Globalizarea și-a atins limitele. UE și-a atins limitele. Redescoperim România

Globalizarea înseamnă containere cu mărfuri care circulă pe apă, în aer și pe tren sau biți care aleargă pe cabluri sau prin eter; globalizarea excesivă înseamnă și punerea necontrolată în contact direct a unor populații și stiluri de viață extrem de diferite. Globalizarea excesivă le-a adus europenilor un virus înspăimântător tocmai din Wuhan, din mijlocul Chinei, generând o criză medicală și economică de proporții epice, iar europenii ne-au cadorisit și pe noi cu virusul terifiant. Astăzi, Uniunea Europeană funcționează după principiul „scapă cine poate”, iar România se trezește năucită, în plină pandemie, că a pierdut de ani buni peste un sfert din medici și asistente, că a pierdut aproape total industria farmaceutică, că și-a închis singură unicul producător de vaccinuri, că nu produce suficiente alimente pentru a-și hrăni populația și că „instituțiile” cu pensii speciale și cu salarii și mai speciale nu știu să gestioneze întoarcerea acasă a zeci de mii de români care fug disperați din mijlocul epidemiei. S-a prăbușit lumea cunoscută într-o săptămână? Da, dar toate acestea erau previzibile. Și niciun conducător al României nu a făcut nimic să îndrepte aceste lucruri.

Din punct de vedere al consecințelor pentru economie, pandemia COVID 19 are dimensiunile unui război. În funcție de cât de mult va dura „închiderea” diferitelor state, PIB-ul global poate pierde între 5% (o „închidere” de doar 5 săptămâni, urmată de o „redeschidere” lentă, de 8-10 săptămâni, precum în cazul Chinei) și 10% (o „închidere” de 15 săptămâni, urmată de o „redeschidere” lentă până la sfârșitul anului, așa cum se prefigurează în emisfera occidentală). În termeni nominali, asta înseamnă între 4.500 de miliarde de dolari SUA și 9.000 de miliarde de dolari SUA, la un PIB global nominal de 90.000 miliarde de dolari. Italia, a treia cea mai mare economie din UE, va fi pusă la pământ, iar Spania (a patra economie a Uniunii) se îndreaptă spre același scenariu. România, la rândul ei, va fi cumplit lovită de consecințele acestei „opriri forțate” a economiei, pierzând, probabil, în jur de 10% din PIB, întorcându-se la nivelul din 2016-2017, adică. Asta dacă nu ne va lovi „valul italian”, care ne va destabiliza mult mai rău.

În 2019, cifra de afaceri totală a celor 673.000 de companii românești a fost de peste 1.500 miliarde de lei:
– 40% din această valoare este realizată de către companiile din comerț, dintre care peste jumătate sunt astăzi închise (cele nealimentare sau tip supermarket);
– 6% din cifra de afaceri totală se datorează transportului, dintre care 2% transportului de persoane;
– 5% este ponderea industriei auto, închisă aproape total și încă 3,6% ponderea comerțului și reparațiilor auto, la fel aproape total închis;
– încă 20% este restul industriei prelucrătoare, închisă cel puțîn pe jumătate, pe cale de închidere totală;
– 1% este partea restaurantelor, 0,5% cea a hotelurilor, 0,5% cea a jocurilor de noroc și a pariurilor, 0,4% partea agențiilor de turism, toate închise complet și 0,4% este ponderea transporturilor aeriene, reduse la mai puțîn de jumătate;
– contribuțîi mari mai au producția de energie (7%), industria alimentară (3%), agricultură (sub 3%), construcția de clădiri (tot sub 3%), IT și telecomunicații (alte 3%), tranzacțiile imobiliare (1%), alte construcții (încă 3%).

