Un Crăciun fără… Crăciun …Cum v-au mai prelucrat, micuților!…

Două fapte, două realități:
1. Poți să te uiți către televizor cât poftești zilele astea și în următoarele și nu ai să vezi nimic, aproape nimic care să aibă vreo legătură cu Crăciunul „biblic”, să spunem, cu sărbătoarea religioasă.
2. În Vestul țării, mai ales, românașii noștri l-au putut însă vedea, și chiar aplauda frenetic, pe un anume Krampus, un personaj din folclorul german, considerat companionul malefic al lui Santa Klaus. În fapt, orice creștin ar spune, un personaj care îl înfățișează pe Diavolul său. Poate nu al vostru, dar al lui…

Să tragem o concluzie, nu-i greu deloc! Ce s-a realizat cu televizorul și divertismentul? Păi voi nu mai sărbătoriți evenimente vechi de 2000 de ani, precum nașterea lui Hristos, pentru că voi nu sunteți „primitivi”. Dar aplaudați demoni pe străzi. Poate nu demonii voștri, dar ai „primitivilor”. Pentru că …doar e „divertisment”, e „distracție”, e „fun”. Fără a vă considera „primitivi”, de data asta.
Hmm. Cum au reușit să vă lucreze așa?! E uluitor, e de-a dreptul uluitor ce s-a putut realiza în materie de propagandă și manipulare! Și să nu-mi spuneți că doar eu sunt un conspiratolog nebun, iar voi nu detectați intenția, lucrarea, lucrătura unora, planul! Sau hai mai bine să rămân eu nebun!
Și să vă zic așa:
La fiecare sfârșit de an poți să privești o întreagă zi filme care au ca temă „Crăciunul” – și o să-i înțelegeți dreptul și necesitatea de a purta ghilimele – fără să vezi nimic, dar absolut nimic legat de …Crăciun. Nicio iesle, nici vorbă de Hristos. Mai știți cine este, nu? Pentru că, dacă vă luați cu „fun-ul”, aveți tendința să uitați… Dar absolut nimic! Cum au făcut asta? La fel cum l-au scos pe Dumnezeu cu totul din viața voastră și l-au lăsat doar la nivel de slogan și teorie, dogma fiecăruia, pe care vă puteți chiar certa și ciorovăi, printre alte și diverse „teme”, „subiecte”…

Cum vă mai prelucrează!… Iar în România lucrarea lor „prinde”, așa cum au „prins” toate mizeriile „democratice” pe care vi le-au băgat „pe gât” și în capetele golite de orice conținut real pe când aveați o „open mind” (minte deschisă), nu?, „fără prejudecăți”, „liberă” și chipurile „independentă”.
Oare? Dar… Hei! Hai cu gingăl belul! Și puteți continua să credeți că singuri ați realizat renunțarea asta la semnificația religioasă a Crăciunului, pentru că doar sunteți „oameni liberi”, cu „alegeri” și „opțiuni”. Și mai sunteți și „moderni” și „emancipați”. Singuri ați renunțat, neconformându-vă la nimic!… Doar că, dacă vă uitați în televizor, și vă uitați!, nu aveți nicio opțiune, nu puteți opta între semnificația religioasă și cea comercială a Crăciunului. Din simplu motiv că prima semnificație nu mai există… Dar voi sunteți „independenți”, „oameni liberi”, da?…

Hai, Meri Crismăs!, atunci, spiritelor! Pentru că vi se mai spune în aceste filme și oriunde se vorbește despre „Crăciun” că totul e în „spiritul Crăciunului”. Când sunteți trimiți la cumpărături pentru cadouri… Care „spirit”?! Și vă mai spun că totul se întâmplă „de sărbători” …Care sărbători?! Alea vechi sau astea mai noi? Care spirit?! Pentru că dacă ești doar cu Moș Crăciun, bradul, cadouri, gingăl bel și meri crismăs, cel vechi nu prea mai există… L-au izolat, l-au exilat… L-ați pierdut! …Și ziceți că ați avut o opțiune, ai?! Doar sunteți spirite libere, nu-i așa?! …Cum v-au mai prelucrat, micuților!

