«Cântec sfânt», de Ştefan Octavian Iosif

În plin postmodernism, pe când cool să scrii fără majusculă, fără punct şi fără virgulă, fără subiect şi predicat şi fără sens și noimă, vă propun o poezie total desuetă.

O poezie scrisă de un poet tradiţionalist mort la 38 de ani, care, deci, n-a avut când să-şi desăvârşească opera.

Poetul însă, prin creaţia sa, a contribuit la formarea generaţiei care a înfăptuit România Mare şi a generaţiei următoare care a reuşit să păstreze România, dacă nu de tot Mare, măcar România.

«Cântec sfânt», de Ştefan Octavian Iosif

Cântecul ce-ades ţi-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi şi simplu de la ţară.

Mama mi-l cânta şi ea,
Şi, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Şi-o lăsa frumos să-l culce.

Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri – el m-adormea pe mine,
Şi-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine…

Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu – şi zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

  1. In bulibaseala creata de indivizi direct interesati sa ,,pescuiasca in ape tulburi,, popoarele lumii se misca haotic,cautand haine si hrana…traind pe sponci mai si murind in masa sau in grupuri…putin le pasa pescuitorilor ( NU,NU AI LUI BIZET!!!) Nadirii lor sunt ANALFABETI MUZICAL SI AU COLTI AMENINTATORI DE VAMPIRI,OCHII STICLIND,VENIN CAT SA UCIDA TOATA PLANETA ASTA NAIMITA,GAUNOASA,BOLNAVA…ioane fara de mormant…LERU I,LER!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.