„A fi actual înseamnă să cucereşti permanenţele în realitatea vie a concretului!”

A fi acual

Oamenii ţin să fie cât mai „actuali”, fără discernământ, fără oprire. Dar ce înseamnă actual? Se poate răspunde: aşa cum face toată lumea. Dar ce face toată lumea? Merge în pas cu vremea. Care vreme, aceea care se consumă sau aceea care înmugureşte? E una, e alta sau amândouă împreună? Ce înseamnă a fi actual? Să trăieşti în tranzitoriu, în instabilitate? Care viaţă, aceea a senzaţiei sau aceea a fantomelor? A fi actual înseamnă să cucereşti permanenţele în realitatea vie a concretului! (5.X.1974 – Bucureşti)

Raţionalism uscat şi sentimentalist găunos

Lumea modernă şi contemporană se mândreşte cu un om învăţat, care nu pricepe nimic (specializare, analiză, decupaj), cu o societate mai mult complicată decât complexă, cu o cultură pe cât de vastă, pe atât de sterilă. La lipsurile manifestate ale unui raţionalism uscat şi unui sentimentalist găunos, lumea modernă s’a angajat pe căile analizei matematice şi pe acelea ale scientismului. Pendulând între cerebral şi sensual, omul de azi îşi uzează în mod inutil funcţiile superioare, intelectuale şi morale. Inteligenţa ordonatoare nu poate să apară decât susţinută de complexa alcătuire a unui om total şi dinamica sentimentului nu creează fără o disciplină interioară şi un larg orizont spiritual. Reconstrucţie da, dar cum? (12.III.1972 – Bucureşti)

Degradarea raporturilor dintre oameni

Odată cu criza spirituală a vremii, se face tot mai simţită şi degradarea raporturilor dintre oameni; ordinea veche s’a descompus, dar cea nouă s’a stabilit. Cei mai mulţi oameni cred că întâmplarea, arbitrariul şi ceea ce e mai grav, fondul subuman, e liber să se dezlănţuie de aci înainte. Libertatea şi sinceritatea sânt văzute în această perspectivă: totul e posibil. Raporturile dintre sexe, în marea lor majoritate, sânt la un nivel mizerabil. Nu vorbim de raporturile întâmplătoare ale străzii, dar unde e nobila instituţie familială? Căsătoria de azi poate fi, în cel mai bun caz, o condiţie confortabilă pe plan economic şi sexual, dar cu totul deficitară pe plan moral şi spiritual. O mentalitate libertină lasă loc tuturor formelor şi îngăduinţelor, dincolo de demnitate şi răspundere. Umanitatea acestui act, care pune serios bazele unei existenţe depline a omului şi aş spune îndeosebi a femeii, nu se mai poate valorifica prin elementele subumane din noi, ci prin esenţele concentrate în florile unui spirit bine cultivat ce ne poate imbucura şi împlini universul căruia aparţinem ca natură umană. Lumea de azi crede în plăcerea imediată a senzaţiei, pe care o variază şi o amplifică la infinit, până la uitarea celor mai elementare obligaţii, necunoscând nici măcar limitele îngăduitului. Rafinamentul cu care ne mândrim şi aşa-zisa estetică a civilizaţiei, care pot urca trepte considerabile, nu pot rezolva marile probleme ale spiritului şi umanităţii noastre. Artele însăşi nu mai pot răspunde unor nevoi fundamentale, pentru că rupând legătura cu ordinea morală şi metafizică a lucrurilor, au devenit în cel mai bun caz artizanat.(10.XII.1972 – Bucureşti)

Un posibil anarhic şi dezolant

Omul nu mai are un sistem de referinţe la ceva stabil, definit, care să-i poată ordona gândirea şi viaţa interioară. Datele noi ale istoriei contemporane l-au purtat pe om până la derută şi oboseală; aşa au luat naştere filosofia absurdului şi refugiul în extremisme ca pansexualismul şi amoralismul lumii de azi. Suntem în faţa posibilului, a unui posibil anarhic şi dezolant. (2.X.1972 – Bucureşti)

