„Pleacă ai noștri, vin ai noștri”. De la Securitate la actualele servicii de informații

Anul 1992 a amplificat debusolarea României. Lipsa de perspective de moment, pentru asigurarea securității României prin poziționarea alături de Federația Rusă era o realitate care producea îngrijorare în rândul conducerii filo-moscovite de la București. La această îngrijorare se adăuga presiunea exercitată de Occident, datorită nemulțumirii față de faptul că nu reușiseră încă decât lichidarea unei părți din economia României, dar nu și acapararea marilor întreprinderi și a resurselor naturale ale țării.

Tratatul de la Varșovia se desființase, iar Uniunea Sovietică se dezmembrase. Oligarhii evrei se aruncaseră ca niște păsări de pradă asupra Rusiei, profitând de frământările din interiorul puterii de la Kremlin și de starea de beție cvazi-constantă în care se găsea președintele Elțân. În ciuda atașamentului său vechi și puternic, față de Rusia, Ion Iliescu nu se mai simțea în siguranță sub umbrela acestei puteri aflată în criză.

În aceste condiții, după mai multe tatonări, mesaje și întâlniri ale unor înalți demnitari români cu conducători ai NATO, în februarie 1992, a avut loc vizita la București a secretarului general al organizației, Manfred Woerner. Când s-a ajuns la discutarea perspectivei aderării României la NATO, secretarul general a declarat deschis că acest lucru nu va fi posibil atâta timp cât în fruntea serviciilor române de informații se află agenți ai KGB și atâta timp cât România nu predă serviciilor occidentale rețelele de agenți răspândite în lumea occidentală.

Ca urmare a solicitărilor lui Manfred Woerner, pe parcursul lui 1992 au fost eliberați din funcție prim-adjunctul directorului SRI, col. Filip Teodorescu, care coordona rețelele operative ale serviciului și gl. Mihai Caraman, dovedit încă din anii 1970 ca fiind agent al KGB și cunoscut ca atare și la Washington. În același timp, el a fost un colaborator important al serviciilor secrete franceze, motiv pentru care fusese susținut și de Petre Roman să devină director al spionajului românesc. În fruntea SIE a fost numit generalul M.Ap.N. Ioan Talpeș, persoană agreată la Washington, încă de pe timpul regimului ceaușist. Virgil Măgureanu (Imre Asztalosz) a fost acceptat în continuare, deși era fost agent sovietic, datorită faptului că era minoritar etnic și pentru că a făcut constant favoruri de punere la dispoziția SUA și a agenților serviciilor evreiești a unor informații și documente secrete.

Operațiunea de livrare către unii dintre foștii adversari ai României de pe frontul invizibil a rețelelor și multor documente secrete a fost, de fapt, un act de trădare a intereselor profunde ale țării. Fiecare țară care-și apără interesele își apără și secretele, indiferent de schimbările de orientare ideologică și de alianțe. Ideologia și alianțele sunt trecătoare, se schimbă periodic, dar interesele profunde ale țării ar trebui să rămână perpetue, să nu fie scoase la mezat și să fie livrate vrac, în schimbul unor interese trecătoare, de moment istoric. Așa au procedat mereu în istorie statele care au reușit să-și conserve puterea și odată cu ea interesele. Totul trebuie să aibă un preț și sunt secrete adânci ale statului, care-i conferă acestuia multă putere, care nu ar trebui negociate cu nimeni, pentru niciun motiv. Celor interesați să afle mai multe despre aceste frământări ale serviciilor române de informații externe, le recomand cartea colonelului (r) Cornel Nemeți, «Ultimul curier ilegal. Amintirile unui spion român», o carte vastă, care prezintă partea vizibilă a aisbergului care a însemnat fenomenul trecerii SIE din subordinea României în cea a Occidentului, fenomen care, după cum este cunoscut, s-a întâmplat și cu toate celelalte servicii secrete din România.

În 1993, a fost inițiat în România programul Mil-to-Mil, program de cooperare în domeniul apărării cu Statele Unite ale Americii și s-a înființat o echipă de legătură între U.S. Forces Command Europe (EUCOM) și armata română. O mulțime de ofițeri ai armatei române, inclusiv de informații militare au fost invitați în SUA și așezați pe șinele noii direcții de orientare politico-militară a României. Adoptând această nouă orientare politică, armata și serviciile secrete n-au mai conservat linia național-românească promovată înainte de 1989. De altfel, propaganda noului regim, susținută de conducătorii de etnii minoritare ai României, a făcut ca ideea de „patriotism” să fie asimilată comunismului și securismului, iar prin abuz de interpretare lingvistică, termenii de „național” și „naționalism” au primit conotații negative. Prin exces de discriminare pozitivă, minoritățile naționale au preluat întâietatea în societate, în domeniul promovării în societate, în publicații, în mass-media, în punctele „cheie” din administrația centrală și, în multe județe, locală. Serviciile secrete, românizate, în cea mai mare parte, în anii regimului ceaușist, au încadrat din nou un mare număr de ofițeri minoritari etnici, mai ales evrei, țigani și unguri. La Academia de Informații, una din probele foarte importante este limba străină, care se dă la alegere. Examinarea este foarte exigentă, dat fiind și concurența foarte mare. Toți candidații de etnie maghiară își aleg limba maternă ca limbă străină și obțin aproape toți nota zece, devansează majoritatea românilor, care obțin greu note de opt și nouă și devin ofițeri de informații. Cât despre loialitatea acestora față de statul național unitar român și față de românism, personal, am îndoieli mari.

