Schema cu diaspora. Works every time!

La sfârșitul anilor 1940, după război, comunismul și stânga erau într-o ascensiune fulminantă în Occidentul „dezvoltat”, pentru că și atunci, ca și acum acesta era dezvoltat cel mai mult pentru cei mai puțini. În Franța, Partidul Comunist avea nu mai puțin de cinci milioane de membri, iar în Italia Frontul Popular Democratic, în care comuniștii dominau, amenința să câștige alegerile. În plină reconstrucție după război, occidentalii de rând erau debusolați și confuzi, pentru că asta reușește să facă cel mai mult și cel mai bine așa zisa ”democrație” a capitalismului pentru oameni, până la apatie, resemnare, dezinteres pentru politică (adică propria viață, în final) alunecarea în hedonism sau pur și simplu abrutizare și debilizare. Fascismul dezamăgise cumplit, iar europenii de rând disperau după o altă alternativă la sistemul împins înainte în istorie de către elita economică și politică, spre propriu beneficiu.

Ajunși la putere, comuniștii italieni sau francezi nu ar fi comunizat cele două țări, dar ar fi pus o stavilă de netrecut nu „exploatării omului de către om”, pentru că nu asta desemnează capitalismul democratic, ci exploatării resurselor de către oamenii simpli și pauperi în profitul unor „supraoameni”, a unor indivizi care se consideră astfel și care îi privesc pe ceilalți ca pe niște suboamenii, ceea ce, de prea multe ori, cei din urmă oferă dovezi inconștiente că și sunt.

Comuniștii italieni ar fi sfârșit prin a naționaliza resursele și utilitățile. Ori asta capitalul din spatele așa zisei ”democrații”, a bogaților și policienilor lor de carton, nu putea permite.

Deci, să ne întoarcem în timp și să reținem momentul: mai sunt câteva luni până la alegeri și comuniștii italieni sunt dați drept câștigători cu peste 60% din voturi. Capitaliștii, până pe Wall Street, simt fiori reci: din Italia „boala mentală” a exploatării în comun a resurselor țărilor s-ar putea întinde cu ușurință în Franța la următoarele alegeri, apoi… cine știe?!

Dacă ar fi putut avea vreun Dumnezeu, capitaliștii și corporatiștii s-ar fi rugat intens. Dar nu de la Dumnezeu, ci de …dincolo le vine ideea salvatoare: o imensă campanie propagandistică destinată emigrației italiene este pusă în mișcare în SUA. Zecilor de milioane de italieni americani sau celor cu rădăcini în „Cizmă” li se cere imperios să-și sfătuiască rudele apropiate sau mai îndepărtate din țara de origine cum să voteze „bine”, ca să fie „deștepți” …Vă sună deja cunoscut? Din America, milioane de scrisori iau drumul Italiei în cadrul unui fenomen fără precedent în istorie. Așa cum am început să conștientizăm și noi, propaganda lor nu are scrupule: de data aceasta a făcut apel la sânge, la glasul sângelui. Astfel, italianul sărac din New York, care lucra în două slujbe pentru a supraviețui în apartamentul său modest de la nivelul 10, îi ”povestește” vărului de acasă cât de promițător este capitalismul și câte oportunități deosebite și nebănuite va putea oferi în viitor și îl avertizează cât este de periculos dacă Italia sa va părăsi „parcursul democratic”, măcar și pentru un mandat de 4 ani al comuniștilor. Pe scurt: menevra, schema funcționează perfect și comuniștii italieni, alături de socialiști pierd alegerile.

„Psihologia” capitalistă se înzestrează astfel, prin prisma experienței, cu un nou resort, o armă puternică pentru a influența rezultatele alegerilor din țările țintă: manipularea diasporei, a celor rupți de realitățile directe ale mediului în care se exercită „alegerile” și, in extenso, a celor care exercită aceste așa zise „alegeri”. Schema funcționează prin necunoaștere și supralicitare: „stranierul” laudă către cel rămas acasă țara adoptivă pe care nu o cunoaște în profunzime, dar în care se oglindește pentru acesta în cea mai bună lumină posibilă, astfel încât cel de acasă își propune ca model pentru țara sa o adevărată himeră, imagine filtrată pentru viziunea sa în modul cel mai nerealist.

„That’s the way the cookie crumbles”…

Din anii 60 ai secolului trecut sărim în România deceniului doi al secolului de față. Cu întregul sistem economic în brațele trusturilor bancare mondiale, cu economia în mâinile capitalului occidental, un politician „se trezește” vorbind: „De exemplu, o multinaţională din energie, afaceri grele, are profit de 0,8 la mie, nu mai e la sută, e la mie. Deci, gândiţi-vă cum se chinuie aceşti oameni la afaceri de miliarde de euro, profit de 0,8 la mie. (…) O firmă mare de telefonie, cu epoleţi, afaceri între 3 şi 4 miliarde, profitul raportat uriaş, 1.500 de lei. (…) Eu le spun de aici, de la tribuna Consiliului Naţional, tuturor acestora, că România nu e sat fără câini. De mâine, să finanţeze toate atacurile împotriva mea, a premierului şi a Guvernului şi a partidului, să le finanţeze, dar România nu e sat fără câini. Noi nu putem sta ca momâile să vedem cum ni se iau resursele”.

