Zici Țuțea și te înclini!

Împroașcă Țuțea la un moment dat, printre altele, cu o maximă înțelepciune (pentru că el asta făcea, precum mânca voluptos. De fapt, nu mânca, halea🙂). Zice: „O, Doamne, ce dulce-i cancerul care mă roade pe dinăuntru!”, despre vremurile în care stătea în pușcărie. Parcă nu-i nimic mai grandios decât ce-a putut să „scoată” bătrânelul ăla chircit și atrofiat!… Câtă măreție impunătoare la o mână de om! Să găsești gust, plăcere și bucurie în suferința mistuitoare… 

Dar nu putea să o spună dacă nu era creștin și român, cred. Nu putea! Aici s-a suferit profund mereu și s-a gustat cancerul din plin! Și azi se întâmplă. Încât românii își găsesc plăcere și „dulceață” în viață în cancer, mai ales prin hazul de necaz. Păi cine poate fi mai inventiv și haios, când îți poreclești primul ministru Sică Mandolină sau președintele Ficusul, Dulapul, surprinzându-le astfel exact caracteristicile pe care le reproșezi și despre care crezi că-i fac improprii pentru post și țară, în modul cel mai serios și obiectiv? Nu-i răutate gratuită sau umor ieftin, cum e de regulă porecla, e cea mai fină analiză politică, și psihologică, cu cel mai brut rezultat🙂

Nu putea fără a fi creștin, pentru că așa spune Steihardt: „Creștinismul e bucurie și rețetă de fericire. E și asumarea durerii”. Să suferi cu plăcere, să simți dulceață în celulele anormale și bătrâne care te rod, fatalmente până la capăt, pentru că „așa a fost să fie…” (tot românească și vorba asta), fără nicio așteptare: cancerul nu iartă, nu? Zici Țuțea și te înclini!

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.