Începând cu 1992, un rol important în consolidarea relațiilor militare și informative româno-americane l-a avut colectivul condus de Larry L. Wats, un prieten al României, care a studiat la facultățile de Istorie din Iași și din Cluj, în anii 1980, iar după lovitura de stat din decembrie 1989 a fost avansat, devenind consilier pentru problemele de reformă a serviciilor secrete și ale armatei pe lângă Președinția României. Larry L. Watts este un foarte valoros istoric, cărțile sale fiind adevărate tratate de istorie contemporană a României, aducând în circuitul istoriografic documente din foarte importante arhive străine, la care istoricii români nu au avut acces.

În anii care au urmat, la Moscova, regimul lui Boris Elțân a dat faliment, în ciuda „injecțiilor” financiare primite din partea regimului iudeo-globalist occidental. Dau doar două exemple de sprijin occidental pentru regimul Elțân. În 1996, Elțân a primit cadou din partea SUA 10 miliarde de dolari, ca să-și asigure un nou mandat de președinte al Federației Ruse. Oculta mondială și SUA erau mulțumite că Rusia continua să decadă și susținea această „evoluție”, Elțân fiind un „demn” continuator al lui Mihail Gorbaciov, cel pe care președintele Vladimir Putin l-a numit sec, în anul 2014: „trădător”. În martie 1999, Rusia a primit un „împrumut nerambursabil” de 17,5 miliarde de $ din partea FMI, prețul cu care Boris Elțân și-a dat acordul pentru bombardarea și distrugerea Iugoslaviei, o crimă internațională de mari proporții a NATO, care a compromis grav organizația, în ochii opiniei publice mondiale. A fost pentru prima oară când NATO s-a transformat dintr-o organizație militară defensivă, într-o organizație politico-militară agresivă. Acest lucru, chiar dacă a fost ignorat, de cei care dețineau puterea în statele NATO, a produs efecte. Aceste efecte, ca și altele de acest fel, s-au tot adunat în timp și s-au „contorizat”, contribuind la pierderea prestigiului internațional al SUA, a supuselor sale din NATO și a regimului iudeo-globalist, în ansamblul său.

Teama de agresivitatea SUA și a NATO a dus la coagularea unor organizații politico-militare și economice adverse. Mă refer la «Shanhai-5», la BRICS şi la parteneriatul estic. Toate acestea au contribuit mult la schimbarea radicală de sitem politic de la Washington, din noiembrie 2016, în urma căreia regimul politic iudeo-globalist a fost înlocuit cu un regim politic național-protecționist.

În 1999, după 17 ani de regrese continue ale Rusiei, Complexul Militaro-Industrial de la Moscova a decis să-l înlăture pe Boris Elțân și să preia puterea direct prin intermediul celui care fusese pregătit în acest sens: Vladimir Putin. Evoluția acestuia, de la spion, la șef de unitate externă acoperită de spionaj, la viceprimar al Sankt-Petersburgului, la președinte al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei și apoi de prim-ministru al Federației Ruse, i-a permis să cunoască toate problemele celei mai mari țări din lume și să numească în funcții „cheie” din administrație, armată și FSB colaboratori de încredere.

În 1999, lupta dintre politicienii din Rusia, pe de o parte, și serviciile secrete, luptă care s-a manifestat începând cu anii 1920, a fost tranșată în favoarea serviciilor secrete și a Complexului Militaro-Industrial, ceea ce a avut ca efect redresarea rapidă a Rusiei și intrarea ei pe un trend ascendent de dezvoltare administrativă, organizatorică, economică, militară, informativă, diplomatică și spațială. Lupta partidelor politice între ele și a serviciilor secrete împotriva partidelor s-a încheiat și a încetat să mai erodeze societatea din Rusia. Opoziția, controlată de putere, nu a mai putut frâna eforturile puterii de a consolida Rusia.

