Generaţia întârziată. Un manifest al generaţiei ‘70

Moto: Este semnificativ pentru o generaţie că tocmai un ironist i-a scris manifestul. (Arthur Suciu)

Ne-am născut sub auspicii sumbre, dar am aflat acest lucru mai târziu. N-am ştiut că visele albe ale copilăriei se hrănesc sub cea mai neagră dictatură din Europa. Părinţii, care ne-au protejat cât au putut, intuiau poate că, într-o zi, vom ajunge să spunem: „Condamn acel timp care este copilăria mea. Urăsc vremurile în care am fost mai fericit”. De la început, viaţa noastră a fost în contradicţie cu istoria. Revoluţia n-a rezolvat această contradicţie. Dimpotrivă, sufletele ni s-au rupt atunci în două. În noi s-a produs o traumă, o dedublare. Căci, am fost educaţi într-un sistem şi am trăit în altul. E ca şi cum am fi crescut printre oameni şi, apoi, am fi fost obligaţi să locuim, pe o planetă străină, cu extratereştri. Această boală este incurabilă. Ea ne arată, în fiecare clipă, că nimic nu este real, că nimic nu durează.

Ce putea să urmeze după o utopie devastată? Ne uităm la noi şi nu ne recunoaştem: suntem plastilina unei sociologii a deriziunii. Noi nu am primit casă şi loc de muncă de la stat. Nu am fost captivii statului, precum părinţii noştri, ci ai capitalismului sclipitor şi imund. Cariera noastră s-a măsurat în nivelul ratei lunare la bancă şi în ore nesfârşite şi anonime de muncă. Noi am intrat într-un sistem stăpânit de monştrii tranziţiei, de cei care au furat totul înainte ca noi să-i putem trage la răspundere. Orice pas înainte ne costă infinit. De aceea, facem totul mai greu şi mai târziu decât au făcut-o părinţii noştri. Ei au avut timp să iubească. Noi nu mai avem timp de nimic.

Suferinţa noastră nu vine din experienţa războiului sau a dezastrelor naturale. Este suferinţa care se naşte atunci când istoria se rupe în două pentru a-şi accelera sfârşitul. Criza, prin care Planeta trece acum, ne-a dat încă o lovitură. Suntem, cu fiecare zi care trece, mai bine înghiţiţi de vidul care vine din Occident. Aveam, în copilărie, o patrie. Acum, mai avem?

Această generaţie întârziată, duplicitară, această generaţie, în care mustesc, subteran, toate contradicţiile, această generaţie secătuită de energie şi care, în fapt, n-a fost niciodată o generaţie, această generaţie chinuită, care este generaţia mea, va începe totuşi, cât de curând, să zgârâie, orgolios, vidul, lăsând o urmă a vieţii sale pe Pământ.

Autor: Arthur Suciu (articol publicat inițial pe 28 noiembrie 2012)

Arthur Suciu este scriitor și publicist, precupat de relația dintre existență și discurs. A publicat o lucrare de teoria discursului, «Discursul autonom» (2013), două cărți de literatură existențială, «Contribuții la apocalipsă» (2008) și «Fericirea în vid» (2012), și o carte de eseuri politice, «Drumul către viața privată» (2009). A publicat articole de analiză și atitudine în «Ziarul financiar», «Cadran Politic», «Adevărul» etc.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. “Ea ne arată, în fiecare clipă, că nimic nu este real, că nimic nu durează.”
    Sint uimit sa vad aceasta pozitionare in “cultura tristetii”!!!
    Dimpotriva, interpretarea corecta si sanatoasa, prin analizarea semnalelor percepute este alta!
    Formularea valida este:
    Asta arata ca IN REALITATE, TOTUL este mult mai variat si complex decat crede sau gandeste cineva, la un moment dat; aceste trasturi – variabilitate si complexitate sint permanente!
    Sa-l fi ajutat cineva sa nu cada si nici sa nu imprastie fatalismul, deznadejdea…
    … este timp pentru orice si pentru toate… atat cat poate un om intr-o viata…
    (un ins din generatia anilor 60)

  2. Trist, trist si fara speranța unui viitor mai bun pt generațiile tinere de azi ,si cele de mâine !Cred totuși că ,doar de la Dumnezeu să mai fie minuni !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.