Dacă au bani, au și voturile voastre!

4

Ați citit declarația lui Orban, cel care printr-un accident „politic” a ajuns premier al României? Eu nu mă îndoiesc că el chiar e convins că 80% din lemnul pe care îl prelucrează Schweighofer e din import. Cum a devenit convins? Probabil printr-o finanțare sau o promisiune de finanțare a partidului… Astfel a devenit sigur pe sine că spune adevărul. Nu mă îndoiesc. Asta e arta pe care o stăpânesc cel mai bine politicienii români: a crede că ceea ce concordă cel mai bine cu interesele lor este și adevărat.

La câte tiruri cu masă lemnoasă românească ați văzut numai voi, vă dați seama ce industrie prelucătoare ar trebui să dețină firma austriacă în România, dacă reprezintă numai 20%? Duduie! Probabil suntem „lider mondial”, precum în promisiunea ambasadorului american.

Dar „adevărul adevărat” nu are nicio relevanță aici, cum nu a avut nici la voi când, prin votul vostru, ați ajuns să desemnați un măscărici drept prim ministru și un retardat ca președinte. Dacă au bani, pentru campanii electorale și de manipulare bine puse la punct, vă vor convinge de orice. E o altă convingere personală. Dacă vor avea bani, vă conving că tăierea extensivă și intensivă a pădurilor e cel mai bun lucru din lume, cea mai mare împlinire care i se poate întâmpla României. Cu presă bine plătită și „specialiști” bine alimentați, eventual prin firme subterane despre care nu veți afla niciodată, vă conving împotriva a ceea ce vedeți în fața ochilor: pădurile care dispar. Până nu o să mai puteți respira în zonele în care trăiți …Iar apoi, cu medici plătiți bine, corespunzător, pentru care vor finanța „spațiu de emisie” la televiziuni, în detrimentul celor dispuși să spună adevărul, care nu își vor găsi locul, vă pot convinge și că, dacă nu mai puteți respira, e numai vina voastră. Vă pot convinge de aproape orice. Așa cum s-au convins ei singuri. Cu bani și prin atingerea intereselor proprii.

Dar dacă această guvernare vă este favorabilă dintr-un motiv personal anume, vă puteți convinge singuri, de fapt, că e cea mai bună, cu toate relele pe care le face în plan general, pentru alții și pentru întregul societății în care trăiți, pentru țară. Pentru că așa funcționează lucruri. Pentru că, precum ei, așa ați fost deja obișnuiți să gândiți și voi. „Individualismul” nu e o vorbă în vânt, cum nu e nici o noțiune filosofică sau morală, cum leorbăiesc intelectualii repetitivi din cărți, e deschiderea junglei.

Păi, voi nu vă uitați la voi?! Priviți-vă în oglindă! Ați fost cu Iliescu și PSD, în timp ce distrugeau toată industria și agricultura, fără vreun alt sens decât jaful (alții, ungurii, cehii, polonezii, au procedat altfel). Dar ați vrut mai bine pentru voi în timpul ăsta, planul general nu vă interesa prea mult: pensionarii voiau pensia, angajații voiau salariu, etc. Țara?! Care țară?! Nu era treaba voastră, era a lor!

Ați fost cu Băsescu, care v-a întors unii împotriva altora și v-a răsucit, iar între timp v-a vândut tot, v-a arvonit pe mandate. Dar voi vă gândeați la voi. Și ce dacă le-a micșorat celorlalți salariile?! Erau „ceilalți”…

V-ați dus opera mai departe și ați ales un străin, ca să vă salveze de voi înșivă, un străin care desăvârșește lucrarea. Acum nici măcar nu vă mai aparțineți. Se poate întâmpla aproape orice cu voi, veți afla de la televizor. Și urlați în timpul acela că vă luați țara înapoi. Ce ironie stupidă! Dar voi continuați să vă gândiți …la voi, fiecare la sine…