Printre acțiunile externe promovate de Rusia a fost și acțiunea de recuperare a terenului pierdut pe frontul secret în estul Europei. În România, începând cu 2001, conducerea SRI a fost preluată de Radu Timofte, în timpul căruia, structurile provenite din fosta Securitate au preluat un control foarte mare al instituției. În același timp, în centrala SRI „mirosea tare a KGB”, ca să-l citez pe un istoric al serviciilor noastre secrete. Cu toate acestea, SRI, ca și DGIA și SIE au avut un rol foarte mare în aderarea României la NATO și la UE. După părerea mea, rolul serviciilor secrete pe această linie a fost mai mare decât rolul politicienilor și interesele celor două organizații supranaționale au fost atinse în măsură mai mare cu ajutorul serviciilor secrete din România, decât cu cel al politicienilor.

Încet, încet, serviciile secrete au obținut puterea, influența și privilegiile pe care Ceaușescu nu a vrut să li le dea și pentru care l-au înlăturat și l-au asasinat. Dimensiunea serviciilor a explodat, doar SRI singur ajungând la efective de mai bine de trei ori mai mari decât cele ale fostei Securități ceaușiste. Din punct de vedere tehnic, superioritatea SRI față de fosta Securitate este zdrobitoare. Controlul asupra societății s-a accentuat. Practic, serviciile secrete s-au scufundat și au cuprins întreaga societate. Tehnica modernă de supraveghere s-a răspândit în toată țara. Ofițeri de obiectiv au fost plasați pe lângă toate instituțiile. Orice influență sau control a organelor de putere locală asupra serviciilor secrete a fost înlăturată. SRI și SIE au ajuns să se subordoneze doar președintelui, prevederea legală potrivit căreia Parlamentul ar fi cel care controlează serviciile fiind aplicată formal, practic neputând fi aplicată. Principiile conspirativității și compartimentării muncii fac acest control și mai dificil. Președinții României nu pot controla aceste servicii, din multe cauze pe care o să le abordăm cu alt prilej. Nicio numire în funcții de conducere, la nivel central sau local, nu se face decât cu avizul SRI. De asemenea, avizul SRI este obligatoriu pentru intrarea în magistratură. Desigur, calea inversă este și ea valabilă, respectiv retragerea avizului SRI conduce la pierderea funcției sau calității deținute. Un rol important în activitatea principalelor servicii la țării îl reprezintă companiile pe care le dețin acestea, companii care au rolul de a finanța suplimentar operațiunile necesare a fi desfășurate, în țară sau în străinătate. Pe linie informativă, nimeni nu poate controla care dintre informații ajung la beneficiarii legali și care rămân în posesia serviciului pentru a fi folosite în folosul puterii acestora. Or, este dovedit că este bună încrederea, dar mult mai bun ar fi controlul, dacă acesta ar fi posibil, ceea ce, în sistemul organizatoric actual, nu este posibil.

Cu ocazia vizitei lui Ion Iliescu la Washington, în vara lui 2003, s-au luat decizii importante privitoare la viitorul serviciilor secrete din România, țară care urma să adere la NATO, în aprilie 2004. Practic, prin intrarea în comunitatea informativă a NATO serviciile secrete românești intrau sub controlul și îndrumarea celor americane. Cu acest prilej, i s-a cerut lui Iliescu să dea un semnal de obediență și de apreciere pentru trădătorii români din Securitate care au defectat în favoarea SUA. Astfel, Mihai Pacepa și Mircea Răceanu, doi trădători, ambii minoritari etnici, au fost decorați de președintele României. Trădarea era încurajată în continuare, de la cel mai înalt nivel, ceea ce a produs efecte de mentalitate deosebit de dăunătoare la nivelul zecilor de mii de cadre ale serviciilor secrete românești. Regimul de la Washington a cerut decorarea trădătorilor, având în vedere viitorul controlului american asupra României, când urma să aibă nevoie de cât mai mulți Pacepa și cât mai mulți Răceanu.

Stațiile CIA și FBI din București au fost instalate în cele mai luxoase și reprezentative sedii. Stația CIA ocupă etajele superioare ale Casei Poporului, după mărime fiind al doilea sediu al CIA din întreaga lume.

În perioada care a urmat, la care nu ne vom mai referi în rândurile de față, serviciile secrete din România nu au putut/acționat/evitat/dorit să contracareze fenomenele dezastruoase din viața social-economică a României. Mă refer la înstrăinarea de dimensiuni colosale a bazei materiale a societății românești, a companiilor, a resurselor naturale, a pământului, a resursei umane etc. Aceste fenomene au evoluat până când, la sfârșitul lui 2015 capitalul autohton din România s-a restrâns la doar 12%, capitalul străin reprezentând 88%, conform INS. La fel de grav mi se pare faptul că cele 12 procente românești din economie contribuiau cu 60% din venitul național, iar cele 88 de procente de capital străin contribuiau doar cu 40%. Toate acestea s-au petrecut pe fondul în care investițiile străine din România au avut un procent foarte redus. Marile companii străine din România au fost împroprietărite cu baza materială a societății românești creată în anii dictaturii de dezvoltare și/sau investite cu dreptul de a exploata resursele naturale ale țării. Aportul lor la dezvoltare a fost infim, comparativ cu câștigurile fabuloase obținute.

