea pe care ei au moștenit-o – o lume fără patrimoniu dobândit prin succesiune, fără trecut, viitor sau afecțiuni profunde – se va nărui și că acest colaps ar putea fi adevăratul început al unei educații reale.

_________________________________________________

How a Generation Lost Its Common Culture

By Patrick Deneen

My students are know-nothings. They are exceedingly nice, pleasant, trustworthy, mostly honest, well-intentioned, and utterly decent. But their brains are largely empty, devoid of any substantial knowledge that might be the fruits of an education in an inheritance and a gift of a previous generation. They are the culmination of western civilization, a civilization that has forgotten nearly everything about itself, and as a result, has achieved near-perfect indifference to its own culture.

It’s difficult to gain admissions to the schools where I’ve taught – Princeton, Georgetown, and now Notre Dame. Students at these institutions have done what has been demanded of them: they are superb test-takers, they know exactly what is needed to get an A in every class (meaning that they rarely allow themselves to become passionate and invested in any one subject); they build superb resumes. They are respectful and cordial to their elders, though easy-going if crude with their peers. They respect diversity (without having the slightest clue what diversity is) and they are experts in the arts of non-judgmentalism (at least publically). They are the cream of their generation, the masters of the universe, a generation-in-waiting to run America and the world.

But ask them some basic questions about the civilization they will be inheriting, and be prepared for averted eyes and somewhat panicked looks. Who fought in the Peloponnesian War? Who taught Plato, and whom did Plato teach? How did Socrates die? Raise your hand if you have read both the Iliad and the Odyssey. The Canterbury Tales? Paradise Lost? The Inferno?

Who was Saul of Tarsus? What were the 95 theses, who wrote them, and what was their effect? Why does the Magna Carta matter? How and where did Thomas Becket die? Who was Guy Fawkes, and why is there a day named after him? What did Lincoln say in his Second Inaugural? His first Inaugural? How about his third Inaugural? What are the Federalist Papers?

Some students, due most often to serendipitous class choices or a quirky old-fashioned teacher, might know a few of these answers. But most students have not been educated to know them. At best, they possess accidental knowledge, but otherwise are masters of systematic ignorance. It is not their “fault” for pervasive ignorance of western and American history, civilization, politics, art and literature. They have learned exactly what we have asked of them – to be like mayflies, alive by happenstance in a fleeting present.

Our students’ ignorance is not a failing of the educational system – it is its crowning achievement. Efforts by several generations of philosophers and reformers and public policy experts – whom our students (and most of us) know nothing about – have combined to produce a generation of know-nothings. The pervasive ignorance of our students is not a mere accident or unfortunate but correctible outcome, if only we hire better teachers or tweak the reading lists in high school. It is the consequence of a civilizational commitment to civilizational suicide. The end of history for our students signals the End of History for the West.

During my lifetime, lamentation over student ignorance has been sounded by the likes of E.D. Hirsch, Allan Bloom, Mark Bauerlein and Jay Leno, among many others. But these lamentations have been leavened with the hope that appeal to our and their better angels might reverse the trend (that’s an allusion to Lincoln’s first inaugural address, by the way). E.D. Hirsch even worked up a self-help curriculum, a do-it yourself guide on how to become culturally literate, imbued with the can-do American spirit that cultural defenestration could be reversed by a good reading list in the appendix. Broadly missing is sufficient appreciation that this ignorance is the intended consequence of our educational system, a sign of its robust health and success.

We have fallen into the bad and unquestioned habit of thinking that our educational system is broken, but it is working on all cylinders. What our educational system aims to produce is cultural amnesia, a wholesale lack of curiosity, history-less free agents, and educational goals composed of content-free processes and unexamined buzz-words like “critical thinking,” “diversity,” “ways of knowing,” “social justice,” and “cultural competence.”

