În toată istoria lor, românii au fost trădaţi, înşelaţi şi furaţi!

Încet-încet, în lumina logicii şi a bunului simţ ştiinţific, dar mai ales pe baza noilor descoperiri arheologice şi a dovezilor rătăcite sau poate că intenţionat dosite de răuvoitori prin cotloanele unor biblioteci, istoria se rescrie, adică îşi croieşte drumul drept şi neted al opiniilor unor specialişti de rang internaţional spre cugetele şi inimile însetaţilor de adevărul gol-goluţ.

Şi astfel noi, românii, aflăm cu justificată mândrie că pe meleagurile României de azi (practic pe tot teritoriul traco-dacic, întins până departe la sudul Dunării şi dincolo de Tisa) s-a constituit o civilizaţie atât de avansată (vezi tăbliţele de la Tărtăria, cu un avans de 2000 de ani în faţa celor sumeriene, precum şi cuptoarele metalurgice din care se obţinea fier cu puritatea foarte aproape de sută la sută, dovada fiind făcută de cuiele dacice neatacate de rugină), încât străinii entuziasmaţi de cele descoperite, nu pregetă să afirme ba că acest buric al Pământului (în localitatea Valea Vişeului din nordul Maramureşului se poate vedea borna ce indică centrul continentului) se constituie în însăşi axa Universului (evident, universul moral-spiritual al omenirii) şi că civilizaţia strămoşilor noştri, unici în istorie şi prin milenara lor statornicie, reprezintă prima fază a faimoasei civilizaţii vedice, ba susţin cu tărie că celţii, germanii şi latinii au purces din Tracia pelasgică situată pe cursul inferior al Dunării, îndemnându-ne totodată să nu dăm crezare poveştilor de adormit copiii cu romanizarea integrală înfăptuită de nişte veterani-colonişti proveniţi din Asia Mică, ei înşişi cunoscătorii unei latine aproximative, pe care o vorbeau doar atunci când n-aveau încotro.

Chiar aşa, de ce, mă rog, ar fi inatacabilă istoria oficială (sic!) cu miracolul romanizării Daciei într-un interval de timp cu ceva peste un veac şi jumătate (de la al doilea război daco-roman din 105-106 şi până la retragerea aureliană la sudul Dunării din anul 271), deşi romanii, aidoma tuturor invadatorilor din istorie (vezi cruciaţii ademeniţi de splendorile bizantine), erau atraşi doar de comorile dacilor, în mod deosebit de minele aurifere ale acestora din Munţii Apuseni, unde exista aur în stare nativă (există şi astăzi în mine închise de guvernanţii postdecembrişti pe considerentul că sunt nerentabile!).

Faptul că romanii au cucerit, administrat şi apărat cu cele două legiuni (la început doar legiunea XIII Gemina, mai apoi, sub presiunea barbarilor germanici, şi legiunea V Macedonica) doar un sfert din Dacia acelor vremuri, mai exact teritoriul până la capitală şi zona adiacentă a Munţilor Apuseni, este cea mai clară dovadă că împăratului Traian îi crăpa măseaua după aurul dacilor, cu care, de altfel, a şi salvat imperiul de la dezastru (victoria asupra dacilor a fost sărbătorit la Roma mai bine de o lună, iar sfrijita monedă de aur romană, taman cât o foiţă, a câştigat semnificativ în greutate îndată după aceea), şi că prin această parţială cucerire el urmărea cu prioritate un scop economic, foarte discutabilul scop strategic venind la rând de-abia pe urmă.

Mai departe. În scurtul răstimp avut la dispoziţie şi cu mijloacele informaţionale din acele timpuri (căsătoriile daco-romane şi inevitabilele contacte dictate de nevoi administrative), era cu neputinţă expansiunea romanismului şi latinismului până în Maramureş, nordul Moldovei şi mai departe, adică până la deplina romanizare a dacilor liberi de către nişte neromani. Că doar britanicii au stat mult mai mult timp sub ocupaţia romană, dar cu toate astea urmaşii lor nu vorbesc o limbă neoromanică. Apoi, ungurii şi ruşii n-au încercat în decursul a sute de ani prin dislocări, deportări, coruperi şi cu ajutorul tuturor mijloacelor informaţionale avute la îndemână (înscrisuri, cărţi, ziare, reviste) să-i maghiarizeze, respectiv să-i rusifice forţat pe românii aflaţi în zonele lor de interes şi influenţă, însă rezultatele lor la acest capitol sunt departe de performanţa-miracol atribuită romanilor de către istoria recunoscută oficial?