V-au comercializat viața și v-au lăsat-o fără nicio semnificație reală, sub imperiul urmăririi intereselor mărunte și a plăcerilor, a senzațiilor facile. Iar acum aplaudați demoni pe străzi… Cum v-au mai batjocorit!… În urmă cu 30 de ani nu vă vindeați țară, dar de atunci v-ați vândut și sufletul!
Dar, hei, e doar „divertisment”, e „distracție”, e „fun”, nu-i așa? …Dar ce altceva mai este?! Vă mai dau altceva?! Așa ați spus despre toate porcăriile pe care vi le-au bagat în cap de 30 de ani încoace… „E divertisment”, „e enterteimănt”, „e dezbatere”, „sunt doar niște păreri”, „sunt doar filme”, Și de atunci ați ajuns de nici nu vă mai recunoșteți copii, dar nici măcar pe voi înșivă …Dacă ați avea timp să vă cercetați mai bine… Așa ați ajuns ca Paștele să vă fie o poveste cu iepurași și ouă, iar Crăciunul alta despre un moș bătrân cu reni și cadouri…

O altă concluzie lesne de tras este că, după 30 de ani, am ajuns de unde am plecat: există o diferență uriașă, dacă nu o opoziție între cultura oficială, perfect „democratică”, cea de la televizor și cea a papagalilor politici și ideologici, cultura de sistem, care împărtășește ”valori” din zona ideologiilor sterpe ale Occidentului, și cea populară, care mai păstrează încă tendințe și direcții conservatoare, tradiționaliste și fecunde spiritual.
Dar, precum în comunism, prin cultura oficială și agenții săi, se lucreză intens să fiți dezbărați de „mentalitățile învechite”. E lumea lor, a celor noi, iar ceilalți, care vă amintesc de „vechiul Crăciun” nu sunt decât „retrograzi”, „învechiți”, „primitivi”. Însă, spre deosebire de comunism, cu propaganda lor strict teoretică și rigidă, cei de astăzi vă ating, vă gâdilă corzile sensibile: bucurii, senzații, plăceri, satisfacții. Vă exploatează la maxim toate instinctele, mai ales cel sexual, vă fac vraiște întreaga sensibilitate, prin grozăviile cotidiene pe care vi le înfățișează, vă derutează și vă obosesc cu toți idioții liorbăitori metamorfozați în repere ale așa zisei „opiniei publice”. Vă separă și vă îndeamnă să vă înregimentați, într-un grup, și altul, și altul, potrivit tuturor măruntelor voastre gânduri și aspirații, interese și orgolii. Că să vă controleze, în diversitate. Nu ar putea dacă ați fi uniți! Pur și simplu, vă terorizează! Și cumva o știți, ați realizat-o. Dar nu aveți cui să vă adresați, așa că vă plângeți între voi, poate pe facebook. Și apoi?… Și apoi reintrați în sistem, pe una dintre nenumărate ușițe.

Ca să vă predați. Rând pe rând. Să uitați și de creștinism, și de tradiții, și de istorie, și să fiți ai lor, producători și consumatori disciplinați. Să le votați idioții utili pe care vi-i propun și să vă bucurați de viața pe care v-au creat-o între zidurile pe care v-au pus să le construiți pentru voi …Și să credeți că sunteți liberi. Sclavi liberi! Vă țin de coaie, v-au băgat degetul în creier și furtunul în stomac. Sunteți ai lor! Vă abuzează și vă stăpânesc! Iar voi spuneți că o să vă fie bine… Nu veți fi niciodată bine și liberi până nu vă veți regăsi pe voi înșivă! …Cum v-au mai prelucrat, micuților!… Meri Crismăs!…

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.