Renunţarea la materialism

Omenirea nu poate ieşi din marea criză prin care trece, decât dacă renunţă la materialism, atât teoretic, cât şi practic. Căderea omului şi civilizaţiei sale aci îşi are originea. Nu ştiinţa şi tehnica sânt vinovate, ci orizontul spiritual în care ele se produc. Lumea modernă a pierdut ierarhia valorilor şi a distrus armonia dintre cunoaştere şi înţelepciune. (14.X.1975 – Bucureşti)

Lumea goală, fără substanţă şi tristă

Lumea de azi e foarte activă şi febrilă, dar este goală, fără substanţă şi tristă. Omul obţine mai mult, chiar prea mult din exterior, şi îşi pierde libertatea pulverizându-se în toate direcţiile şi fără rost sau cu unul periferic. Pentru omul rămas om, căutător al unor date permanente, e desgustător să-şi reducă elanul la forme şi chipuri ce nu-l pot ajuta cu nimic la găsirea sensului. Chemarea sa sună în gol, ca o trompetă spartă ce lasă în urmă un scâncet, nu un cântec de slavă. (17.IX.1975 – Bran)

Egalizarea oamenilor este un nonsens şi o utopie

Egalitatea oamenilor este o idee respectabilă, dar cum? În faţa legilor, în faţa justiţiei! Oamenii sânt inegali între ei; aşa e natura lor, caracterul şi aspiraţiile lor; aşa e în familie, în societate şi în faţa lui Dumnezeu. Contradicţiile de aci se nasc. Ideologiile lumii moderne, dorind egalitatea oamenilor, merg în practică la o egalizare a lor, ceea ce duce la uniformizare şi cădere. Egalizarea oamenilor este un nonsens şi o utopie care, aplicată, distruge atât individul, cât şi societatea. (17.X.1975 – Bucureşti)

Dragostea vine dintr’o sete de nemurire

Când iubeşti pe cineva cu adevărat, te dăruieşti în aşa fel încât nu-ţi mai aparţii; trăieşti pentru celălalt. Dragostea adevărată este o dăruire integrală; această dragoste, ca să existe, cere putere de jertfă. Dragostea aduce o schimbare calitativă în viaţa de toate zilele a omului, iar făptura iubită devine un exemplar uman deosebit: totul e nou, totul e frumos, totul e superior. Fiece ridicare de pleoapă, fiece zâmbet, fiece cuvânt, fiece mişcare sau pas făcut, arată ceva tainic pus acolo de la început, care nu pot fi altfel, adică mai frumoase decât sânt. În puţine cazuri dragostea este străbătută de un fior religios; numai aşa dragostea trece de actul cunoaşterii, pentru a se angaja în acela al împlinirii; iubind în acest fel, omul simte în trăirea lui ceva de natură divină care apare sub semnul Maicii Domnului. Faţă de fiinţa trupească şi spirituală trebuie să avem emoţia profundă şi enigmatică, pentru că se vede în ea pecetea genezei, pentru că se vede taina existenţei şi frumuseţea ce nu se alterează; toate darurile ce le descoperim aparţin celui mai mare artist de dincolo de timp: Dumnezeu. Dragostea vine dintr’o sete de nemurire. (19.XII.1981)

Dragostea înseamnă plinătate

Omul tinde să se regăsească, să fie cuprins şi să cuprindă, până în splendida unitate care îl consolidează. Calea care deschide înţelegerea, care aduce bucuria împlinirii, este dragostea. Dragostea înseamnă om deschis, şi om deschis înseamnă disponibilitate. Dragostea mai înseamnă plinătate, şi plinătate înseamnă dăruire, revărsare spirituală. Când vine dragostea, totul se transformă într’un îndemn la creaţie şi frumuseţe. (31.XII.1965 – Bucureşti)

Învingerea singurătății

Oamenii sânt universuri închise. Comuniunea nu se poate realiza, fără o trăire în celălalt, fără o dăruire către un alt eu, care e tu. Învingem singurătatea atunci când universul personal se deschide şi îşi depune tot tezaurul umanităţii sale în altă existenţă, cu care tinde să coexiste. Tonul minor al singurătăţii, şi consumul pe care îl implică, o arată ca pe un preludiu al morţii. (31.XII.1965 – Bucureşti)