Our students are the achievement of a systemic commitment to producing individuals without a past for whom the future is a foreign country, cultureless ciphers who can live anywhere and perform any kind of work without inquiring about its purposes or ends, perfected tools for an economic system that prizes “flexibility” (geographic, interpersonal, ethical).

In such a world, possessing a culture, a history, an inheritance, a commitment to a place and particular people, specific forms of gratitude and indebtedness (rather than a generalized and deracinated commitment to “social justice”), a strong set of ethical and moral norms that assert definite limits to what one ought and ought not to do (aside from being “judgmental”) are hindrances and handicaps.

Regardless of major or course of study, the main object of modern education is to sand off remnants of any cultural or historical specificity and identity that might still stick to our students, to make them perfect company men and women for a modern polity and economy that penalizes deep commitments. Efforts first to foster appreciation for “multi-culturalism” signaled a dedication to eviscerate any particular cultural inheritance, while the current fad of “diversity” signals thoroughgoing commitment to de-cultured and relentless homogenization.

We Must Know…What?

Above all, the one overarching lesson that students receive is the true end of education: the only essential knowledge is that know ourselves to be radically autonomous selves within a comprehensive global system with a common commitment to mutual indifference. Our commitment to mutual indifference is what binds us together as a global people. Any remnant of a common culture would interfere with this prime directive: a common culture would imply that we share something thicker, an inheritance that we did not create, and a set of commitments that imply limits and particular devotions.

Ancient philosophy and practice praised as an excellent form of government a res publica – a devotion to public things, things we share together. We have instead created the world’s first Res Idiotica – from the Greek word idiotes, meaning “private individual.” Our education system produces solipsistic, self-contained selves whose only public commitment is an absence of commitment to a public, a common culture, a shared history. They are perfectly hollowed vessels, receptive and obedient, without any real obligations or devotions.

They won’t fight against anyone, because that’s not seemly, but they won’t fight for anyone or anything either. They are living in a perpetual Truman Show, a world constructed yesterday that is nothing more than a set for their solipsism, without any history or trajectory.

I love my students – like any human being, each has enormous potential and great gifts to bestow upon the world. But I weep for them, for what is rightfully theirs but hasn’t been given. On our best days, I discern their longing and anguish and I know that their innate human desire to know who they are, where they have come from, where they ought to go, and how they ought to live will always reassert itself. But even on those better days, I can’t help but hold the hopeful thought that the world they have inherited – a world without inheritance, without past, future, or deepest cares – is about to come tumbling down, and that this collapse would be the true beginning of a real education.

Patrick Deneen is David A. Potenziani Memorial Associate Professor of Constitutional Studies at Notre Dame.

  Minding the campus 

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Cea mai periculoasà specie in contextul actual , de pe planeta TERRA , cea mai otràvitoare fiintà existentà acum pe pàmànt este SCLAVUL .
    IN ANTICHITATE SCLAVII ERAU TINUTI CU LANTURI . AZI _ DUPà TOATE OPERATIILE DE INDOBITOCIRE EXECUTATE ASUPRA OMULUI _ PRIN MEDIA . SCOALà CULTURà . EDUCATIE . SECTE . PUBLICITATE . ALIMENTATIE . MODà . ETC :_ EL A AJUNS Sà ISI DOREASCà SCLAVIA . Sà O CAUTE SINGUR SI EA Sà DEVINà VISUL VIETII SALE

  2. VOTIND PRESEDINTI DE ALTA NATIONALITATE,VOTIND SECURISTII CARE IN 1989 AU FUGIT CA LASII ,DEVENINU CEI MAI CREDINCIOSII POLITICIENI ,,,,TERMININD ARMATA CARE A FOSTSI ,RAMINE SINGURA INSTITUTIE CREDIBILA …UNDE CEI CARE NE CONDUC AU INVATAT ALFABETUL ,AU INVATAT SA SCRIE …CE MAI DORITI ROMANI,.VATATI UNGARIA PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.