Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu adevărat

Constantin Brancusi

De ani de zile voiam să cumpăr un bronz de-ale lui Brâncuși, dar nu îmi permisesem. Acum părea să fi sosit momentul pentru această mare achiziție. Am petrecut luni de zile apropiindu-mă tot mai mult de Brâncuși, înainte ca această vânzare să se producă efectiv. Îl cunoșteam de șaisprezece ani, dar nici nu visasem că aveam să intru în asemenea complicații cu el. Era foarte dificil să discuți despre preț cu Brâncuși, iar dacă aveai cumva curajul să faci asta, trebuia să te aștepți să-ți ceară o sumă monstruoasă. Eram conștientă de asta și speram ca marea noastră prietenie să ușureze lucrurile. Dar, în ciuda acestui fapt, am ajuns să ne certăm groaznic când el mi-a cerut patru mii de dolari pentru «Pasărea în spațiu».

Atelierul lui Brâncuși se găsea într-o fundătură. Era un spațiu imens, plin cu sculpturile lui enorme, și arăta ca un cimitir, numai că sculpturile erau mult prea mari ca să stea pe morminte.

Lângă această încăpere mare era una mică, cea în care lucra efectiv. Pereții erau acoperiți cu toate instrumentele imaginabile necesare muncii lui. În mijloc se afla un cuptor în care își încălzea instrumentele și topea bronzul. În același cuptor, gătea și mese delicioase, arzându-le intenționat doar ca să se prefacă apoi că făcuse o greșeală. Între această încăpere mică și cea mare, care în timpul iernii devenea de nefolosit din pricină că era teribil de friguroasă, exista o mică firidă în care Brâncuși punea muzică orientală la un gramofon făcut chiar de el. La etaj se găsea dormitorul lui, ceva foarte modest. Întreaga locuință, inclusiv dormitorul, era acoperită cu pulbere albă de la sculpturi.

Brâncuși era un bărbat micuț și extraordinar, cu barbă și ochi întunecați și pătrunzători. Pe jumătate țăran isteț, pe jumătate zeu adevărat. Te simțeai foarte fericită alături de el, dar din păcate a devenit prea posesiv cu mine și voia să-i dedic tot timpul. Îmi spunea „Peghița” și mi-a zis că-i plăcea să facă lungi călătorii, în care înainte luase și fete frumoase. Acum voia să mă ducă pe mine, dar eu nu am vrut.

Îi plăcea, de asemenea, să meargă la hoteluri foarte elegante din Franța și să sosească îmbrăcat ca un țăran, iar apoi să comande cele mai scumpe lucruri posibile. Fusese în India, ca să-l viziteze pe Maharajahul din Indore, în a cărui grădină amplasase trei «Păsări în spațiu», una în marmură albă, alta în marmură neagră și alta în bronz. Se întorsese de asemenea și în România, țara lui, unde guvernul îi ceruse să construiască monumente publice. Era foarte mândru de asta. Își dusese mare parte din viață într-un motel foarte auster, dedicând-o în întregime operei sale. Sacrificase totul pentru asta și renunțase în mare parte la femei, până la suferință. La bătrânețe a fost foarte singuratic. Avea mania persecuției și credea în continuu că oamenii îl spionează. Atunci când nu gătea pentru mine, se îmbrăca elegant și mă scotea la restaurant. Mă iubea foarte mult, dar eu nu am reușit niciodată să obțin ceva de la el. Laurence Vail mi-a sugerat în glumă să mă căsătoresc cu Brâncuși, ca să moștenesc toate sculpturile sale. Am luat în calcul această posibilitate, dar am descoperit în curând că el avea alte idei și nu voia să-i fiu moștenitoare. Ar fi preferat să-mi vândă totul și să ascundă banii în saboții lui de lemn.

După cearta aceea, am dispărut timp de câteva luni din viața lui Brâncuși, timp în care am cumpărat o pasăre mult mai veche a lui, numită «Măiastra», cu o mie de dolari, de la sora lui Paul Poiret. Era prima lui pasăre și data din 1912. Era o pasăre minunată, cu o burtă enormă, dar eu tânjeam încă după «Pasărea în spațiu», care arăta foarte diferit. Am rugat-o pe Nellie, căreia el îi spunea „Nelița”, să se ducă și să încerce să aplaneze cearta noastră. Am revenit la atelierul lui și am reluat discuția despre vânzare. De data aceasta, am stabilit prețul în franci și am economisit o mie de dolari, pentru că l-am cumpărat la New York. Brâncuși s-a simțit păcălit, dar a acceptat banii.

Brâncuși își șlefuia toate sculpturile de mână. Cred că de asta erau atât de frumoase. Această «Pasăre în spațiu» avea să-i dea de lucru timp de mai multe săptămâni. La momentul la care a terminat-o, nemții erau lângă Paris, iar eu m-am dus și am adus-o cu mica mea mașină, ca s-o împachetez și s-o expediez la timp. Pe fața lui Brâncuși curgeau lacrimile. Am fost sincer mișcată. N-am aflat niciodată de ce era atât de tulburat, dar am presupus că era din cauză că se despărțea de pasărea lui preferată.

Peggy Guggenheim, «Confesiunile unei dependente de artă», traducere de Ciprian Șiulea, Pandora Publishing, 2016

Marguerite „Peggy” Guggenheim a fost o colecționară de artă americană, boemă și socialită. Născută în bogata familie evreiască Guggenheim din New York City, a fost fiica lui Benjamin Guggenheim, care a murit odată cu scufundarea Titanicului, în 1912, și nepoata lui Solomon R. Guggenheim, care a înființat Fundația Solomon R. Guggenheim.

Loading...
loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.