E ceva putred în America?

Dacă genialul Shakespeare ar fi trăit azi, observând cu spiritul său critic acțiunile de ultimă oră ale Administrației americane, mai mult ca sigur că celebra replică hamletiană despre putreziciunea din Danemarca ar fi sunat astfel: „Something is rotten în the States of America”.

Cel puțin trei decizii care pun în pericol pacea lumii

Anul 2019 și începutul anului 2020 au găsit Administrația SUA lucrând plină avânt pentru realizarea celebrului deziderat lansat de președintele Trump: „America first”. Nimeni nu s-a gândit atunci la eventualitatea ca sloganul să însemne că America va trebui să fie prima și în jocul periculos menit să bage omenirea în sperieți. Se pare că, în pornirea furioasă de a-și arăta mușchii, nimic nu mai contează pentru SUA. Nici stabilitatea guvernării, nici atacurile în avalanșă ale democraților la adresa președintelui, nici menținerea bunelor relații cu state prietene tradiționale ale Statelor Unite, nici asigurarea păcii lumii de către forța militară care de decenii păstrează echilibrul într-o lume tot mai destabilizată, nici evitarea unui stres în plus și a unor tragedii previzibile pentru cetățeanul american și așa supus unui lung șir de tensiuni sociale și de restricții. Trei decizii, cel puțin surprinzătoare, par să confirme cele spuse mai sus:

– Retragerea unilaterală a SUA din Tratatul privind Armamentul Nuclear cu Rază Intermediară de Acțiune (INF Treaty) la 2 februarie 2019;

– Operaționalizarea Forței Spațiale a Statelor Unite (US Space Force) la 20 decembrie 2019;

– Asasinarea, în Irak, a personalității numărul 1 din armata iraniană, omul apropiat ayatolahului Ali Khamenei, generalul Qasem Soleimani la 3 ianuarie 2020.

Toate trei au un impact semnificativ asupra efortului internațional dedicat păstrării păcii în lume. Toate trei amplifică îngrijorarea instalată deja și sporesc neliniștea determinată de înmulțirea semnelor ce par a indica iminența izbucnirii unui nou război mondial.Toate trei sunt acte unilaterale menite să arate lumii că Statele Unite pot face tot ce vor, fără teama de a da socoteală cuiva. Fără să-i pese, nici măcar de ochii lumii, de cutume, de înțelegeri anterioare sau de conduita diplomatică internațională.

Retragerea unilaterală din INF Treaty

INF treaty menținea, încă din decembrie 1987, un control riguros al cursei înarmării celor două mari puteri militare. Prin acest act, președinții Reagan și Gorbaciov căzuseră de acord să interzică fabricarea de rachete (bazate la sol) capabile să transporte focoase nucleare pe distanțe cuprinse între 500 și 5500 kilometri. În acest sens, un sistem complicat de control reciproc a fost pus la punct. Deși nu a marcat încetarea războiului rece (aflat în deplină desfășurare în 1987), Tratatul a contribuit din plin la reducerea tensiunii internaționale într-o perioadă extrem de incertă, pe parcursul a peste treizeci de ani complicați.

Gestul președintelui Trump din februarie 2019 de a retrage Statele Unite din INF Treaty, consfințit prin declarația SUA din august 2019, a deschis cutia Pandorei. Cursa înarmării, ținută sub lacătul simbolic al Tratului bilateral, a fost eliberată de orice restricții. La câteva luni mai târziu, Pentagonul anunța pe site-ul propriu: „Joi, 12 decembrie, la ora locală 8.30, Forţele Aeriene americane, în parteneriat cu Biroul de Capabilităţi Strategice au testat un prototip de rachetă balistică terestră din Baza aeriană Vandenberg, California”. Primul pas spre reluarea cursei înarmărilor nucleare fusese făcut. Parafrazând o propoziție celebră: un pas mic pentru SUA, un salt imens în direcția reapariției unui nou război rece.

Reacțiile n-au întârziat să apară: „Astăzi SUA își propun să dezvolte rachete cu rază medie și scurtă de acțiune, însă nu se jenează de faptul că au lucrat asupra acestor proiecte în perioada în care era în vigoare Tratatul INF. Așa arată politica duplicitară a Statelor Unite, nici măcar nu respectă acele condiții prevăzute de tratatele semnate pe arena internațională. Iată de ce astăzi ne-am putea aștepta că SUA vor amplasa rachete cu rază medie de acțiune pe continentul european, ceea ce va provoca o indignare a europenilor. Rusia, la rândul său, va fi nevoită să ia măsuri adecvate pentru neutralizarea amenințării”, a menționat Andrei Koșkin, șef al catedrei de politologie și sociologie al Universității Economice Ruse «Plehanov» din Moscova.

