Apocalipsa fierbinte din Australia. Un pui de urs se agaţă de un om, parcă rugându-l : ,,Nu mă lăsa aici, voi muri! Ia-mă cu tine!”

Universitatea din Sydney estimează că aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au fost ucise, direct sau indirect, de incendiile devastatoare care au început în septembrie 2019, potrivit «The Times».

Aproape 8.000 de koala au pierit în incendiile din New South Wales. Regiunea, care se află la aproximativ 380 de kilometri la nord de capitala Sydney, găzduiește cel mai mare număr de urși koala din Australia – o populație de până la 28.000.

Când koala sunt prinşi în mijlocul flăcărilor, urcă în vârful unui copac şi se încolăcesc. Dacă focul trece repede şi doar le arde uşor blana, ei sunt în siguranţă, iar blana le va creşte înapoi. Însă, în cazul în care focul persistă, koala nu au nicio şansă, au apreciat experții.

Incendiile de vegetaţie au distrus până la începutul lui ianuarie 2020 peste cinci milioane de hectare. Condiţiile favorabile duc la apariţia de noi focare aproape în fiecare zi. Miercuri, 1 ianuarie 2020, erau încă peste 100 de focare de incendii active în statul New South Wales, iar mii de pompieri luptau cu flăcările.

Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune.

Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave dintre cele înregistrate în istorie.

Fotografie cu puiul de urs care se agaţă de un trecător este sugestivă. Vieţuitoarele, necuvântătoarele din pădurile lumii suferă de pe urma dezastrelor naturale mai mult decât oamenii.

Peste 50.000 de australieni au rămas fără curent electric și unele orașe nu au avut acces la apă potabilă, dupa ce incendiile catastrofale s-au răspandit pe 31 decembrie 2019, însângerand cerul și distrugând orașe.
Autoritățile au cerut părăsirea în masă a mai multor orașe de pe coasta de sud-est a Australiei, o zonă extrem de populară în sezonul vacanței de vară, avertizând că prognoza pentru sfârșitul săptămânii prevede continuarea incendiilor. Noi focare apar aproape zilnic din cauza temperaturii ridicate și a vântului, după o perioadă de trei ani de seceta.
Alimentate de temperaturi înalte și vânturi puternice, peste 200 de incendii se înregistrau în primele zile ale lui 2020 în statele New South Wales și Victoria din sud-estul Australiei, amenințând să afecteze mai multe orașe.

Localnicii au fugit pe plajă sau s-au refugiat în casele lor fortificate când au auzit alarma de incendiu răsunând marți, 1 ianuarie 2020, la ora locală 8:00.
„Trebuia să fie lumina zilei, dar era o lumină întunecată, de după-amiază, și puteam să auzim vuietul focului. Eram toți îngroziți că ne vom pierde viața. (…) Există un dig de stâncă lângă mare și acolo eram pregătiți să sărim în apă dacă căldura radiantă ar fi ajuns la noi” – ” – David Jeffrey, un antreprenor local.
Oamenii și-au construit mici buncăre improvizate pe plajă, iar alții s-au urcat în bărci și au plecat pe mare de teama incendiilor. „A fost terifiant. Cerul a devenit roșu și cenușa zbura peste tot” – o altă australiancă.

Loading...
loading...

2 COMENTARII

Lasă un răspuns la Constantin Scanteie Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.