Nauru, capitalismul, lăcustele umane și viitorul

Am un prieten pur și simplu îndrăgostit de SF, de futurism, urmărește filmele și devorează cărțile în domeniu. Mi-a spus că nu există, din câte știe el, vreun film sau carte notabile care să prefigureze un viitor „frumos” pentru lumea noastră, totul e apocaliptic, în final sau de la bun început. Așa mi-am amintit de Nauru, micuța insulă din Pacific despre care citisem în «Lumea Magazin» prin studenție cum a fost devastată de capitalism. Pe atunci începusem să suspectez oamenii că au un comportament asemănător cu al lăcustelor, că nu sunt altceva decât niște lăcuste mai mari. Da, cu o așa zisă inteligență și o viață proprie și socială mult mai complexă și stilizată. Lăsați-l pe Dumnezeu! Lăcustele nu au niciun Dumnezeu! Lăsați cultura și civilizația! Sunt artificii! Nimic nu rezistă și nimic nu e mai puternic decât instinctele lăcustelor, de a se îndestula, de a avea mai mult! Pentru că, între timp, da, am devenit absolut convins: lăcuste! Cartea lui Robert Kaplan, «Imperiul sălbăticiei. America – o națiune în comă», în care povestește despre centrele unor mari orașe lăsate în ruine de populația care s-a retras la periferie pentru o viață mai bună și liniștită după ce s-a „realizat”, despre nenumărate orașe și teritorii abandonate odată cu încheierea activității industriale, pricinuită de epuizarea resursei exploatate în zonă, a avut o mare contribuție. Practic, Kaplan multiplică experiența Nauru, ca să spun așa, la scala unei jumătăți de continent. Alte și alte povești și realități m-au convins cu strășnicie: lăcuste, vă zic, și nimic altceva!

Războinic nauran, 1880

Dar să ne întoarcem la Nauru. Prin 1960, când și-a câștigat independența, nu avea o altă bogăție decât fosfatul, un îngrășământ foarte prețios folosit în agricultura modernă, intensivă. Au chemat „investitorii strategici”, o expresie tare dragă nouă, iar astăzi 80% din suprafața insulei este devastată, este teren arid, care nu mai poate fi întrebuințat la nimic. Între timp, prin anii 1960-1970, această mică insulă de vreo 20 de kilometri pătrați cu vreo 10 mii de oameni avea cel mai mare venit pe cap de locuitor. Da, între timp au avut ce ne dorim și noi cel mai mult: prosperitate, democrație, piață liberă, capitalism. S-au îndestulat!
Știți că lăcustele, cele care pustiesc tot în calea lor, sunt cele mai lacome insecte, devorând în fiecare zi o cantitate de hrană egală cu greutatea lor? Și astăzi nauranii sunt printre cei mai grași oameni din lume, peste 90% dintre adulți fiind supraponderali. Tot ca un efect al prosperității, peste 40% sunt bolnavi de diabet, iar bolile cardiovasculare fac ravagii. Speranța de viață e undeva până în 60 de ani la bărbați și 65 de ani la femei. Lăcuste…
Știți că printre lăcuste există specii care se autodevoră? Pentru că sunt insensibile la durere, ele încep, ca un „hobby”, să-și mănânce picioarele și apoi trec la partea de jos a corpului. Nu o fac pentru că nu ar avea hrană, dimpotrivă, de prea mult bine, de plictiseală… Ca și cum ar sta în fața televizorului și ar ronțăi snackuri, nu? Cam așa…

”Războinic” capitalist nauran, anii 2000

Când li s-au terminat rezervele de fosfat, la sfârșitul anilor 1980, nauranii au fost părăsiți imediat de toți „prietenii” și „partenerii strategici”, pentru că probabil aveau și ei de ăștia, ca și noi. Același lucru ni se va întâmpla și nouă de îndată ce vor termina de defrișat pădurile, de otrăvit pământul pentru a-l face cât mai rentabil, de extras gazele și petrolul. Acolo au lăsat ruinele unor sedii de multinaționale și supermarketuri. Azi nauranii mai au câteva magazinașe și sunt săraci lipiți. 90%. Asta e rata șomajului. 90% dintre cei angajați lucrează la stat.