Căci vorba mareşalului Ion Antonescu, istoria a fost întotdeauna scrisă, dacă nu direct la comanda, atunci măcar la sugestia imperativă a învingătorilor. Prin urmare, preaputernicii de ieri şi de azi au tot interesul ca istoria adevărată a românilor să nu fie scrisă până la definitiva topire a graniţelor şi naţiunilor în viitorul stat mondial, pentru că atunci nimănui n-o să-i mai pese de ea. Sau, mă rog, să fie scrisă, că doar trăim într-un conglomerat politico-economic ce face caz de libertate, dar să nu fie predată în şcoli şi universităţi, fiindcă oficializarea ei ar tulbura şi mai mult apele în deja neliniştita şi pestriţa Uniune Europeană.

Să spunem lucrurilor pe nume: Furtul istoriei unui popor se cheamă furtul memoriei şi identităţii sale!… Se tot vorbeşte pe ici-pe colo prin anumite medii politice şi diplomatice despre lipsa de loialitate a românilor faţă de aliaţi, care – chipurile – ar face casă bună cu trădarea. Păi dacă luăm la purificat contrafăcuta istorie modernă (bunăoară, Mihai Viteazul de ce a fost ucis?), vedem că românii nu doar că au fost cu regularitate înşelaţi şi trădaţi de aliaţii lor, dar chiar au fost tâlhăriţi de aceştia. Aşa a fost după Războiul de Independenţă, când muscalii aliaţi mai mult cu interesele lor decât cu românii, le-au înşfăcat acestora cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Ismail, Cahul şi Bolgrad); aşa a fost după primul război mondial, când – în pofida înţelegerii prealabile cu Aliaţii – românii nu numai că n-au primit la întregire toate teritoriile limitrofe locuite în majoritate de conaţionali (ţinutul actualmente unguresc ce se întinde până la Tisa şi aşa zisul Banat sârbesc), fapt pentru care ungurii ar trebui să înceteze cu aberaţia revizuirii Tratatului de la Trianon, ci au fost şi jecmăniţi de către ruşi, ceilalţi aliaţi, prin neînapoierea tezaurului de circa 100 tone aur; aşa a fost în timpul celui de-al doilea război mondial, când românii erau trimişi de bravii aliaţi nemţi în gura lupului, pentru ca în retragerea pripită după dezastrul de la Stalingrad, în întregime din vina lor, să fie primii care o şterg, nesinchisindu-se de români şi de ceilalţi aliaţi; şi aşa a fost la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când România a fost lăsată în totalitate pe mâna ruşilor, adică tradată în chip ticălos, iar aceştia au tratat-o ca pe o ţară eliberată de ei (regim bolşevic, zeci de divizii în ţară, despăgubiri de război), nicidecum ca pe un stat cobeligerant, care în ceea ce priveşte jertfele (oameni şi echipament militar) se situa pe locul patru între aliaţi (după ruşi, americani şi englezi) şi a cărei intrare în război alături de ei a dus la scurtarea conflagraţiei mondiale cu circa şase luni.

N.B.: Despre alogenii căţăraţi la putere după Decembriadă nu se poate spune că trădează România. Aşa ceva, după fina distincţie naeionesciană, li se poate pune în cârcă doar românilor cu mai multe generaţii de ţărani în urma lor, nicidecum bunilor români – alogenii care se străduiesc să se achite conştiincios de obligaţii, dar care n-au cum să simtă româneşte. Despre alde ăştia se poate spune că-şi fac datoria faţă de stăpânii lor din afară, adică mint, înşală şi fură pe rupte.

Preluare: Ziarul Națiunea / Autor: George Petrovai

Loading...
loading...

4 COMENTARII

  1. In toata istoria lor romanii au fost doar slugi si sclavi intr-o colonie stapanita de straini. Romania nu apartine si nu a apartinut niciodata romanilor (cu o scurta exceptie in perioada lui Ceausescu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.