De asemenea, sub conducerea șefilor de stații ai serviciilor secrete americane, serviciile secrete românești, împreună cu Parchetele și cu ANAF (noul monstru al abuzurilor împotriva românilor) nu au reușit să controleze fenomenul corupției. În schimb, sub masca luptei împotriva corupției, au practicat o poliție politică agresivă, îndreptată împotriva etnicilor români, mai ales a celor animați de sentimente naționale și a unor oameni de afaceri susținători ai liniei naționale românești. De asemenea, au fost afectați și eliminați din piață oameni de afaceri de etnie română ale căror afaceri au fost dorite de a fi preluate de către companii străine, sau de către puternice forțe interne. Marele număr de afaceri ale unor etnici români care au fost ruinate de ANAF-ul sereizat, în favoarea extinderii mediului străin de afaceri, a condus la restrângerea continuă a capitalului românesc din România, care era și așa firav.

Lipsa oricărei răspunderi a magistraților a distrus cvazi-total justiția și a eliminat promovarea adevărului și a dreptății în societate. Această realitate a fost dovedită într-un număr impresionant de cazuri, o parte din ele fiind relevate de mass media și, de asemenea, s-a răspândit în societate și prin viu grai. Familii întregi au fost nimicite prin mijloace care au depășit cu mult abuzurile din epoca ceaușistă.

Serviciile secrete nu au contribuit la stoparea jefuirii României de către companiile multinaționale. Afirmația că serviciile secrete din România, sub coordonarea consilierilor străini, prin intermediul parchetelor, al instanțelor și al ANAF-ului devenit prizonier al SRI, i-au lovit pe români și i-au ocrotit pe străini, este o realitate care nu mai poate fi pusă la îndoială.

Serviciile secrete din România s-au implicat în lupta politică și în acțiunile de stradă, începând din zilele lui decembrie 1989, la mineriade, în manifestația/revoltă de șapte săptămâni din Piața Universității, la adunări populare de imagine etc., până astăzi. Nici unul dintre directorii serviciilor secrete din România nu a recunoscut această realitate, toți mințind poporul că nu au niciun amestec în politică, or amestecul în politică reprezintă principala activitate a unora dintre servicii, cum ar fi SRI. În timp, lumea s-a deșteptat și a înțeles multe aspecte din această implicare în politică a serviciilor secrete, ceea ce va crea în viitor convulsii tot mai mari în societatea românească.

Înaintea alegerilor prezidențiale din 2014, un veteran al muncii de informații, întrebat fiind „cine va câștiga alegerile?”, a răspuns că: „va câștiga acela pe care îl vom susține noi”. Serviciile secrete nu au primit prin lege aceste atribuții și nu este în interes național ca menirea lor să fie stabilirea câștigătorilor în alegeri, după cum solicită metropolele care ne stăpânesc, care vor să-și impună slugoii la conducerea țării. Pe această linie, referindu-mă doar la informațiile apărute în spațiul public, cred că se pot pune la mare îndoială cel puțin rezultatele unor alegeri precum cele prezidențiale din 2000 (când se pare că a câștigat Vadim Tudor și s-au inversat cifrele), din 2004 (când mai mult ca sigur că a câștigat Adrian Năstase) și din 2009 (când a câștigat Mircea Geoană și s-au adus un număr impresionant de buletine de vot din străinătate, pe bază de fals, cum s-a acreditat în presă și câștigător a fost anunțat Traian Băsescu). O altă manipulare colosală în care au fost implicate serviciile secrete a fost falsificarea rezultatelor referendumului pentru modificarea Constituției din noiembrie 2003.

Nu mă mai refer la „revoluția Facebook” din 2014, care a fost o lucrare eminamente a serviciilor secrete, de influențare și de manipulare foarte subtilă a opiniei publice din România, în vederea înscăunării la Cotroceni a favoritului Germaniei și al regimului iudeo-globalist occidental, Klaus Werner Johannis. (Va urma)

Prof. univ. dr. Corvin LUPU

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. O securitate de 3 ori mai mare decât cea dinainte de ’90. Noroc ca în partea de spionaj economic sau industrial nu mai e cazul căci au dat degeaba gratis tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.