Epoca răului perfect

3

Dacă ar fi să avem încredere în morala creștină, răul cel mare, răul perfect, nu se va arăta niciodată sub adevărata sa înfățișare, ci dimpotrivă. Deci, o anumită formă de înțelepciune, în care oamenii, și românii, au avut încredere sute de ani, ne avertizează în modul cel mai drastic și dramatic: răul perfect se dezvăluie sub forma …marelui bine, a „binelui public”, a „binelui general”. Acestea sunt lozincile asumate astăzi de indivizi care, chipurile, vor să înfăptuiască „binele” pentru ceilalți, altruist. Asta niciodată înainte de a-și trage binele propriu pentru ei: politicienii sau cei care gândesc „politic”.

Astăzi, putem adesea și destul de lesne observa că în spatele oricărui „mod de gândire”, numite „de dreapta” sau „de stânga”, „liberal” sau „socialist”, se află interesele personale sau de grup ale celor care și-au asumat acel „mod de gândire”, pe care, altfel, nu vor ezita să-l prezinte drept „autonom” sau „independent”. E marea minciună a epocii noastre, înscenarea perfectă și cortina sclipitoare sunt care se ascunde răul perfect…

Cel mai bine o spune Friedrich Nietzsche, cu adevărat un precursor al psihologiei, ca știință, atunci când arată că gândirea, capacitatea cu care a fost înzestrat omul suplimentar față de animale, nu este nimic altceva decât o prelungire și o ascuțire a instinctelor, spre împlinirea, satisfacerea lor. Ceea ce îl face infinit mai periculos decât animalele, pe care le considerăm „inferioare”, pentru că sunt lipsite de conștiință. Știm că un câine flămând poate mânca până moare, se autodistruge în satisfacerea instinctelor. Într-un sens mai larg, omul, ajutat de a sa gândire, consumă mediul înconjurător, pentru a-și satisface aceleași instinctele, până la a-și pune în pericol propria existență, a se autodistruge. Paralela și analogia merg la un alt nivel, superior, dar sunt validate de tot ce vedem astăzi în jur.

Gândirea în sine, care nu ar putea „funcționa” decât pe temelia adevărului obiectiv, nu există, este o himeră și o iluzie. „Gândirea conștientă, în cea mai mare parte a ei, trebuie să fie considerată deocamdată ca una dintre activitățile instinctive (…) Precum conștientul nu are nicio importanță în ansamblul cursului anterior și ulterior al eredității, tot astfel nici ‘conștientul’ nu se opune în vreun mod decisiv instinctivului – gândirea ‘conștientă’, în cea mai mare parte a sa, este condusă tainic de instinctele sale și canalizată pe căi stabilite. Îndărătul întregii logici și a suveranității aparente de mișcare a acesteia se găsesc evaluările sau, mai pe înțeles, exigențele fiziologice referitor la menținerea unui anumit mod de viață…”, spunea Nietzsche.

Din perspectiva aceasta, a instinctelor proprii, care se cer satisfăcute, încep oamenii noștri să „gândească”. Astfel vei vedea astăzi, spre un exemplu actual, un liberal apărând faptele unei guvernări, pe care o consideră „a sa”, împotriva celor mai clare evidențe ale „răului”. Am avut recent o asemenea experiență… El poate să recurgă la orice „argumente”, care nu au legătură cu subiectul, poate deturna discuția, inconvenabilă, sau poate, pur și simplu, să o refuze, adică să refuze realitatea. În toate aceste atitudini e condus de instincte, de „exigențele fiziologice”, instinctul de conservare, în cazul de față, și nu de către „gândirea conștientă”.

În epoca așa zisei „libertății de gândire” și a „libertății de exprimare”, aceste instincte și exigențe de la care nu se abate aproape nimeni sunt cel mai puternic, cel mai tiranic cenzor împotriva adevărului și realității.

Ideologizarea, „modul de gândire”, „modul de a fi”, copiate cu totul interesat din cărți sau de la alții, și asumate intim spre propășirea proprie și atingerea unei stări de bine, în care instinctele vor fi fost satisfăcute, sunt cele care fac imposibilă orice unitate, în această adevărată junglă a intereselor egoiste, cum este cu adevărat lumea noastră. Și astfel avem oameni „de dreapta”, „de stânga”, „socialiști” sau „liberali”, și apoi, potrivit propriei personalități, „radicali” sau „moderați” sau simpli ipocriți, și apoi pe cei dominați de o singură idee din mănunchiul reprezentat de aceste dogme, cum ar fi cea de „piață liberă”.

