De ce i se rupe Statului polițienesc de noi. Și nouă de el

Nu cred că a existat în istoria României o perioadă mai populară și suportivă politic pentru dominanța anticonstituțională a serviciilor secrete ca în ultimii zece ani.

Când scriam, prin 2011, că vine o juntă militară de jos în sus, care va pune mâna pe boașele Statului de drept, intelectualii încă aplaudau regimul care i-a băgat în seamă spunându-le fix ce voiau s-audă și, care, la adăpostul urii împotriva hoților din clasa politică, a creat cea mai mare Poliție Politică din întregul spațiu UE.

Când implicatul numărul unu al intelectualității „civice”, Gabriel Liiceanu, îi spunea la microfon, cu decorația caldă pe piept, lui Băsescu cât de președinte al intelectualilor ne este el, el, Băsescu, omul Securității (confirmat nu numai de fostul președinte Emil Constantinescu, ci și de către fostul său șef de dinainte de ’89, Silvian Ionescu) ordona Noii Securității în alcov și prin hotărâri CSAȚ să ocupe tot Statul. Și fix asta s-a întâmplat.

Apoi, premierul Tudose, pe care Cpexul PSD îl punea să jure că nu are dublă comandă la SRI, taie la rectificarea bugetară de la Educație și Cercetare (România este pe ultimul loc la Inovare și Cercetare din UE) și dă banii, ați ghicit, la SRI, cel care are un buget de jumătate de miliard de euro în țara cu aparatură de ascultare de un miliard de dolari și cu cele mai multe mandate de ascultare pe siguranță națională din lume.

Când l-am intrebat, în urmă cu zece ani, pe profesorul Andrei Cornea, cum poate sprijini un securist in fruntea Țării, profesorul care scrie la revista la care prestează cei mai mulți acoperiți ai intelectualității române, mi-a răspuns că „Scopul scuză mijloacele!”. Când, de fapt, așa cum se constată, mijloacele au alterat scopul și Constituția țării.

Un troll îmi scria pe forumul emisiunii mele de la radio Guerrilla, apropos de „obsesia mea” cu poliția politică din România:

„Ce dacă conduc Securiștii!!!? Nu ei l-au împușcat pe Ceaușescu?!?”

Cu 25 de ani în urmă auzeam ceva asemănător apropos de tătucul Iliescu: „Ce dacă conduce Iliescu!!? Nu el a făcut Revoluția!? Cine ați vrea să conducă!? Voi, golanii din Piața Universității!?”.

Ce a urmat știm cu toții: o degradare continuă a clasei politice românești până la eșecul de țară de azi în care avem cel mai prost guvern posibil și în care intelectualii și specialiștii, în caz că nu emigrează, trăiesc într-o perfectă disonanță cognitivă, vizavi de politică, dar și sub imperiul unei mentalități de frică tipică epocii de aur la final: anii ’80.

Marius Ghilezan, un veteran al jurnalismului anticomunist, scria în România liberă despre escaladarea urii și a dezbinării în România sub comdanda culoarelor media și a agendelor serviciilor secrete în spațiul public:

„Ba, mai mult, unul dintre halebardierii sistemului urlă: ‘Voi muri cu dinții în gâtul vostru!’. Păi, ăsta e, măi, rolul agentului de influență? Violența ca acțiune de constrângere socială aplicată de un grup ascuns asupra restului societății în vederea obținerii unor anumite modele specifice de comportament, acțiuni sau a unei schimbări a gândirii colective a fost studiată de mult. Ei vor să gândeșți ca ei, să te supui Măriei Sale Sistemul. Big Brother-ul guvernează în toată splendoarea și strălucirea sa. Omerta e în casa puterii. Europeniști de tresă, lingăi de clanțe de ambasadă cultivă terorare pentru instituirea în formă calificată a principiului dominoului… dacă nu le acorzi complezențeși nu le confirmi agendele, ești vândut sau trădător. Ipochimenii au luat în stăpânire o țară și nimeni nu se revoltă”.

