Finalul penibil al Dosarului Revoluției. O victorie a Securității

În luna decembrie 2018, Secția Parchetelor Militare a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lui Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, a amiralului Emil „Cico” Dumitrescu și a generalului Iosif Rus.

Conform procurorilor, măcelul de după 22 decembrie 1989 a fost rezultatul acceptării și oficializării de către persoanele numite (și de Nicolae Militaru, Victor Stănculescu, Ștefan Gușă, Silviu Brucan, morți, deci neinculpabili) a unor măsuri cu caracter militar în scopuri diversioniste. Acestea au dus la o psihoză teroristă, la focuri fratricide şi la folosirea armelor împotriva unor persoane „care nu desfășurau activități potrivnice mișcării revoluționare”.

Dosarul Revoluției, deschis în 1990, amânat, blocat, clasat în 2015, redeschis în 2016, menit să stabilească vinovățiile pentru cele aproape 1.300 de persoane ucise și mai multe mii rănite în decembrie 1989, s-a finalizat astfel cu identificarea a patru responsabili în viață. Între timp, Statul român fusese obligat de către CEDO să plătească peste 1.700.000 de euro unor răniți și urmași ai unor victime care depuseseră plângeri la instanțele din țară și, pierzând, s-au adresat Curții de la Strasbourg.

Acțiunea penală s-a referit la Securitate doar pentru a afirma că instituția s-ar fi pus la dispoziția CFSN pe 22 decembrie 1989. Vinovații identificați colectiv ar fi, exclusiv, conducerea Armatei și liderii de-abia formatului CFSN. Securitatea, ca instituție, și oamenii ei nu ar fi jucat niciun rol în carnagiul decembrist. Securiștii scoși din adăposturile de unde trăgeau, numiți „teroriști” atunci, pe care-i vedeam pe ecranele televizoarelor, și șefii acestora lipsesc cu desăvârșire din documentul acuzator.

Odată definitivat rechizitoriul, la 8 aprilie 2019, Augustin Lazăr, Procurorul General, a susținut o conferință de presă în care asuma apoteotic rezultatele echipei de procurori – o elită a Ministerului Public, susține domnia sa, „cu experiență, știință și conștiință”. Conform lui Lazăr, soluția emisă ar fi o dovadă de respect pentru memoria eroilor din decembrie 1989, o dovadă de responsabilitate pentru educația generațiilor tinere, marcând un moment deosebit pentru Justiția militară și Justiția română, „îndeplinirea unei datorii profesionale, dar și a unei datorii de onoare față de istorie și față de patrie”.

Studiul „istoric semnat de Andrei Ursu, Mădălin Hodor și Roland O. Thomasson

Alarmați de direcția spre care se îndrepta rechizitoriul, la 14 decembrie 2018, trei cercetători care și-au dedicat ani de viață dezvăluirii activității Securității, inclusiv acțiunilor ei din timpul Revoluției, au publicat un studiu de 145 de pagini asupra evenimentelor din intervalul 16-25 decembrie 1989.

Analiza lor, bazată pe o cercetare sistematică a probelor directe și indirecte, a deconstruit la detaliu susținerile Secției Parchetelor Militare aplaudate la 8 aprilie 2019 de Procurorul General. Ursu, Hodor și Thomasson au folosit un număr covârșitor de probe acoperind „mitul atacului extern”, responsabilitatea Parchetelor Militare în mușamalizarea activităților criminale ale ofițerilor de Securitate din Timișoara, identitatea trăgătorilor după fuga cuplului Ceaușescu, implicarea trupelor USLA și Cazul Trosca, folosirea gloanțelor speciale și rolul „comandourilor de Securitate“, documentele medicale, acuzațiile de „spionaj” aduse generalului Nicolae Militaru, diversiunea radio-electronică, planurile „luptei de rezistență pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic” și rețeaua „R”, dezinformarea și originile disimulării represiunii, ștergerea urmelor ș.a.

