Timpul preţios al persoanelor mature

Am numărat anii mei și am constatat că am mai puțin timp să trăiesc de aici înainte decât am trăit până acum.

Mă simt ca acel copil care a câștigat o cutie de dulciuri: la început le mănâncă cu plăcere, dar atunci când își dă seama că au mai rămas puține, începe să le savureze cu intensitate.

Nu mai am timp pentru reuniuni interminabile în care sunt discutate statutele, regulile, procedurile și reglementările interne, știind că nimic nu va fi realizat.

Nu mai am timp să sprijin persoane absurde care, în ciuda vârstei lor cronologice, nu s-au maturizat.

Timpul meu este prea scurt: vreau esența, sufletul meu este grăbit. Nu mai am multe dulciuri în cutie!

Vreau să trăiesc alături de oamenii umani, foarte realiști, care știu să râdă de greșelile lor și care nu se infatuează de triumfurile proprii și care își asumă responsabilitatea pentru faptele lor. În acest fel, demnitatea umană este apărată și trăim în adevăr și onestitate. Este esențial faptul că asta face viața utilă.

Vreau să mă înconjor de oameni care știu cum să atingă inimile, de oameni care au învățat din greutățile mari ale vieții cum să crească cu atingeri dulci ale sufletului.

Da, sunt grăbit, mă grăbesc să trăiesc cu intensitatea pe care numai maturitatea o poate da! Nu intenționez să pierd niciunul din celelalte deserturi care mi-au rămas. Sunt sigur că vor fi rafinate, cu mult mai mult decât cele pe care le-am mâncat până acum.

Scopul meu este să ajung la sfârșit multumit și în pace cu cei dragi și cu conștiința mea! Avem două vieți, iar a doua începe când îți dai seama că ai doar una!

Poem de Mário Raul de Morais Andrade, poet, prozator, eseist și muzicolog brazilian

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.