În realitate, v-au trădat pe toți …pentru că și ei gândeau ca voi: în primul rând pentru ei. Dar, tot în primul rând, v-ați trădat singuri, atunci când ați crezut că vă poate fi bine sau mai bine fără ceilalți. Și o să vă trădați în continuare. Totul e bine pus la punct ca să puteți face tocmai asta, înainte de orice. V-au trădat toți și continuați să vă uitați la televizor și să credeți că ceva ar fi adevărat. Banii sunt adevărați! Banii sunt singurul lucru adevărat! Banii vă fac și pe voi să faceți aproape orice, nu? Poate nu vreți să v-o recunoașteți, dar o face mai mult decât credeți, decât vă puteți imagina. Banii lor vă fac pe voi să votați cum vor ei și chiar să fiți cum vor ei. Voturile voastre sunt un mizilic, sunt nesemnificative, sunt o glumă proastă. Dacă au destui bani încât să orchestreze o campanie de presă împotriva celorlalți, pesediști, vă îndreptați din nou spre ei, precum turma de oi care a întâlnit un obstacol. Precum și ceilalți pot face asemenea. De fapt, precum pesediștii se străduiesc chiar în acest moment să o facă, ploconindu-se la ei, pentru a putea să vă conducă pe voi …spre a le aduce bani lor…

Ați demonstrat-o deja atunci când i-ați votat pe cei care v-au jefuit sub guvernarea PDL. Vă pot convinge de aproape orice, tot ce e „gândibil”, tot ce poate căpăta vreun sens, tot ce poate sta în ordine lucrurilor posibile. Cu „presa independentă” potrivită, cu „specialiștii obiectivi” bine găsiți, corupți moral și fizic, ca și ei, care să se gândească, care să pună banii și propriu interes înaintea oricărui adevăr sau realitate obiectivă, fără să „dea doi bani” pe asta.

Și așa veți vota și veți fi exact cum trebuie pentru ca ei să facă bani. În continuare, cât mai mulți bani! Cine sunt ei? Ei, cei care au deja banii, mulți bani, foarte mulți bani. Pentru că au nevoie de mulți bani. Ca să aibă de unde plăti politicienii, care să plătească presa, când nu o fac chiar ei, prin contracte de publicitate sau sponsorizări, care presă să vă convingă continuu că trăiți în cel mai bun sistem posibil, unde aveți libertăți și opțiuni, și să vă convingă să munciți pentru statul policienilor și produsele lor, să le cumpărați, pentru ca ei să aibă ei mulți bani …pentru ca să poată plăti politicienii și presă, care să vă convingă…

Este nevoie de mulți bani pentru a întreține mereu bine uns acest „lanț de producție”, de rostogolire a minciunii, în care sunteți mici rotițe, nesemnificative, cărora ei doar le dau direcția, în vreme ce voi vă „învârtiți” singuri, pentru a ajunge la bani și în căutarea propriului interes, vă „descurcați”.

„Ceilați sunt iadul”, vorba lui Sartre, cei care nu votează ca voi, nu gândesc ca voi, care sunt diferiți, adică, în final, toți. Asta a fost singura educație pe care au fost interesați să v-o dea, pentru a nu vedea niciodată întregul adevăr, decât diferit, pentru a nu putea reuși vreodată să vă uniți împotriva lor. Puteți să vă uniți în grupuri împotriva a orice vă „ajută” să rămâneți angrenați în sistemul care le aduce lor bani.

Asta e, în realitate, cea mai mare industrie, cea care rulează cele mai mari sume, uriașe, enorme! Industria egoismului, a duplicității, a ipocriziei, a manipulării și iluziilor, care adună bănci, corporații, politicieni, presă și, în ultimul rând, neglijabili până la un punct, pe voi, în care v-ați autoangajat inconștient și în care lucrați neabătut cu cea mai mare sârguință!

👉 Ludovic Orban, la TVR 1:

„România este importator net de masă lemnoasă”
„Am văzut că e o campanie și împotriva celor de la Schweighofer…”
„Exportul e mult mai mic decât importul”
„România este importator net de masă lemnoasă”
„Noi am importat milioane de tone din Germania, din Austria, din Polonia, din Ucraina…”
„Am văzut că e o campanie și împotriva celor de la Schweighofer, dar aproape 80% din lemnul pe care îl procesează este din import…”
„Ce să facem acum? Să mai producem 200.000 de şomeri pentru că unii derulează campanii în care să fie oprite complet tăierile de arbori în perioada asta?”

Susține Anonimus.roDacă te regăsești și crezi, sprijină activitatea Anonimus.ro și presa liberă și independentă! Nu suntem finanțați de partide sau companii, nu avem interese politice sau economice, ADEVĂRUL ESTE SINGURUL NOSTRU SCOP!

4 COMENTARII

  1. ca sa intelegeti si voi caratorii de lemne e o munca pt voi normal dar cu timpu va mor nepotii si ce o mai veni dupa ei si or sa zica a pai bunicu lucra si taia si facea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.