Dragostea, un rest

Inteligenţa constată că ceva există. Că un lucru e material sau ceva de natură morală pe calea inteligenţei; ştim că există ceva dincolo de noi într’o lume obiectivă. Când ştim ceva despre un lucru (fenomen), noi îl şi definim într’un fel şi anume într’un cadru general. Rămâne însă un rest, care nu se supune inteligenţei şi care se rezolvă pe altă cale; e vorba de dragoste. Prin dragoste, abia pătrundem în inima lucrurilor, în natura lor intimă. Dragostea descoperă calitatea şi caracterul propriu a ceea ce noi ne apropiem; actul cunoaşterii este, în acest caz, o adevărată revelaţie. (14.IV.1984 – Bucureşti)

Femeia masculinizată, o maladie a spiritului

Femeia contemporană s’a supus unor cerinţe ale vieţii moderne şi a pierdut tot ce aparţinea mai frumos naturii ei. Ce mai poate rămâne dintr’o femeie, dacă nu este pură şi sinceră, dacă nu are fineţe sufletească, dacă nu are farmecul ascendent al poesiei, dragostei şi creaţiei. Ce mai rămâne din universul nostru spiritual, fără căldura şi respiraţia nobilă a sufletului ei? Femeia rea şi perversă, care se masculinizează, este o excrescenţă a acestui univers, o maladie a spiritului.

Dragostea este tensiune continuă

Dragostea nu este apanajul unei anumite vârste, ci al unei naturi specifice, a unor spirite speciale, orientate. Dragostea adevărată nu lucrează cu jumătăţi de măsură şi nici nu cere compensaţii; ea merge în mod deschis pe căile împlinirii. Dragostea este tensiune continuă, este ascensiune până în piscul cerului… (29.III.1972 – Tohan)

Sufletul steril

O floare e mai strălucitoare decât un bec şi o femeie e mai frumoasă şi mai cuceritoare decât o rachetă; acolo unde lipseşte misterul, nu există frumuseţe. Oamenii tehnicizaţi sânt nişte existenţe mizerabile, cu sufletul steril. (12.VII.1975 – Bucureşti)

Arta de azi e mai mult artificiu

Arta de azi se caută pe sine; ea vrea să fie nouă, dar nu vrea să exprime în limbajul ei această noutate. Spiritul nostru nu poate vorbi oricum. Arta de azi e mai mult artificiu decât artă, pentru că îi lipsesc pilonii de susţinere, adică aceia ai filosofiei şi moralei, care sânt în derută şi ele. Anarhia artei este anarhia spiritului. Când arta se vrea artă nouă, după o demolare istorică atât de gravă ca cea de azi, trebuie căutată forma elementară şi originară a condiţiei spiritului uman, care aduce la viaţă arta. Înnobilată de un sens superior al valorilor estetice şi morale, arta poate răspunde unor nevoi corespunzătoare ale omului de azi şi de totdeauna. Arta poate fi nouă şi actuală, rămânând esenţială şi universală. (22.IV.1972 – Bucureşti)

Omul, un animal care consumă

Lumea modernă e orientată practic, şi în acest fel năzuieşte la cucerirea puterii care, obişnuit, este înţeleasă în sens material. Lumea de azi are un punct de vedere utilitar: omul cunoaşte pentru a domina. Acest punct de vedere, însă, reduce natura şi sensul lucrurilor, într’un fel le şi ignoră. Universul nostru este sărăcit şi omul, în mod firesc, devine un animal care consumă.

Fragmente din «Meditații filozofice», de Ernest Bernea, Editura Predania, 2010

Citește și: 
«Îndemn la simplitate», de Ernest Bernea
«Pedagogia muncii», de Ernest Bernea
«Arta ţărănească», de Ernest Bernea
Ernest Bernea despre viitorul nesigur
„Femeia apare în vieața noastră ca un îndemn la dragoste și creație”
Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.