„Spectacolul prostiei face parte din carnavalul vieții”

„Este în structura omului. Omul care are umorul individului cu trăiri mici și idei puține întotdeauna a stârnit interesul și hazul la curțile regilor. Erau oameni cu înapoieri psihice, clovni care aveau defecte de vorbire. Spectacolul prostiei face parte din carnavalul vieții. Adică publicul este enervat că se arată ceva ce nu e chiar așa în satul românesc cum că e populat de tâmpiți la kilogram. Mai mult, este și aruncarea inexactă a unei anateme de acest gen asupra satului românesc și asupra Vasluiului, cu aceste cazuri precum Vulpița și cazul celor 7 care au violat acea fată.

De ce nu este așa exactă această anatemă asupra satului și poporului român? Vă dau exemple. În Biroul Oval de la Casa Albă, președintele Obama a primit-o pe doamna profesor, omul de știință, Viviana Grădinaru, originar din Vaslui. Aceasta face parte din lista scurtă a celor 17 oameni de știință care revoluționează lumea. A felicitat-o însuși Obama pentru că ea a descoperit o metodă de a face șoricei transparenți. Pot ieși de aici multe lucruri chiar și în industria ticăloasă a războiului. Se pot face comandouri invizibile. Un alt exemplu este băiatul lui Porumboiu și chiar și Porumboiu, care este un mare gânditor în lumea afacerilor agricole.

Prin urmare, lumea este și enervată, și tentată. Apar niște neisprăviți cu creier de bibilică și televiziunile arată viața, precum este viața. Nu există doar călugărițe, există și dansatoare la bară.

Ideea este că planeta este populată și de deștepți, dar și de tâmpiți. Nu știu de ce i se spune Vulpița pentru că nici șireată nu este precum sunt vulpile. De asemenea, tare ‘deștepți’ erau și cei din familia Bundy… și uitați-vă ce succes aveau!”

Florin Condurățeanu

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.