„Avem o retorică goală şi în discordanţă flagrantă cu faptele în discursurile patriotarde de 1 Decembrie”

„Din fericire, s-au încheiat toate discursurile despre iubirea de patrie. Este un non-sens să îţi afirmi ţanţoş şi cu emfază stridentă dragostea de ţară, dragostea faţă de România, atâta vreme cât îi sabotezi, în chip senin şi premeditat, credinţa şi tradiţiile prin susţinerea unor ‘valori’ care sunt în contrasensul valorilor asumate şi întrupate în vieţile înaintaşilor noştri, atâta vreme cât scuipi şi înjuri cu dezinvoltura arogantului, atâta vreme cât politizezi totul doar pentru a-ţi inventa adversari fictivi şi pentru a-i calomnia copios, atâta vreme cât faptele şi vorbele tale sunt germenii dezbinării şi ai urii, atâta vreme cât eşti ipocrit şi ahtiat după putere, atâta vreme cât insulta devine moneda de schimb a relaţiilor inter-umane, atâta vreme cât coruptul prăduieşte banul public cu ‘binecuvântarea’ legiuitorului, atâta vreme cât lichelele devin mai dezirabile decât cei cu fibră morală şi intelectuală, atâta vreme cât vulgaritatea devine pânza freatică a limbajului cotidian, atâta vreme cât construcţia morală a unui suflet, prin credinţă şi prin spiritualitate autentice, pe care le regăsim plenar în spaţiul sacru, îşi devine antagonică, nu complementară, cu construcţia unui spital, atâta vreme cât drepturile de grup devin mai importante decât drepturile şi demnitatea persoanei umane în datele ei naturale, biologice.

Toate vorbele rostite de autorităţi cu ocazia Zilei Naţionale sunt golite de sens, în condiţiile în care clientelismul şi nepotismul sunt într-o permanentă concurenţă neloială cu meritocraţia, iar funcţia uzurpează necontenit smerenia şi iubirea sinceră faţă de colaboratori.

Avem o retorică goală şi în discordanţă flagrantă cu faptele în discursurile patriotarde de 1 Decembrie, vorbim despre ‘valorile şi tradiţiile româneşti’, dar patrimoniul cultural şi imobiliar al acestei ţări, în mare parte, este în paragină, ambiţiile personale sunt mai esenţiale decât coerenţa unui program de reabilitare morală şi economică a ţării, lamentaţia ‘naţională’ detronează acţiunea faptelor concrete, cetăţeanul este valorizat doar în campaniile electorale.

Apostolii globalismului vor să ne convingă că iubirea de patrie este desuetă şi periculoasă, diaspora contează doar la alegeri, fără a se face ceva concret pentru minunaţii români care susţin economia ţării şi îşi păstrează discret, dar vizibil identitatea de credinţă şi de neam.

Atâta vreme cât nu ştim să ne respectăm unii pe alţii pe stradă, la locul de muncă, în magazine, în mijloacele de transport, în trafic, România nu va deveni o ţară civilizată, care să respecte valorile intrinseci ale persoanei umane: credinţa, libertatea şi identitatea spirituală i culturală, ci o ţară suferindă şi dispreţuită de propriii ei cetăţeni”

  • Ignatie, Episcop al Hușilor
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.