Concluzia autorilor este că eludarea vinovățiilor instituționale și individuale ale Securității și ale cadrelor sale perpetuează, în ciuda dovezilor, mistificările întreținute chiar de securiști și adepții lor timp de 29 de ani. Mizându-se pe amnezia generală a poporului român, procurorii îi scot din ecuație tocmai pe cei care au tras și au montat simulatoarele, deci cadre ale Securității sau afiliate acesteia. Prin necercetarea și neinculparea lor, rechizitoriul constituie, cităm, „încă o tragedie pentru victimele de la Revoluție, încă o lovitură dată supraviețuitorilor și urmașilor celor căzuți pentru libertatea noastră”; „o rușine pentru memoria revoluționarilor uciși și pentru demnitatea națională”; o „mistificare juridică și istorică cu profunde implicații pentru capacitatea noastră de a ne face dreptate, de a ne gestiona propria justiție”. Rechizitoriul Parchetelor Militare dă un semnal viitoarelor generații că până și în noile condiții, la 30 de ani de la instaurarea democrației, adevărații vinovați (Securitatea) pot scăpa de pedepse, iar caracterul esențialmente represiv al instituției poate fi eludat.

Cea mai recentă victorie a Securității

Ion Iliescu Petre Roman Revolutie

Eliminarea Securității din istoria sângeroasă a revoluției este revoltătoare și penibilă, în același timp. Narațiunea responsabilităților oferită de procurorii militari și susținută apologetic de către Procurorul General contrazice amintirile proprii ale celor care au participat la evenimentele de acum 30 de ani și bunul nostru simț. Cum să lipsească din acuzare („inexplicabil”, comentează ironic autorii studiului amintit) cei care au desfășurat „activitățile potrivnice mișcării revoluționare”? De vreme ce se face referire la ele, de ce nu au fost identificate persoanele care au pus în aplicare comenzile „diversioniste” și au deschis focul în seara zilei de 22 decembrie în București (și mai devreme în Sibiu, Timișoara etc.), inducând astfel „psihoza teroristă”?

Raționamentele rechizitoriului desfid și ele logica elementară. Se afirmă că, pentru a evita tragerea la răspundere penală pentru acțiunile represive de până la 22 decembrie 1989, vârfurile decizionale ale MApN ar fi declanşat şi coordonat inducerea în eroare, în virtutea unei înţelegeri cu noua forţă politică a ţării. Acest veritabil pact ar fi fost benefic ambelor părţi: pentru factorii de decizie ai MApN a însemnat impunitatea dorită, iar pentru factorii de decizie ai CFSN a garantat preluarea puterii politice, menţinerea la putere şi legitimarea în faţa poporului român. Or, întreabă Roland O. Thomasson, de ce numai vârfurile decizionale ale MApN ar fi căutat un pact care să le asigure imunitatea? De ce nu și vârfurile decizionale ale Ministerului de Interne și ale Departamentului Securității Statului? De ce persoanele care au îndeplinit funcţia de ministru de Interne, şefii direcţiilor Securității și Miliției, țintă atunci a urii întregii populații, nu și-ar fi manifestat interesul pentru un asemenea pact?

Este inutil să adăugăm argumente pentru a sublinia voința Parchetelor Militare și a Procurorului General de a exonera Securitatea pentru crimele din decembrie 1989. În acest moment, ne rămâne întrebarea: cum este posibilă, la 30 de ani de la schimbarea de regim, o astfel de invitație la amnezie generală?