Rezultatul este un uragan de ură la cote fără precedent în România.

Nu există putere în statul nostru care să nu aibă în intestine agenții săi secreți la butoane. Presa, Magistratura, Parlamentul și Executivul sunt infestate de „cyborgii” cu misiunea înaltă de IT-iști ai anticorupției. Legi organice ale Statului și Constituția sunt încălcate de ani de zile din „rezonuri de stat”, în aplauzele celor care vor, pe bună dreptate, eradicarea celui mai mare flagel al administrației politice românești: Corupția.

Iar cei câțiva judecători de la CCR care s-au opus la instalarea unui Big Brother românesc anticonstituțional au fost amenințați și operaționalizați de către cel mai puternic serviciu secret al țării (episodul Maior versus Daniel Morar) sau de către agenții din presă care i-au demantelat imediat cu cel mai infam atribut la modă: Pesediștilor.

Azi serviciile secrete româneșți sunt un stat în stat, de care clasa politică nu se atinge nici cu floarea unui amendament la Legea siguranței naționale veche din 91.

Acest subiect, ca și guvernanța americană, sunt două subiecte tabu pentru clasa politică, președinție, presă (cu două, trei excepții) sau societatea civilă. Serviciile secrete azi nu sunt controlate parlamentar, ci parlamentul este sub control al serviciilor, deținând peste 30 % dintre scaune sub acoperire. Serviciile fac afaceri cu turn over-uri amețitoare și reprezintă un mandarinat extrem de influent în toate puterile din stat. Nu există afacere frauduloasă cu Statul sau privatizare cu cântec în care să nu fi fost băgați atât securiști sau agenți ai serviciilor secrete de azi (vezi cazul Sebastian Ghiță, cel care câștiga toate licitațiile de resort, fără niciun fel de opoziție și care amenința firme concurente cu execuția și falimentul. Sau presiunile SRI prin infiltrații săi instituționali în cazul Institutului Geologic, implicat în diagnosticarea exploatării de la Roșia Montana. Ca să dăm numai două cazuri).

Sunt două subiecte tabu în presa noastră „pro-occidentală” și anticorupție „cu orice preț”: Securitatea română (cea mai numeroasă pe cap de locuitor din UE) și politica intervenționistă a SUA. întâmplător sau nu, civilii din presă numesc acest tip de presă oarbă la critica sistemului de Securitate „unități militare de propagandă”. Politica oficială a ultimilor doi președinți și a ultimilor cinci guverne a fost mărirea bugetelor de siguranță națională și lipsa controlului autentic al activității serviciilor secrete.

În urmă cu ceva ani, un ayatolah al presei scria că „nu mai există un interes public pentru dosarele Securității și Securitate. Nu mai sunt un subiect atât de ‘tare’ ca să mai pasioneze publicul românesc”. Nu știu dacă nu cumva își dorea asta, dar e cert că azi, același „intelectual public” se face că nu vede nimic din abuzurile noii Securității asupra Statului de Drept pentru care luptă la baionetă. În fapt, am ajuns să salvăm 99% dintre torționari și să le facem pensii speciale la securiști. În același timp, se încearcă radierea unor nume din istoria României, precum Mircea Vulcănescu, iar numele lui Mihail Sadoveanu, cel care a semnat condamnarea la moarte a țăranilor care s-au opus colectivizării, este nume de bulevard și librărie în mai toată România. În aplauzele acelorași intelectuali care sunt plecați să lupte pentru Statul de Drept.

România este pur și simplu blocată irevocabil. Aproape nimic nu mai merge în administrație, Opoziția votează împotriva oricărei inițiative a Puterii, chiar și când aceasta se referă la azile de bătrâni sau copii, spațiul public a ajuns un balamuc cu acte în regulă, ba mai mult, în spațiul public s-a trecut la faza pe pumni și picioare. Iar Președintele Ionannis e la ONU, uitându-se atent la problemele globale ale omenirii.

Preluare: gandul.info / Autor: Liviu Mihaiu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.