Nici ”deștepții” de politicieni nu au știut ce să facă, în lipsa resursei și a banilor lăcustelor internaționale, care au pustiit teritoriu și apoi și-au luat zborul. Din 1989 Nauro a schimbat, în medie, aproape câte un guvern pe an, iar ca țară s-a prostituat. Da, prin anii 1990 a fost un adevărat paradis fiscal și centru internațional al spălării banilor. Iar de la începutul anilor 2000 a acceptat, pe bani, evident, să găzduiască un centru de azilanți care doreau să ajungă în Australia.
Pe la începutul anilor 2000, micuțul stat cu politicieni obezi, micuțe prostituate politice îndesate, precum mai toți politicienii de azi, și-a folosit statutul de țară independentă amenințând China că va recunoaște independența Taiwanului. Un șantaj. Chinezii le-au promis un ajutor de peste 100 de milioane de dolari ca să nu o facă și au stabilit relații diplomatice cu ei. Dar nu au livrat la timp, așa că grăsuțele curve s-au dus la Taiwan, care de prin 2005 are și ambasadă în Nauru, fiind singura, în afară de cea a Australiei.
La sfârșitul anilor 2000, același minuscul stat a fost primul care a recunoscut independența republicii Abhazia și apoi a Osetiei de Sud, regiuni pe care Rusia le-a rupt de la Georgia prin război. Rușii le-au dat pentru gestul lor vreo 50 de milioane de dolari. Practic a fost prostituție…

Să mai spunem că pe toată perioada exploatării fosfaților „dezvoltarea” și „prosperitatea” lor au dus la extincția a aproape jumătate dintre formele de viață marine. Iar acum mediul este o mare problemă pentru nauranii bătrâni și bolnavi.

Lăcustele internaționale au zburat demult de acolo, au plecat în alte zone calde, iar tot pe atunci, pe la sfârşitul anilor 1980, li se creau alte „oportunități de afaceri”, adică de a devora și pustii în Europa de Est, în urma unor „revoluții democratice”.
Unde găsesc păduri le defrișează, unde găsesc resurse ale subsolului transformă terenul de deasupra în suprafață aridă, iar suprafețele agricole le infestează prin folosirea de pesticide și le deteriorează printr-o exploatare intensivă și necumpătată în lupta pentru un profit cât mai consistent care să le îndestuleze, pe ele și lăcustele locale. În urma lor rămâne deșert, ca și din urma lăcustelor, a insectelor vinovate de mari foamete în istorie.

Apropo, știți ce se va întâmpla când țările arabe își vor epuiza rezervele de țiței? Ați auzit că există vreun plan pentru perioada de după ce lăcustele își vor lua zborul? Sau ce vor face lăcustele locale, care acum raportează cele mai mari venituri pe cap de locuitor, sunt rotofee, se înmulțesc și își construiesc palete imense și cele mai mari zgârie nori? Nu? Ar putea avea soarta statului Nauru, nu-i așa?

Lăcuste! Dacă asocierea și viziunea despre lume este prea „urâtă”, insensibilă sau pesimistă trebuie să găsim ceva care să o contrazică, pentru că în favoarea sa pledează nenumărate exemple și o întreagă istorie a lumii, adică totul…

Loading...
loading...

3 COMENTARII

  1. Acum vreo două luni a fost un reportaj despre Nauru la tv,foarte adevărat, acum nu mai au nici apă potabilă, un exemplu si o concluzie clară a cea ce înseamnă “partenerii” externi…dar cine mai are “ochi de văzut si urechi să audă”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.