Practic, peste jumătate din economia României s-a oprit, nu mai funcționează. Câteva firme vor prosperă, în primul rând supermarket-urile, cel puțin atât cât vor mai avea ce vinde. Se vor menține pe linia de plutire sau chiar vor crește colectarea deșeurilor (cam 0,8% din cifra de afaceri totală), industria farmaceutică (0,3%), curieratul (0,4%) și captarea și tratarea apei (0,3%). Cam puțin, nu?
Dacă „închiderea” economiei va dura 5 săptămâni (vezi cazul chinezesc) vom pierde cam 5% din PIB (dacă doar jumătate din companii nu lucrează), dacă va dura 10 săptămâni vom pierde 10% din PIB. Pentru că nu va urmă o „deschidere” imediată și la același nivel, vom mai pierde încă 1-2% din PIB, trezindu-ne la sfârșitul anului cu o scădere dramatică ce poate atinge 12% din PIB!
Confruntată cu o criză majoră, care o va da înapoi câțiva ani buni, Uniunea Europeană nici nu a încercat să își mimeze existența. Toată răspunderea și toată decizia s-a mutat la nivelul statelor naționale, Comisia Europeană ascunzându-se sub pat în așteptarea trecerii pandemiei. Nimeni de la Bruxelles sau de la nenumăratele agenții plătite cu sume incredibil de mari nu a fost capabil să sesizeze furtună care vine și să ia deciziile care ar fi oprit o criză de asemenea proporții. Comisarii și funcționarii milionari nici măcar nu și-au pus problema să încerce ceva, au preferat să-și planifice liniștiți nenumăratele și luxuriantele concedii în care își petrec timpul. De fapt, oamenii aia se luptau cu Trump și fetișizau China chiar în toiul nebuniei din Wuhan. Dacă Uniunea Europeană (cu zecile ei de directorate generale și agenții și cu cei 27 de comisari plătiți mai bine decât cei mai bine plătiți cercetători în biologie) ar fi funcționat cu adevărat atunci când a izbucnit epidemia în China, toate granițele Uniunii s-ar fi închis, toți cetățenii statelor membre ar fi fost repatriați și carantinați două săptămâni, cea mai mare parte a lucrurilor care ne isterizeaza astăzi nu s-ar fi întâmplat, iar economia ar fi ras voioasă la soare în continuare.
Oare nu era logic că un spațiu cu circulație liberă a persoanelor să fie închis concomitent de către toți? Și nu era oare normal să aplici același regim de restricții simultan într-un spațiu cu liberă circulație a persoanelor? Dar nu, birocrații bruxell-ezi au preferat să-și afunde corpurile prețioase în pernițele pufoase ale nepăsării, construind împreună cu Greta politici de demolare industrială. Și s-au făcut că nu văd uriașă îmbrăcată în negru cum își agită coasă deasupra răului Pad. Până la urmă, de ce le-ar fi păsat de Europa pe care o conduc, deși nimeni nu i-a ales? Ei nu participa la nicio alegere, nu aleargă după voturi, nu au nicio responsabilitate. Ce treaba are, bunăoară, Ursula von der Leyen cu europenii, când până la urmă ea își datorează salariul fix și uriaș doar bunăvoinței Angelei Merkel? Și astfel, Italia, cu ajutorul neprecupețit al unui guvern prea vesel, s-a văzut doborâtă de indolența propriilor conducători, ferm sprijinită de nepăsarea Uniunii Europene. Atunci când, încă din ianuarie, Matteo Salvini cerea carantină pentru toți străinii veniți în Italia, toată nomenclatura europeană îl arată cu degetul că pe inamicul naționalist al unei Europe a-națională, fericită de parteneriatul cu China comunistă și deja virusată la propriu. Aceeași Europa, care a uitat când ironiza populismul partidului Movimento 5 Stelle, acum i-a descoperit premierului aceluiași partid, Giuseppe Conte, vocația de erou în lupta contra coronavirusului. Păi nu era mai bine să fie erou de la început și să nu permită distracția necontrolată din Lombardia? Știți ce s-a întâmplat fix acum o lună la Milano? Meciul de fotbal Atalanta Bergamo-Valencia, cu 50.000 spectatori în tribună! Unii spun acum că virusul a fost adus pe pământ italian din Germania, după întâlnirea unui italian cu un chinez tocmai la Munchen, dar uită să menționeze că primele cazuri diagnosticate în peninsula au fost doi cetățeni chinezi, încă din ianuarie. Jocul politic stupid de a ironiza pericolul și de a lupta pentru „stilul exuberant de viață italian” i-a acaparat total pe politicienii de la Roma și i-a făcut să nu vădă armata de elefanți care scuipau coronaviruși în sufrageria Padaniei prea-bogate.