La 27 decembrie 2019, ora 10.00 (ora Moscovei), ministrul apărării Federației Ruse anunța: „Avangard, racheta purtătoare hipersonică rusă a intrat în serviciu Armatei”. Generalul Serghei Karakaev, Șeful Forțelor Strategice preciza și locul unde au fost amplasate rachetele Avangard – sudul munților Ural, regiunea Orenburg. Relativ la racheta strategică Avangard, Vladimir Putin afirma: „Nu există o altă țară care să posede armament hipersonic, suntem singurii care avem arme hipersonice intercontinentale. Avangard este invulnerabilă la interceptarea de către orice rachetă defensivă care există sau este în perspectiva de a fi produsă de către adversarii noștri potențiali”. Racheta purtătoare Avangard poate transporta la țintă o armă nucleară având puterea de 2 megatone cu o viteză de 27 Mach.

Sunt numai două exemple. Cursa continuă. China abia așteaptă să se pronunțe și ea.

Operaționalizarea Forței Spațiale a SUA

Anunțată la sfârșitul lui 2019, după o suită de știri prealabile pregătitoare, Forța Spațială a SUA are toate caracteristicile necesare pentru a fi apreciată ca o nouă treaptă pe scara ecaladării noii curse a înarmărilor, Cursă reluată odată cu denunțarea unilaterală a INF Treaty de către Administrația Trump. Și de data aceasta reacțiile au fost ferme, amenințările s-au ținut lanț iar Federația Rusă și China par a fi pregătite să-și activeze propriile forțe spațiale. „Militarizarea spațiului extraterestru este drumul către dezastru” afirma, imediat după anunțul președintelui Trump, Victor Bondarev, președintele Comitetului pentru Apărare și Securitate din Camera superioară a Parlamentului Rusiei. „Dacă Statele Unite se retrag din Tratatul de interzicere a armelor nucleare în spațiu, semnat în 1967, atunci, desigur, nu numai noi, dar și alte state, vor urma să dea un răspuns dur care să aibe în vedere asigurarea securității mondiale”, a mai spus el.

China, aflată într-o ascensiune tehnologică, inclusiv militară, fără precedent, nu putea să rămână indiferentă la mutarea strategică a Statelor Unite. Surse din domeniul serviciilor militare de informații, dar și realitatea cunoscută public, au atenționat pe cei interesați despre preocupările din ultimii ani ai Chinei în ceea ce privește prezența militară în spațiul extra atmosferic. Misiunile spațiale chineze sunt bine cunoscute. Ca și puterea și diversitatea rachetelor sale purtătoare. De altfel, încă din 2015, după reforma Forțelor Armate, în China există deja Forța de Sprijin Strategic a Armatei Populare de Eliberare, o categorie de forțe armate care are în responsabilitate noile elementele ce vor caracteriza conflagrațiile militare ale viitorului: războiul spațial, războiul cibernetic, războiul electronic și războiul psihologic. „Specialiștii chinezi în război spațial au conceput o unitate de cercetare și antrenamente având drept obiectiv ca în următorii patru ani să rivalizeze cu Comandamentul Spațial al Statelor Unite și cu recent inființata Forță Spațială”, afirmă surse militare chineze [1]

Asasinarea generalului iranian Qasem Soleimani

Nu este prima oară când SUA intervine brutal în politica Iranului. Prin «Operațiunea Ajax», în 1953, CIA elimina în mod violent de la putere prim-ministrul iranian Mohammad Mossadegh, ales democratic. Motivul? Una dintre primele măsuri ale guvernului condus de el fusese naționalizarea câmpurilor petroliere exploatate de companii britanice și americane. Conducătorul de facto al «Operațiunii Ajax» a fost chiar nepotul președintelui Theodore Roosevelt, Kermit Roosevelt.

Tensiunile mai recente pe tema fabricării armei nucleare de către Iran și a acuzării acestuia de către SUA că ar sprijini mișcările islamice teroriste, au escaladat conflictul pe cale să răbufnească între cele două state. Dar de aici și până la uciderea demonstrativă a uneia dintre personalitățile de marcă ale Iranului este cale lungă.

Nu este nici prima dată când adversari politici ai SUA sunt eliminați fizic, în văzul întregii lumi, pentru a fi exemplu pentru eventualii alți oponenți. Sunt cunoscute operațiunile sub acoperire ale CIA din toată lumea sau intervențiile militare în țări din America Centrală și de Sud, din nordul Africii, Orientul Apropiat și chiar Europa, având drept scop sancționarea fizică a oponenților politici și schimbarea regimurilor politice care îi susțineau. Cuba, Panama, Venezuela („toate opțiunile sunt pe masă”, afirma recent președintele Trump), statele lovite de „Primăvara Arabă”, Iugoslavia, Irak, Siria, sunt numai câteva dintre exemple.

