Haide China, hai băieții!

Ce va schimba destul de mult modul în care s-a desfășurat criza produsă de pandemia de coronavirus este percepția pe care o au occidentalii, dar mai ales românii (marii imitatori ai tuturor timpurilor!) despre China și Rusia. Vesticii vor deveni ceva mai puțin negativi sau ceva mai favorabili acestor țări, iar românii, cu același zel specific mentalității de slugă, cu care sunt înzestrați majoritatea astăzi, mai mult decât oricând, îi vor și întrece.

Și, pentru că la noi, în special, nu numai că la politică și la fotbal se pricepe toată lumea, chiar cu pretinsă maximă expertiză, dar politica e exact ca fotbalul, dintre cei mai însuflețiți odinioară susținători ai bolnavului (mai ales moral!) Occident, ai UE, vor începe să se detașeze suporterii Chinei și Rusiei, echipele devenite acum câștigătoare nete. Și nu vor apărea oricum, nu vor fi timizi sau discreți în noile lor susțineri, ci vor fi febrili, ardenți, vor scanda cu maxim aplomb și ipocrizie că ei erau cu sufletul și inteligența (mai ales cugetul) alături de cele două steaguri …încă de la înființare, deși nu prea știau.

Pentru că românii în politică, ca și în geopolitică (când o „ating”), au mentalitate de suporter: țin poate o vreme cu echipa care le aduce ceva, măcar și speranță sau mândrie locală, dar în final țin cu învingătorii.

Să nu ne ascundem după degete, cu care intelectualiștii își țin cu finețe condeiul atunci când „nuanțează”: dacă două războie mondiale au avut loc, noi am fost în final cu învingătorii. În primul am așteptat să se aleagă singur, în al doilea am fost alături de fiecare când era „pe val”… Iar în istorie, românul nu a vrut decât să se descurce, nu a căutat gloria sau succesul, tot ce și-a dorit a fost să răzbată.

Apropo, și ca demonstrație, câți dintre cei mai în vârstă mai sunt susținători și suporteri ai Universității Craiova, pentru că echipa mai există?! Acum 40 de ani erau milioane… Q.E.D!

Noi nu avem nicio greutate în convingerile noastre, nici în credințe, care aproape că se confundă cu părerile (De aceea fanatismul ne e străin, dar și principiile. La noi totul se „mai discută”). Iar părerile le aruncăm după cum ne vine mai bine, dar apoi le apărăm verbal cu cea mai mare fermitate, pentru că sunt „ale noastre”… Suntem suporteri pe stadionul lumii, ajungând mereu ca în final să ținem cu echipa câștigătoare.

Tot mai mulți dintre cei care au „ținut” cu Occidentul acum se îndreaptă spre a fi fani ai Chinei sau Rusiei sau cel puțin le privesc altfel, mult mai favorabil. Nu e vorba despre nicio convingere, niciun principiu, cum un suporter nu are niciun principiu în susținerea echipei. Echipa Occidentului nu le mai aduce satisfacții, în vreme ce China și Rusia driblează și pasează bine, marchează tot mai multe goluri. E o alegere strict personală, precum cea de a fi suporter, nu are nici cea mai mică legătură cu „valorile” și „principiile”, ci cu plăcerea jocului și gradul de satisfacție personală. Nu are nicio legătură cu faptul că China și-a revoluționat „comunismul” într-un „socialism cu față umană” apropiat de confucianism și tradițiile locale, naționale, nu are nicio legătură cu faptul că Rusia este promotoarea și purtătoarea unui conservatorism care face apel, firesc, la valorile desprinse din trecut și tradiție, iar Occidentul duce progresul și gândirea progresistă către …nicăieri. E vorba despre echipa care „joacă bine”, „combină la centru” și „marchează spectaculos”.

Însă nu este decât o maximă ironie care nu poate fi decât îmbucurătoare să vezi cum stăpânitoriii și diriguitorii mecanismelor și instrumentelor celei mai perfide propagande și manipulări din întreaga istorie, Occidentul, ca sistem, sunt acum îngenunchiați de realitatea și evidența unor gesturi firești, naturale, umane, ale celor două țări, China și Rusia. Îți vine să crezi că adevărul și dreptatea ar putea să mai aibă totuși o șansă, și odată cu ele și oamenii…