Lasă cu nici cu ai noștri nu mi-e rușine, nici ei nu s-au lăsat mai prejos! Ce făceau oare guvernanții noștri atunci când epidemia călătorea cu avionul spre Milano și Bergamo? Păi, ce să facă, ce știau ei mai bine: plănuiau alegeri anticipate, mormâiau promisiuni populiste și îl transferau pe tatăl-primar al bebelușului milionar de la Iași de la Pesedeu la Peneleu. Și da, am uitat, își numeau nepoții, amantele și bufonii prin consiliile de administrație ale companiilor de stat, unde îi înlocuiau pe deja-prea-îngrășații lui Dragnea.
Dar oare serviciile de informații și sutele de agenții și autorități, pe care le tot preamăresc analiștii oficiali pe la miile de simpozioane unde se cheltuie banii de autostrăzi, oare astea nu or fi văzut cum se plimbă nestingherit virusul de la Wuhan la Munchen, de la Munchen la Milano și de la Milano la București sau la Timișoara? Oare de câte mii de salarii și pensii speciale ar fi avut nevoie să-și dea seama ce va urmă doar când se uitau la avioanele care plecau pline din China spre vestul Europei sau la zecile de zboruri pe zi dintre nordul Italiei și România?
Oare chiar trebuie să fii un geniu să te prinzi că, dacă unul din patru călători care intră sau ies din țară merg spre sau vin dinspre Italia, România se va umple de aceleași dovezi ale comerțului liber cu China? Se pare că a fost mai bine să se bucure de simpozioanele închinate unui cuvânt ciudat, „reziliența”. Ei, cum e acum cu „reziliența”, fără măști, fără ochelari de protecție și fără botosei? Dacă tot doreați „reziliența”, trebuia să vedeți că depindem de importurile de mâncare, că nu producem în țară medicamente și efecte medicale și că avem prea puțini medici și asistente! Ce „reziliență” are o națiune de 20 de milioane de locuitori care se uită cum îi moare singurul institut care producea vaccinuri?

Să nu uităm, totuși, starea deplorabilă în care ne-a găsit pandemia nemilosului COVID 19. Să nu uităm inconștiența cu care guvernele de la București au neglijat, vreme de 13 ani, fluxul incredibil de medici și asistente care au părăsit România în favoarea „partenerilor” noștri europeni: un sfert din personalul medical de la noi lucrează astăzi în restul Europei. Oare nu ne era mai bine să-i avem aici, la căpătâiul nostru? Se pare că nu, deoarece guvernul a ales să facă stadioane în pantă și parcuri la țară decât să facă spitale moderne. Se pare că nu, deoarece guvernul a ales să plătească pensii speciale doctorilor în securitate națională și parlamentarilor și multor altor categorii. Ia să ne vindece acum Academia de Științe ale Securității sau Academia de Poliție, că tot sunt pline de doctori!
Să nu uităm nici încrâncenarea cu care același guvern de la București a vândut, a închis sau a distrus fabricile de medicamente și de tehnică medicală, precum și Institutul «Cantacuzino». Lasă că o să cumpărăm măști, ochelari de protecție, seringi și medicamente de la „partenerii” noștri europeni. Da, dar nu și pe vreme de criză. Acum se aplică logică: fiecare cu ce-i al lui, nemții cu produsele lor, francezii cu ale lor, ăștia nici măcar pe italieni nu-i ajută cu un capăt de ață. Parcă văd că ajungem să importăm măști medicinale din Turcia, aș muri de ras să văd știrea asta la posturile TV care denunțau regimul dictatorial Erdogan.

Să nu uităm nici performanța rară a guvernelor noastre din ultimii 10 ani, când am devenit țară net importatoare de produse agro-alimentare. Adică am reușit să fim pe primul loc la porumb și floarea soarelui și pe trei la grâu în UE, dar să avem un deficit de aproape 3 miliarde de dolari din comerțul alimentar. Uite cum stă minunatul nostru guvern acum și se roagă să vină carnea din Polonia și Cehia, mălaiul din Ungaria, pâinea congelată din Turcia și Belgia, cartofii din Grecia, ceapă din Franța iar paștele, sosurile și roșiile din brrrr! Italia.
Să nu uităm nici faptul că indolența, nepăsarea și populismul guvernelor noastre au alungat milioane de oameni în Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie, de unde se întorc astăzi înfrânți de boală, de sărăcie și de incertitudini. Atunci când ar fi trebuit să facă pe dracu-n patru să-și aducă românii înapoi acasă, politicienii noștri mureau de dragul drepturilor lor în străinătate. Ei, acum, să vedem cum vor gestiona problema asta. Păi de ce nu va ajută, mai guvernanților, „partenerii” voștri din Italia, Spania, Germania sau Marea Britanie să testați, carantinati și izolați miile de români care s-au întors acasă?

