„Proștii” noștri cei mai mari și rahatul din drumul către viitor…

Suntem într-un mare rahat! Ăsta e singurul mare adevăr obiectiv al acestor alegeri. Vă dați măcar seama în ce hal am ajuns ca popor dacă avem de ales între doi „proști” patentați, recunoscuți ca atare chiar de către susținătorii lor? Realizați câtuși de puțin în ce belea suntem dacă avem în față două tabere a căror principal argument unii împotriva celorlalți este că al lor candidat nu e mai „deștept”, dar e mai puțin „prost” decât celălalt? Puteți începe să conștientizați nu că suntem departe de modelul ideal, în care am alege personalități puternice și complexe și mari lideri carismatici, ci de modelul firesc, în care în frunte, în vârful ierarhiei, l-am desemna pe unul dintre cei care depășește în mod evident media? Nu suntem departe, așadar, suntem la cealaltă extremă față de ideal: trebuie să îl „alegem” pe cel mai puțin slab intelectual, mult sub media mediocrității. Și nu poate spune nimeni că un asemenea criteriu, al inteligenței, nu ar trebui să cântărească în alegerea unui președinte, măcar și pentru că dăm atâta importanță acestor alegeri… Suntem în plin rahat și ne complacem luptând unii cu alții stupid și pretinzând că ce îngurgităm ar fi dulceață de trandafiri, democrație…

Pentru că noi suntem astăzi în punctul în care cei care îl susțin pe unul dintre candidați stau cu inima strânsă și se bucură sincer atunci când viitorul lor președinte nu își va fi demonstrat labilitatea intelectuală, adică nu a comis vreo prostie odată cu o apariție televizată, precum să spună vreun „Ghinion!” total nepotrivit, sau că nu are nicio amintire din copilărie, sau să se piardă în vid la vreo întrebare… De cealaltă parte, asemenea, susținătorii „Veoricăi” exultă când cea pe care o doresc președinte nu a facut o greșeală de exprimare flagrantă, vreo confuzie, nu a creat un moment stânjenitor. „Lasă că nu e chiar atât de prost(ă)…”. Asta a ajuns să fie deviza mobilizatoare pentru unii și alții…

Suntem într-un mare rahat în care scala valorilor e întoarsă cu dosul în sus, în care judecăm totul după aparențele fabricate în laboratoare obscure sau oculte, și încă cele care ne convin, fără noimă și fără repere și totul e un teatru ieftin, cu regii improvizate și actori stângaci. Suntem în rahatul în care, știind că nu ne putem pune încrederea în capacitățile mentale ale celor care pășesc cu lipsă de bun simț (cel care i-ar fi făcut să-și conștientize limitele) în prima scenă să ne întrebăm cine sunt cei din spatele lor și să ne legăm speranțele de cvasinecunoscut, de cei care îi manevrează din spate și i-au propulsat…

O altă concluzia facilă este că societatea noastră este atât de denaturată, atât de prefăcută, atât de falsă, atât de dedicată jocurilor de roluri și imagine și pierdută pentru adevăr, încât nu mai întâlnești măcar la cineva acea onestitate interiorizată, ca mod de viață, care să-i transmită acelui cetățean oarecare, fie el profesor de fizică sau inginer, să-l determine să-și spună simplu: „Trebușoara asta, politica, e una care mă depășește în mod clar! Mai bine nu mă bag!”.

Suntem într-un mare rahat, oameni buni, liberali sau social-democrați, cum vreți să vă numiți voi zilele astea, și nici nu știi ce e mai ridicol, alegerea între două nulități intelectuale pe care o avem de făcut, sau peisajul total contrastant al comentariilor elaborate și savante ale politologilor, analiștilor și talk-show-iștilor plini de sine și propria importanță în jurul acestei alegeri atât de rizibile pentru un popor care odată, prin vârfurile pe care le-a dat în diverse domenii, a avut pretenția de a se numi chiar „genial”…

Așadar, detașați-vă măcar pentru câteva clipe din încleștarea prin care susțineți micnicia și prostia, în locul a ceea ce trebuia să fie măreție și viziune pentru a contempla în modul cel mai obiectiv imensitatea rahatului! Prin el se deschide drumul nostru către viitor…