Pentru conservatori

0

Klaus Werner Johannis trece în mințile multora care se pretind a fi la dreapta ca un individ ambiguu și „dificil de poziționat”, ca un tip „non-ideologic”.

Îmi pare rău că sunteți atât de confuzi și inabili să situați la Stânga un individ care s-a plasat singur, explicit, cu subiect și predicat acolo în repetate rânduri. Faptul că pare să schimbe taberele din când în când în funcție de oportunism, nu e deloc un indiciu redemptiv, dimpotrivă. Și, oricum, nu a schimbat niciodată cu adevărat taberele: este același progresist dintotdeauna.

Cum spune și Papahagi despre KWJ: în 2004 îl sprijinea pe Adrian Năstase, în 2009 era aliniat alături de Ponta și Dragnea în spatele lui Geoană, în 2012 sprijinea asaltul PSD/USL asupra statului de drept, iar în 2017-19 numea fără să crâcnească trei premieri PSD, faulta referendumul pentru familie, îi numea pe conservatori fanatici religioși și infatuați cărora li s-a dat cu flit, spunea cu subiect și predicat că vrea propagandă și legislație feministă și gender în școli și în cel puțin 70 % din instituțiile publice, se orienta împotriva grupului de la Vișegrad, făcea temenele lui Merkel și politicilor ei demente și agrea ideea și inițiativele de a primi cote de „refugiați”.

Să-mi spuneți dacă am uitat ceva.

Prin urmare, fie aveți pe orbul găinilor, fie sunteți doar niște peneliști care au decis să voteze indiferent de starea de fapt, lucrurile îl arată pe KWJ ca pe un stângist nemilos și perfid, capabil de opțiuni concurente politic celor ale PSD-ului.

KWJ și Veorica nu sunt două entități incomensurabile, din lumi diferite, în dauna Veoricăi și în avantajul meliorist al lui KWJ.

Dimpotrivă, cei doi sunt perfect asimilabili aceleiași paradigme și zone politice și ideologice. Doar traiectoria particulară a fiecăruia și metodele de expresie și propagandă și instituționalizare diferă. Unul știe mima legitimitea instituțională și reușește astfel să păcălească inclusiv conservatori cu această aparență superficială. Cealaltă este ca o pasăre de curte care scurmă cu viclenie după ultimul viermișor până nu e gonită de cocoșul care i-a bătut liliputanul ce o ciocănea.

Încă o dată: vă invit să fiți conservatori autentici și lucizi și să stați acasă ori să vă anulați votul ! Nu vă lăsați păcăliți de iluzia legitimității și atrași într-un joc decis de alții în condiții dictate de adversarii voștri ideologici !

Horațiu Trif

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.