Mai sus sunt cuvintele lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, un politician român la fel de corupt ca oricare altul, iar declarația nici nu știți cât de gravă este într-o colonie. Cum, multinaționalele să plătească impozite reale pe terenul lor de joacă?! Dar pentru acești granguri internaționali Dragnea este doar un politician cu ceva schelete în dulap, dependent de alegeri și implicat în procese penale. „Neobrăzatul” își permite mult prea mult pentru statutul țării sale: crește nivelul salariilor, vrea redevențe echitabile pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, ia măsuri timide de redresare a sistemului de irigații și de recuperare a economiei dintre tentacolele caracatiței mondialiste, împinge marfa fermierilor autohtoni în supermarketuri. E un început și precedente periculoase. La ce s-ar putea ajunge? Fermierii români să concureze marile lanțuri, și nu numai în România?! Să se repună pe picioare o industrie românească care să prelucreze resursele locale?!… Inadmisibil!

Așa că politicianul trebuie pedepsit exemplar prin cele două mijloace avute la dispoziție: politic și penal. Pe cel de-al doilea plan i se instrumentează un caz ridicol, cu două femei care au fost angajate într-o instituție de stat și au lucrat sau nu la partid… Restul e simplu într-un sistem juridic în care nimeni nu plătește pentru nimic, nu există responsabilitatea actului de justiție, iar conducerea sa este desemnată după criteriile carierismului și obedienței față de ambasade (toată lumea crede că Kovesi a ajuns procuror șef european datorită mandatului merituos la DNA… Poate a făcut ce trebuie la DNA pentru a ajunge procuror șef european. Astfel de mutări se decid cu mult înainte și după probe de loialitate și nicidecum „prin concurs”).

Dragnea primește sentința și este arestat a doua zi după ce partidul său pierde în alegerile europarlamentare. Mesajul din partea stăpânilor este destul de explicit pentru cine vrea să facă politică mare în România. În urma unei campanii media și social-media în care pesediștii au fost desemnați drept „capii tuturor răutăților”, iar fenomentul corupției hiperbolizat (mai să se ajungă așa cum descria Petre Țuțea domnia lui Vlad Țepeș: dormeai cu banii sub pernă, de frică să nu ți-i furi tu de la tine), în fruntea țării rămâne ca președinte un individ mai corupt decât mulți alți politicieni, iar prin manevre parlamentare, în care serviciile secrete s-au implicat cu devotament pentru cauză, partidul care a „greșit” atât de mult încât să pună măcar la îndoială comandamentele stăpânilor economiei este, la rândul său, pedepsit exemplat, până se va „reforma”. A se traduce prin: a renunța la orice orgoliu național.

La putere sunt aduși politicieni „de dreapta” cel puțin la fel de corupți (în județul Vaslui este cunoscut cazul în care fostul lider al PDL din timpul guvernării acestui partid a sechestrat, pur și simplu, primari care refuzau să-i plătească comision de 10% la proiectele care primeau aprobare. I se spunea, de altfel, „deputatul zeciuială”). Sunt instalați astfel cei care promit mult pentru multinaționale și livrează încă din primele zile: rediscutări ale legilor, care să devină mult mai favorabile transnaționalelor, scutiri de taxe pentru aceste corporații, favoruri pentru bănci.

„Cum să crezi, de exemplu, în onestitatea unui mare lanţ de hypermarketuri care, cu afaceri de miliarde, declară profit de 0,5%. Păi, te gândeşti, chiar îi plângi de milă, domne’ se chinuie chiar atât în ţara asta de ani zile şi doar 0,5% profit ? Şi după aia, sigur că afli o informaţie că, de exemplu, cumpără sticla de suc, nu-i dau numele, e un suc pe care-l bem mulţi dintre noi, nu cumpără din România, pentru că se produce şi în România, cu 0,9 lei, îl cumpără dintr-un paradis fiscal cu 2,20 lei şi-l vinde cu 2,70 lei. Dacă l-ar cumpăra cu 0,9 lei, adică 90 de bani, din România şi l-ar vinde cu 2,70 lei, profitul între 0,9 lei şi 2,70 lei s-ar impozita aici. Pe când aşa se impozitează, nu, adică nu se impozitează într-un paradis fiscal”, mai spunea Liviu Dragnea, lucruri care, deși nu s-au schimbat cu nimic, nu le veți mai auzi prea curând și în niciun caz din gura unui politician liberal.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.