Preluare: Observatorul Cultural / Autor: Gabriel Andreescu

Cine a tras în noi după 22” Studiu asupra vinovățiilor pentru victimele Revoluției Române din decembrie 1989

După 29 de ani, Revoluția română din decembrie 1989 a rămas, aparent, încâlcită, adevărul – obliterat, iar spațiul public este săturat de narațiuni conspiraționiste și revizioniste. Recent, un comunicat al Parchetului General cu privire la stadiul cercetărilor invocă doar un „fenomen diversionist” și o „psihoză teroristă” ca principali factori pentru victimele de la Revoluție, făcând abstracție în cvasi-totalitate atât de prezența teroriștilor cât și de implicarea Securității ceaușiste în evenimentele de după 22 decembrie. Există însă un bogat material istoric și suficiente probe juridice (documente și mărturii), multe incluse chiar în dosarele de anchetă aflate pe masa procurorilor, care dovedesc că revoluția nu a fost chiar atât de încâlcită. Prin acest studiu încercăm să lansăm în spațiul public un material documentar care a fost în parte mușamalizat sau pur și simplu înecat într-o masivă campanie de dezinformare. E vorba atât de mărturiile uitate ale participanților direcți, cât și de documente descoperite recent în arhivele Securității de la C.N.S.A.S. În opinia noastră, materialul prezentat în cele ce urmează oferă o cu totul altă înțelegere, una clară și logică, a responsabilităților pentru crimele împotriva umanității comise la Revoluție, decât lasă să se înțeleagă comunicatul Parchetului. Este lăudabil că justiția română acceptă, în sfârșit, încadrarea juridică a crimelor împotriva umanității. Ar fi însă tragic dacă magistrații ar accepta mistificările securiste și ar disculpa, astfel, principala instituție de represiune a regimului Ceaușescu. Un procuror militar ne-a spus recent că domnia sa nu poate dovedi decât «adevărul juridic», nu și pe cel «istoric», invocând o presupusă «lipsă de probe». Studiul prezent arată că probele există. Chiar covârșitoare. Adevărul juridic este la îndemână, suprapunându-se adevărului istoric și memoriei colective. Pentru a-l asuma este nevoie de curaj și profesionalism, așa cum magistrații au dovedit în cazurile Vișinescu, Ficior, ai asasinilor lui Gheorghe Ursu, și mai târziu în cazul Mineriadei. Diferența este că Revoluția română a făcut peste 1100 de victime și mii de răniți. De aceea și forțele desfășurate pentru a disculpa vinovații prin intoxicarea mass-mediei – și prin ea și pe unii oameni ai legii – au fost redutabile. Pe lângă morții Revoluției, Securitatea, prin aparatul ei de „legendare” a reușit să lase până acum încă o pată umilitoare pe conștiința poporului român: aceea de a nu ști nici măcar „cine a tras în noi după 22”. Procurorii militari au astăzi misiunea de a face dreptate victimelor, și totodată, de-a repara o rușine istorică (Citește mai departe…)

Loading...
loading...

2 COMENTARII

  1. Dupa 22 fosta Securitate a functionat doar in memoria colectiva.Este explicabila lipsa dovezilor prin faptul ca MAN de atunci a,, sechestrat”personalul Securitatii si armamentul acestuia in unitati puse sub paza militarilor apartinatori.De asemenea,la comanda unitatilor de securitate au fost numiti ofiteri din MAN,care au fost retrasi dupa ce a fost infiintat SRI-ul.Chiar daca angajatii fostei Secu’ au executat misiuni,acestea au fost sub comanda si coordonarea MAN.Diferetna mare de invinuiri asupra celor doua mari entitati rezulta mai degraba din gradul de specializare si metodele de lupta aplicate pentru lupta urbana.Poate unii regreta azi,dar luarea in subordine de catre MAN a MAI pentru o perioada a dus la evitarea unui preconizat razboi civil.Costurile le deconteaza azi Armata,pentru ca o parte din conducerea ei a urmarit si obiective politice si n-a fost chiar atat de ortodoxa,precum si pentru ca n-a fost pregatita pentru nivelul de manipulare atins.

  2. Greu de acceptat și totodată greu de suportat aceste ,,cruzimi” ce s-au petrecut și stau încă sub tăcere chiar și după 30 de ani ! Uneori cred că fiecare dintre noi ne tot întrebăm ,, oare ce mai poate apărea și cine mai stă ascuns in spatele crimelor de la lovitura de stat sub numele fals de ,,revoluție” ?

Lasă un răspuns la Vladimir Motrescu Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.