Treziți-vă și haideți să ne luăm Țara înapoi!

La evenimentele din 1989, Țara a fost luată cu asalt de către hienele externe cu ajutorul trădătorilor și vânzătorilor de Neam, transformând-o într-o colonie, într-un sat fără câini.
La putere s-a perindat un singur cerc pre-ales, pre-gătit, pre-stabilit de către gașca mafiotă a marilor bancheri.

Acest cerc ales și împărțit în partide schimonosite cu sigle politice de acoperire, au înlesnit acapararea bunurilor naționale, în schimbul unor conturi bancare grase și murdare.
Adică, TOȚI cei care au funcționat și încă mai funcționează în aparatul de Stat și-au vândut Țara și sufletul pentru beneficii financiare.
Încă de la început, României i-au fost tăiate mâinile și picioarele, fiind lăsată fără fabrici, uzine, flota, mine, terenuri agricole.

Apoi s-a trecut la uciderea sufletului – Satul Românesc, instrăinând pământul Românesc și retrocedări nejustificate.
Mai departe au lovit crunt conștiința, alungând premeditat milioane de Români în afara granițelor Țării, mai mult sau mai puțin vânzându-i ca sclavi…
Loviturile n-au contenit și nici nu vor conteni, au apărut „gripa aviară”, „gripa porcina”, „gripa ovină”, forțând piața să fie invadată de produse modificate genetic, mâncare moartă din afară.
Pădurile sunt defrișate și vândute pe interese și șpăgi, pe mașini de lux și vile…

Armată nu mai avem, Constituția Țării a fost transformată și modificată într-un mod lipsit de sens, Justiția a rămas numai cu numele, clanuri mafiote își fac de cap…
Familii destrămate și lacrimi, multe lacrimi.
Cei care au fost la putere și cei care sunt la putere se susțin reciproc tocmai pentru a continua această crimă și nu vor lăsa hățurile ușor, tocmai de teama Poporului care, dacă se va trezi la realitate, ei vor ajunge în temnițe și cu averile confiscate, pentru înaltă trădare.

Treziți-vă și haideți să ne luăm Țara înapoi!
Haideți să-i aducem pe pribegi acasă, să reconstruim fabrici și uzine, să refacem flota și să redeschidem poarta comerțului.
Haideți să reînflorim Satul Românesc, să ne creștem porcii așa cum știm noi din străbuni, să avem roadele pământului, curate, fără otrăvurile monștrilor.

Haideți să trăim din nou, curat, puternici și cu fruntea sus!
Cândva, eram numiți „Fiii Lupilor” și nu degeaba…

Vă doresc un An Nou plin de înțelepciune, curaj și putere de muncă!

Loading...
loading...

16 COMENTARII

  1. DA, AȘA VĂD ȘI EU SITUAȚIA ACTUALA A POPORULUI NOSTRU,mă bucur din tot sufletul sa văd aceasta voința de reviriment național, putem reuși dacă vrem și dacă nu permitem nimănui “derapaje” de la interesul național spre binele întregii tari!!

    • Ce faceți cu cei care văd altfel interesul național ? Credeți că lagărele de reeducare sunt suficiente ? Cine sunt cei care vor gestiona “interesul național” ? Gașca dumitale, a lui Oprea, cine, pe ce criterii vor fi aleși ? Greu este când trebuie să dai răspunsuri concrete.

  2. ADEVARAT – NUMAI CA POPORUL ROMAN NU ARE IN SANGE GENA REVOLTEI – IAR DE TREZIT NU CRED CA A DEMONSTRAT CA VOTEAZA TOT TIMPUL “”BARABA””

  3. Corect! Asta o spun demult. Partidele? Niște,,, găști,, organizate sub sigla cărora prostesc cetățeni cu promisiuni deșarte. V-ați pus întrebarea,,, de 30 de ani,, de ce,, eii,, prosperă,, și voi nu,, tot votanți sunteți? Cum de au atâtea conturi în off shoruri străine departe de ochii proștilor,,, într-o țară unde pragul de sărăcie ajunge la 50% în special în mediul rural. Cum o țară bogată,,, are numai politicieni bogați,, iar cetățenii trăiesc sub pragul sau la pragul existentei? Nu le ajung salariul sau pensia de la o luna la alta. Și nu se desfată,, în restaurante și excursii exotice. Treziți-vă,,, acest tip de,,, democrație este,,, defect! A afectat toate sectoarele de activitate cât și viața sociala,,, mergând până la,,, decăderea morală.

  4. De acord. Să „ne luăm țara înapoi”! E bine că ai condensat în ce situație ne aflăm și ce-am pățit ca nație. Că mai toți suntem de acord cu cele scrise. Dar care e soluția? Sau care sunt pașii? Sau care e primul pas? E ușor de spus, poate nu așa frumos ca în articolul tău.
    Fiecare credem că un pas … sau altul (ăla în care credem fiecare dintre noi) poate fi soluția bună. Există o minte luminată care să ni-l (ni-i) ofere și la care să aderăm noi ăștia care ne plângem și comentăm?
    Care sunt cuvintele, discursurile și faptele care să convingă românii să le accepte necondiționat și să treacă la acțiune? Cine este cel în care să credem cu toții și care să nu fie „pătat”, compromis, manipulat și implicit stigmatizat?
    De câtă energie și timp e nevoie pentru un om , un grup sau un popor să înceapă o mișcare în folosul său?
    Așadar dă-ne soluții! Sau caută OMUL.
    care e dispus să își dăruiască timpul și energia pentru salvarea sufletului neamului românesc.

    • Incet, dar sigur…
      Intr-adevar, cuvintele sunt cele care trebuiesc, dar urmeaza sa vedem fapte.
      Faptele vor aparea, insa este nevoie de putin timp de tatonare si o noua si proaspata inventariere a ceea ce este fezabil si viabil.
      Sunt, inca, oameni fara pata si gata sa se implice…

    • Debea și-au luat-o unii înapoi și au și apărut unii care o revendică iar. Foarte ciudat, unii au o viață de rahat, nu fac nimic să o îmbunătățească, dar nu pot dormi de grija țării.

  5. Foarte corect , cu cat mai repede , cu atat mai bine !Trebuie cautati toti oamenii gospodari din ori ce domeniu , pe competenta nu pe hartii fara valoare si actualii,politicieni cercetati de o magistratura curata si ne partinitoare,si atunci umar la umar , tanar sau batran la treaba la reconstruirea a ce sa distrust !

  6. Sunt oameni care se nasc traiesc si mor omizi, dar sunt si oameni care se nasc omizi si devin fluturi, omizi sunt multe , fluturi putini. “Prietenilor “Romaniei chiar si de fluturii aia putini le este teama .Eu le zic “sa va fereasca Dumnezeu de ziua in care omizile vor deveni fluturi “

  7. Cei care au infiintat colonia Romania si-au luat tara inapoi pentru ca Romania nu apartine si nu a apartinut niciodata celor care sunt “mandri ca asunt romani”, fiind stapanita numai de straini. O scurta exceptie a fost perioada Ceausescu, ca de aceea l-au si ucis. Cum sa va luati voi tara inapoi cand aceasta tara, Romania, nu v-a apartinut niciodata?

  8. Conform teoriei marxiste asupra istoriei,trebuiesc îndeplinite o serie de condiții pt declansarea unei revoluții socialiste, care acum nu se întrunesc din pacate

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.