Uciderea generalului iranian aflat în Irak, folosindu-se spațiul aerian irakian, a generat o adevărată furtună antiamericană în Iran și Irak. Ar fi o naivitate să credem că un asemenea gest va rămâne fără urmări. Iranul a declarat Jihadul împotriva SUA, iar Irakul a decis retragerea tuturor trupelor străine de pe teritoriul său, vizați fiind, în primul rând, americanii și aliații lor. Scânteia care poate aprinde un război cu conotații politico-religioase în Orientul Apropiat și a transformării acestuia într-un război nuclear cu implicații mondiale a fost deja scăpărată. În acest moment ne aflăm extrem de aproape de un nou conflict militar care ar putea angaja state posesoare de armament nuclear.

Semnalele îngrijorării comunității internaționale sunt nenumărate. Tot mai multe state, Uniunea Europeană, îndeamnă la prudență. Temerele cetățenilor americani sunt evidențiate prin cele câteva zeci de demonstrații antirăzboi. Și, numărul acestor manifestări publice nu pare să scadă. Neliniștea oficialilor de la Casa Albă este și ea simțită prin pregătirea și trimterea de noi trupe în aria de posibil conflict, dar și prin activarea în toată zona de influență americană a vocilor din mass-media care acuză Iranul de agresiune și care justifică ca fireasc, chiar necesar, actul ucigaș ordonat de Donald Trump.

Cauze probabile

În mod cert, SUA au probleme. Probleme economice și politice interne, probleme de natură comercială pe plan extern, probleme în a gestiona competiția pe plan militar cu adversarul tradițional, Rusia, dar și în relație cu puterea militară în plină dezvoltare alimentată de China. În multe direcții, inclusiv în domeniul spațial, SUA par a fi rămas în urmă. Nevoia de resurse energetice necesare imensei industrii americane pare a se fi acutizat. Acumulările de armament învechit deja și presiunea marilor companii angrenate în fabricația de armament par a fi atins și ele un punct critic. Restul argumentelor, de genul cât de periculos era generalul Soleimani pentru America sau că dacă eram mai atenți vedeam că rușii au încălcat primii INF Treaty, sunt firimituri destinate hranei spirituale a naivilor cu care este plină lumea.

Cert este că, undeva, oriunde în lume, SUA simt nevoia urgentă unui debușeu. Numai așa tensiunile acumulate nu vor conduce la o explozie internă. Trebuie neapărat găsită o cale de detensionare. Ca de fiecare dată în istorie când s-a ajuns într-o asemenea situație, războiul a fost soluția cea mai convenabilă. Un război inițiat cât mai departe de teritoriul american. Iar un război localizat în zona Orientului Apropiat pare că, în acest moment, poate rezolva cea mai mare parte a problemelor: e în cealaltă parte a lumii, stinge nevoia de resurse energetice; golește depozitele de armamentul pe cale de a fi aruncat la fier vechi și deschide fluxul de bani către marii fabricanți de armament; demonstrează forța celei mai mari puteri militare a lumii în fața adversarilor prezenți și ei în zona de conflict; alimentează firmele autohtone aflate în pragul falimentului cu contracte bănoase generate de reconstrucția de după război în statele afectate. Din punct de vedere politic, pentru Administrația Trump aflată în ultimul an de mandat, asigură un câștig cert. Câștig ce va realimenta orgoliul în scădere al americanului de rând și prin care se va demonstra încă o dată lumii că America este prima.

Premise

Suntem periculos de aproape, mai aproape ca niciodată în ultimii 75 de ani, de un război în care pot fi folosite arme nucleare. Reacțiile la provocările în lanț ale Administrației Americane nu pot rămâne fără răspuns fără ca cei datori să răspundă să nu se discrediteze. Iar, în condițiile nivelului tehnologic de care dispun acum marile puteri militare ale lumii, răspunsurile pot fi definitive. Și surprinzătoare. Exact așa cum actele unilaterale ale SUA, cele care au generat situația de criză, au surprins întreaga lume. Din punct de vedere militar, reacțiile pot veni de oriunde. De pe sol, din adâncurile oceanului, din înaltul cerului sau de deasupra atmosferei terestre. Pentru că Iranul are susținători puternici. Iar consecințele… Consecințele s-ar putea să nu mai fie cine să le contabilizeze.

Desigur, există și varianta optimistă. Dar pentru asta cineva va trebui să-și calce în picioare orgoliul. Cineva va trebui să se lase umilit. Cineva va trebui să se retragă cu coada între picioare. Îl vedeți pe undeva, prin zonă, pe acest „Cineva”?


Preluare: art-emis.ro / Autor: Teodor Palade

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.