A, era să uit: de câte ori mai vorbim despre cazul în care militianul tembel a venit pe ascuns cu amanta din Israel, reușind să infecteze un spital întreg, să ne aducem aminte de modul sinistru în care o țară întreagă slugărește instituțiile caschetei și bulanului de mulți ani încoace. Situația acelui milițian este reprezentativă pentru România: Nelu Lupu este un tânăr pensionar angajat la o primărie din București, fiul sau la SRI, nora la Primărie, nevasta la policlinică MAI. Da, asta este România instituțională, ăsta este aparatul care trebuie să ne apere și să guverneze țară! Poate ne salvează acest fost comisar de amenințarea virusului, doar e și el doctor (and). O, nu, că e doctorand doar în Ordine Publică, după ce că mai e și master în Integrare Europeană. Cam ce legătură o avea asta cu integrarea europeană? Mai, oameni buni, din fiecare patru lei din bugetul României, 1,2 lei se duc pe salariile aparatului bugetar, adică sunt „în pixul” acestor familii mafiote care conduc țară!
E vremea să ne trezim, dragi români, să ridicăm capul din noianul de minciuni în care ne-au îngropat politicienii ani de zile. Ne-au învățat că globalizarea e bună, pentru că pot să facă nemții comerț cu rușii și chinezii în numele nostru și pentru că pensionarii speciali din „elite” pot să-și facă selfie cu Marele Zid. Ne-au învățat că globalizarea e bună pentru că noi nu mai trebuie să croim măști medicinale sau să fabricăm medicamente, ele vor veni toate din China, India sau Vietnam. Noi, în schimb, ne vom face toți agenți imobiliari. Ne-au învățat că noi nu trebuie să ne mai îngrijim de nimic, pentru că se va îngriji cineva la Bruxelles în numele nostru, de exemplu Adina Vălean sau Dacian Julien Cioloș. Nu ne mai trebuie ferme de porci, vom cumpără carne din Polonia, nu ne mai trebuie fabrici de medicamente, vom importă medicamente din Franța, nu ne mai trebuie doctori sau spitale, ne vom trata toți la Viena sau prin telemedicină. Ce, n-aveți încredere în tehnologie? Obscurantiștilor.
Păi, bine și noi ce mai facem? Noi la ce suntem buni în UE? Noi? Păi, noi suntem cei mai țări la „instituții”, avem cea mai mare pondere în PIB pentru asta. Mai avem cel mai mare număr de doctori în securitate și cel mai mare număr de experți în finanțat regimurile cleptocratice sau anti-românești de la Chișinău. Și da, noi suntem cei mai tari în primari, parlamentari, miniștri și funcționari parlamentari, aici stăm foarte bine. Mai suntem pe primul loc la simpozioane și la producția de studii de fezabilitate. Și avem cel mai odihnit președinte din UE. Iar treaba ne-o face doamna Ursula, că ea e mai harnică și se pricepe la globalizare.

Nu pot să nu remarc, așa, de final, ridicolul situației în care s-a pus armata de guvernanți a României. După ce s-au uitat cu coadă ochiului cum vine virusul din China peste ei, adus de amiralul Moș Teacă din Constanța, în vreme ce ei se ocupau de alegeri anticipate, acum s-au retras cu toții la multele vile Lac pe care le stăpânesc în numele poporului, cu tot cu chelnerii și cramele din dotare. Oare atât să fi evoluat în ultimii 650 de ani? Știți unde se desfășoară celebra opera a lui Boccaccio Decamerone – Prencipe Galeotto? Într-o vilă din Fiesole, la 5 km de Florența, acolo unde șapte tinere și trei tineri s-au refugiat să scape de epidemia de ciumă care a măcinat orașul Medicilor în 1348. Acum 670 de ani, populația continentului era înjumătățită de ciumă, adică de bacteria Yersinia pestis, venită din China, pe drumul mătăsii, până în Crimeea, de unde a fost purtată de vapoare până în portul Genovei.

Petrișor Gabriel Peiu este doctor al Universității Politehnică din București (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) și al premierului Adrian Năstase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) și vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundației Universitare a Marii Negre (FUMN).

Preluare: ziare.com