„Cea mai importantă realizare pe care poţi să o atingi în viaţă este să fii Om, un Om Adevărat”

„Cea mai importantă realizare pe care poţi să o atingi în viaţă este să fii Om, un Om Adevărat. Nu unul care se laudă cu banii sau cu maşina sa. Nu unul care îşi vinde fratele, răspunzând la binefacere cu ură şi cu răutate. Nici unul care îşi uită părinţii, prietenii şi neamul atunci când urcă în vârful piramidei.

Un Om Adevărat nu este neapărat un mare om. El poate fi mai mic decât o lacrimă, dar, în mod obligatoriu, este la fel de pur ca ea…

Oamenii Adevăraţi nu mor niciodată! Ei, pur şi simplu, se înalţă la Dumnezeu, nestingheriţi de păcate, ca să pună în faţa Lui o vorbă bună şi pentru noi, cei cu aripile încărcate încă de ţărână…

(…) Trei bunuri sfinte are omul: credinţa, speranţa şi dragostea. Iar mai „mare” dintre acestea este dragostea. Ea nu se laudă, nu pizmuieşte, nu se poartă cu necuviinţă. Le suferă pe toate, le crede, le nădăjduieşte, le rabdă. Eşti pe calea cea dreaptă, dacă astăzi încerci să fii un pic mai bun decât ai fost ieri.

Aţi observat? O mulţime de oameni aleargă după măreţie, încercând să pară mari şi tari, pentru că au haine „de firmă”, bijuterii, maşini şi case de lux, posturi înalte… Deşărtăciunea se pare că nu are margini. Suntem prizonierii falselor ambiţii. Uităm că nu banii, ci ecoul faptelor pe care le-am făcut în timpul vieţii trec cu noi vama dintre cele două lumi.

(…) Greşim cu toţii. Greşim în familie, în relaţiile cu părinţii, cu prietenii, iubiţii, colegii de serviciu… În fond, nu există om care să nu greşească. Diferenţa constă în faptul că unii percep greşeala ca pe un păcat şi au mustrări de conştiinţă. Alţii, însă, nici nu vor s-o recunoască. Ei consideră că toată lumea le este datoare. Dacă cineva din această ultimă categorie ajunge la putere, atunci individul în cauză pune interesul personal înaintea celui general. El face foarte puţin pentru alţii şi asta – abia după ce a făcut foarte mult pentru sine. Firea omului e cuibul în care întunericul îşi creşte plozii. Marele nenorociri apar acolo şi atunci când şi unde răul începe să domine binele.

(…) Legendele arabe povestesc că un vizir l-a servit cu credinţă pe un sultan timp de treizeci de ani. Într-o zi, indus în eroare de câţiva curteni invidioşi, sultanul şi-a pierdut încrederea în vizirul său şi l-a condamnat la moarte. Acesta urma să fie aruncat de viu într-un ocol cu câini sălbatici. Exprimându-şi ultima dorinţă, vizirul a cerut să fie lăsat în viaţă încă zece zile. Acest timp i-a fost suficient ca să cumpere bunăvoinţa îngrijitorului de câini şi să se ocupe de hrana acestora.

A sosit şi ziua execuţiei. Vizirul, sub ochii sultanului, a fost aruncat în ocolul câinilor. Dar, în loc să-l sfâşie, animalele au prins a da din coadă şi a se gudura pe lângă el. Toţi au rămas uimiţi. Sultanul a ordonat să fie adus la el şi l-a întrebat: ,,Cum ai scăpat nevătămat de colţii câinilor?”. ,,Am avut grijă de ei doar zece zile, a răspuns sincer vizirul, şi iată câtă recunoştinţă am câştigat din partea lor… De tine, stăpâne, am avut grijă treizeci de ani şi tu, în loc de recunoştinţă, m-ai condamnat la moarte…”.

Ruşinat de fapta sa, sultanul i-a dat voie vizirului să hotărască soarta curtenilor ce l-au bârfit. Străjerii au pus mâna pe ei şi i-au târit cu forţa în faţa câinilor sălbatici. Toată lumea aştepta ca vizirul să dea ordinul de execuţie. El, însă, a pus capăt la toate spunând celor prezenţi: ,,Ar fi, probabil, omeneşte să mă răzbun pentru răul ce mi l-au făcut aceşti mişei. Dar ar fi total neomeneşte, dacă n-aş fi în stare să-i iert…”.

Morala: Se pare că e mai uşor să faci bine altora decât să răspunzi cu recunoştinţă la binele făcut de ei. Cine reuşeşte s-o facă măcar o dată poate spera că va deveni OM. Cine reuşeşte s-o facă permanent poate fi sigur că va rămâne OM.

Extrase din cartea «Fărâme de suflet», de Aurelian Silvestru

Aurelian Silvestru este scriitor, psiholog, publicist şi pedagog.
A studiat la Universitatea de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Filologie, secţia ziaristică (1966-1968, apoi la Institutul Pedagogic «Alecu Russo» din Bălţi, Facultatea de Pedagogie şi Psihologie (1969-1973). Şi-a aprofundat studiile la Academia de Pedagogie din Moscova, făcând doctorantura la Institutul de Psihologie (1975-1978). A urmat cursuri de manager în micul business la Academia de Relaţii Internaţionale din Cairo (1977).

Activitatea de muncă şi-a început-o la Institutul Pedagogic din Bălţi în 1973, după care s-a stabilit la Chişinău. Din 1975 până în 1990 a activat la Institutul de cercetări ştiinţifice în domeniul Pedagogiei. În 1991 devine preşedinte al Asociaţiei de Creaţie Tocono şi fondează Liceul de Creativitate şi Inventică «Prometeu».

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.