Pentru că îi este bine, se află în celebra „zonă de confort”, în care „exigențele fiziologice” îi sunt satisfăcute poate pe deplin, un antreprenor oarecare va apăra cu ardoare capitalismul, cu toate așa zisele ”argumente” desprinse din cărți sau ziare care îi vor veni ulterior în minte, ignorând partea cea mai semnificativă a realității, cea a celor „oropsiți de soartă”: copiii săraci, privați de educație, spre exemplu, care, deci, nu au avut și nu mai pot avea șansa sa. Ba chiar va ajunge la cele mai aberante și inumane susțineri, refuzând „din princpiu” protecția socială sau susținerea celor dezavantajați. Ce îl mână pe el în luptă? Răspunsul e atât de simplu: instinctul de conservare. Până a coborî sub nivelul unei fiare, care, chiar și ea, manifestă empatie pentru cei asemenea, „semenul”, să spunem, aflat în suferință. Până într-acolo!…

Nimeni nu cedează cu niciun pas în fața celuilalt, chiar dacă i-ar arăta cel mai evident adevăr care ar descrie cea mai dramatică realitate. Instinctul de conservare, manifestat prin dorința de a-și păstra poziția, asumată conștient, îl împiedică. Și astfel avem, subteran, un război al tuturor împotriva tuturor și imposibilitatea logică și factuală a unității.

De aici, din ideologizarea excesivă, provine senzația că nu mai putem fi înțeleși de ceilați și tentația și tendința însingurării. Oamenii se pot uni, în jurul unei idei superioare, a unui adevăr, care îi transcede, iar atunci sunt OAMENI. Dar se pot aduna și atunci când instinctelor lor le „miroase” prada, interesați, în grupări în care, unii cu ajutorul celorlați, precum într-o haită, își vor satisface aceste instincte. Este astăzi cazul tuturor partidelor din țara noastră, fără deosebire. Pentru aceștia, „gândirea” – cu toate drepturile sale la ghilimele – nu face decât să ofere cel mai convenabil acoperământ pentru nimic altceva decât satisfacția proprie. Pe aceștia, analogia perfectă și realitatea profundă din spatele tuturor aparențelor, de „cultură” și „civilizație”, oricât de elaborate, îi trimit aproape de rangul și regnurile ANIMALE. Pentru că și-au abandonat tocmai umunitatea, și-au marginalizat latura spirituală.

În religie, oricare religie, nu a fost vorba niciodată în primul rând despre nimic altceva decât înfrânarea instinctelor și coagularea societăților omenești în jurul unor adevăruri superioare din care decurgea natural binele comun.

Dar astăzi trăim epoca răului perfect, acela pe care nu îl mai putem distinge de bine, adevărul de minciună, realitatea profundă de aparențele cultivate. Acesta este timpul de „dincolo de bine si de rau”, „timpul nimicului”, pe care același Nietzsche l-a găsit în epoca „ultimilor oameni”. Fukuyama l-a definit ca „sfârșitul istoriei”, și nu pentru că istoria se va fi sfârșit, ci pentru că nu mai avea un sens superior, lupta pentru cauzele nobile ale unor adevăruri superioare fiind părăsită în favoarea negocierilor interesate ale propriilor poziții, paravane sub care sunt disimulate instinctele gregare. Iar această târguială, tranzacționarea materialistă este azi realitatea statelor, dar și realitatea cotidiană a indivizilor, care și-au extirpat dimensiunea spirituală, în favoarea celei materiale. Nu degeaba cuvântul „relații”, cu toată artificialitatea pe care o comportă, desemnează azi orice fel de relaționare umană, chiar și legăturile de dragoste. Într-o ordine spirituală, dragostea trebuia să fie comuniune de aceeași factură, în ordinea materială este negocierea poziționării unui egoism în raport cu altul…

Morala publică nu mai este susținută de niciun ideal, de nicio credință, de niciun adevăr și zace la pământ, terfelită de orice nerozie și nebunie media. Tabloul sinistru e întregit de faptul că toleranța creștină și smerenia au dispărut, autoritatea morală care să impună standarde, de asemenea. Ce a mai rămas e doar fațada de civilitate a scormonitorilor și căutătorilor de profit, de satisfacții și împliniri strict personale…

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

3 COMENTARII

  1. Marea minciuna a epocii noastre ,inscenarea perfecta si cortina sclipitoare sub care se ascunde raul perfect care se dezvaluie ca binele perfect nu conteaza ideologia dreapta sau stinga interese personale si de grup ,ex minstru sanatatii,muncii ,etc cine stie ce mai urmeaza ??? MAREA MANIPULARE .

  2. Da, eu înainte credeam ca oamenii care nu aveau note bune la școală aveau alte defecte (numite pe vremea mea defecte, acum sunt abilități, calități ) erau mincinoși, se făceau frate cu dracu să obțină ceva, erau mai „curve” să zicem așa, se vindeau, se „prostituau” mai ușor. Însă acum și oamenii inteligenți sunt obligați să fie în slujba acestor oameni. Trăim o epocă rea, nu știi cum să educi copilul, să fie respectuos, râd de el agresivii, să fie educat îl marginalizeaza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.