Ziua lui Eminescu într-o imagine

Parcă nu se găsește o fotografie mai potrivită pentru aniversarea de pe 15 ianuarie. Este o imagine postată în 2016 pe pagina de facebook a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. În prim plan, angajați ai instituției „salvând” imaginea „poetului nepereche”, în fundal o școală inundată, o sală de clasă fără pereți, acoperișul căzut, băncile elevilor aruncate în lături de viitură, pe un dulap au fost urcate cărțile pentru a fi sustrase distrugerii. Ar putea fi transpunerea fizică a stării educației și culturii din România. Dar în prim plan, prin apa dincolo de genunchi, doi bărbați salvează poate ce era mai important la nivel de simbol: portretul lui Eminescu, luat din școala cuprinsă de ape pentru a ajunge într-o altă școală sau instituție de cultură, probabil din același sat.

Te gândești că nu e totul pierdut dacă acei oameni au găsit de cuviință să salveze tabloul unui român care, fără îndoială, însemna ceva, mult, pentru ei, cum simbolizează mult pentru mulți români.

Mă gândesc la portretele lui Nicolae Ceaușescu pe care le întâlneam în primii ani de școală deasupra tuturor tablelor din toate clasele, pe primele pagini ale tuturor manualelor. Unii, precum Hitler, Stalin sau Ceaușeascu, au făcut totul pentru a intra în mintea și a rămâne în amintirea contemporanilor șu urmașilor, printr-un cult al personalității desuet. Dar voința asta megalomanică de a-și afirma personalitatea, care uneori nu a mai ținut cont de nimic, nu a fost destul, iar tocmai ăsta, cred eu, este motivul principal pentru care popoarele i-au aruncat la lada de gunoi a istoriei. Alții, precum Eminescu, au fost ei înșiși și nu au cerut nimic de la contemporani, nici recunoaștere, nici faimă, nici bani, dar au fost călăuziți de idealuri mărețe care depășeau cotidianul și chiar epoca în care trăiau. Nu au pretins nimic pentru ei înșiși, trăind și muncind pentru ceilalți. Iar istoria și popoarele, prin nimic altceva decât justiție divină și un simț al valorii, care transced actualitatea și mărunta gândire a oamenilor, le-au dat locul cuvenit, inspirând și mobilizând milioane și milioane peste timp cu ale lor gânduri și cuvinte curate și puternice, idei și idealuri superioare, dar mai ales și înainte de toate, cu a lor personalitate.

În doar un secol, s-a încercat ca românii să fie dezbărați forțat de „morala burgheză” și înzestrați forțat cu o „gândire materialistă” și „principii proletare”, și nu s-a reușit. Apoi li s-au predat și au fost obligați să asimileze „principiile capitalismului” și „valorile democratice”, printre care individualismul, egoismul, toleranța pentru a accepta orice, carierismul, concurența și competiția unora împotriva celorlalți. Totul pentru a fi tranformați în turmele de oi ușor de condus spre modele teoretice de societăți în care ei sunt doar „elemente”, „indivizi”, „unități”, „producători-consumatori”.

O asemenea imagine îți transmite că, în cele din urmă, cu toate eforturile „școlilor de gândire” și „adevărurilor” teoreticienilor care fabrică lumi, oamenii rămân fideli și devotați adevăratelor valori și celor care le-au cultivat prin munca lor și prin ei înșiși: binele, frumosul, adevărul, cinstea și corectitudinea, munca și respectul pentru muncă, modestia, spiritul comunitar, idealurile naționale, credința. Valori populare, cultivate și promovate organic.

Acestea sunt valorile adevărate, care, chiar dacă deasupra lor se așează „valorile” și „principiile” trecătoare ale vreunei epoci, românii, românii adevărați, le transmit direct sau subtil din generație în generație. Iar purtătorii lor sunt recunoscuți și rămân în memoria colectivă și ancorați în mentalul colectiv.

Loading...
loading...

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.