Vaslui, orașul de ieri …și cel de astăzi

După război, Vasluiul era, ca populaţie, asemeni unei comune mai mari de astăzi. Avea în jur de 14.000 de locuitori. Între aceştia, se distingeau foarte clar profesorii, învăţătorii, medicii, avocaţii, deci personalităţile, care aveau case în centru, foarte frumoase, din piatră şi cărămidă. Dar cei mai mulţi orăşeni erau oameni simpli.

În funcţie de ocupaţie, vasluienii locuiau mai aproape de centru sau la periferie. Astfel erau străzile negustoreşti, cu multe prăvălii: Călugăreni şi Hagi Chiriac. Aceasta din urmă era un fel de Lipscani al Vasluiului, unde erau prăvălii lângă prăvălii. Mai există şi astăzi o stradă cu acest nume, dar nu pe acelaşi amplasament. Vechea stradă era chiar în zona în care se află staţia de taxiuri din centru. La periferie erau agricultori şi crescători de animale.

Vasluiul nu oferea foarte multe locuri de muncă, pentru acea vreme, dar, raportat la numărul de locuitori, era destul de bine. Exista o fabrică de ceramică, una de cânepă, de moara lui Weinschtar, iar peste drum de aceasta, de o întreprindere unde se prelucra lemnul. Aici se făceau „cleştiuţe” pentru prins rufe, butoaie, lădiţe pentru legume, mobilier de bucătărie, mese, scaune şi altele. Mori erau, una la capătul străzii Călugăreni – Moara Tăbăcaru – iar alta, în apropierea Curţilor Domneşti, în spatele clădirii destinate Gărzii Financiare – Moara Florică. Peste drum de aceasta, era o presă de ulei. La Podul Huşiului – situat în apropierea locului în care se vindeau buteliile, pe variantă, în perioada comunistă, era fabrica de mezeluri a unui evreu şi o presă de ulei. După naţionalizare, toate morile au intrat sub patronajul întreprinderii «Vasile Roaită». Aceasta avea un atelier mare, dar nu fabrică, de prelucrări mecanice în care se făceau burlane, cuie, pluguri şi altele. Poşta era lângă Hotelul Racova, iar la stânga era o crâşmă care iniţial s-a numit «7 noiembrie», iar apoi «Parcul trandafirilor».

Acest nume nu era întâmplător. În anii 50, Vasluiul era inundat de flori. De spaţiile verzi se ocupa un grădinar vestit – Izvoranu – care locuia lângă parcul Copou şi mergea în şaretă, în inspecţie. Controla zilnic, cu severitate şi corectitudine, munca celor care îngrijeau florile, care au dat Vasluiului renumele de „oraşul trandafirilor”.

Clădirile Vasluiului de altădată

În vechiul târg al Vasluiului, străzile erau altele, clădirile aveau alte destinaţii decât acum, la fel şi regulile vieţii sociale. Spre exemplu, în clădirea Casei Corpului Didactic, înainte de anii ’60, a funcţionat primăria oraşului. S-a păstrat vechea arhitectură, cu mici modificări. În apropiere de centru, în dreptul magazinului Big, funcţiona cinematograful «I. C. Frimu», care avea o sală mare cu balcon. Alături era grădina de vară a cinematografului, cu pietriş pe jos, bănci de lemn şi un ecran mare. Aici, filmele se dădeau în serile de vară. La intrare, de o parte şi de alta a porţii, erau afişate fotografii mari cu actorii vremii. În locul hotelului Racova, era un parc frumos, cu o fântână arteziană în mijloc. Până nu demult, o parte a bazinului acestei fântâni se mai puteau vedea lângă clădirea hotelului. Unde este acum statuia lui Ştefan cel Mare erau clădiri. Mergând spre Muzeul Judeţean, pe strada care se numea «I.C. Frimu» – acum «ing. Badea Romeo» – era un mare grup de magazine. Cel mai important se numea «Ciocanul», alături de care se înşiruiau magazine de textile, de pâine, cofetărie, alimentară, urmate de tipografia «Onceanu». Numele s-a păstrat de la vechiul proprietar, deşi statul stăpânea totul. Dar se obişnuia, pentru ca treburile să funcţioneze cât mai bine, ca administratorul să fie fostul proprietar, care cunoştea adevăratul mers al lucrurilor.

Străduţa care pleacă de la Biserica «Adormirea Maicii Domnului» spre piaţă avea altă configuraţie. Se numea «Vidin». Undeva pe dreapta se afla o clădire a Cooperaţiei, care avea o sală mare, cu balcon, unde se dădeau spectacole. Elevii de liceu venea fără bilet şi stăteau „la cucurigu”, adică la balcon. Alături era un hotel cu un sigur etaj, neînsemnat ca aparenţă. Strada «Iaşului» (actuala «Ştefan cel Mare»), strada «I.C. Frimu» şi strada «Vasile Alecsandri», care coboară din Copou spre Biserica «Sfântul Nicolae», erau pavate cu piatră de granit. Pietrele erau aşezate în semicerc.
Cei trecuți de prima tinerețe, vă rog să faceți comentarii la ce știți despre orașul nostru în perioada interbelică și nu numai!

Viorel Marcu

Vaslui centru panorama
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.