Partidocrația – cea mai mare piedică în dezvoltarea României

2

Partidocrația este cea mai mare piedică în dezvoltarea României.

Partidocrația înseamnă priorizarea grupului în fața competențelor individului. Înseamnă vot pe lista, pentru ca șefii să aibă control asupra aleșilor și să promoveze idioții obedienți în locul oamenilor inteligenți.

Partidocrația înseamnă să pui un cal senator sau un bou președinte și să îl votezi numai pentru că e al tău.

Partidocrația înseamnă să numești în funcții cheie din ministere și alte organisme de stat pe aceeași incompetenți ascultători, șantajabili și controlabili, în loc de a promova oamenii pe criterii de meritocrație.

O finală prezidențială Iohannis vs Dancila a fost încă o tristă victorie a partidocrației. Doi candidați cvasi-nuli susținuți însă de cele mai puternice aparate de partid – oameni care, odată aleși, vor promova interese partinice înaintea nevoilor populației.

Iar o campanie electorală fără dezbateri și fără interviuri dificile crează un precedent foarte periculos și deschide larg ușa idioților spre funcțiile importante în stat.

De acum încolo, tot ce trebuie să faci este să citești de pe foi în față camerelor video texte compuse de alții, și să speri că lumea te va vota. Partidul te va teleghida în toate situațiile.

Vom ajunge să votăm actori și scenarii în loc de a vota oameni cu viziune.

Odată aleși, astfel de oameni, bineînțeles nepricepuți în treburile statului, vor semna hărtiii pe care nu le vor înțelege și vor executa programe impuse de partid.

Partidocrația este spiritul sectar aplicat în politică.

Nu e cazul să scăpăm odată de chestia asta? Nu e mai bine sa alegem oameni care se pricep în locul roboților executanți de ordine?

Preluare: Vocea Libertății / Autor: Gabriel Purcăruș

Caricatură din revista Furnica, nr. anul IV, nr 179, joi 14 februarie 1908
Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

2 COMENTARII

  1. Vreau o conducere a ROMÂNIEI…FARA PARTIDE..POLITICE..,FARA PARLAMENT..CI O ORÂNDUIRE CA PE VREMEA DACILOR..,CU UN CONDUCATOR..CRESTIN..CURAT..!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.