Unde sunt frumoșii nebuni ai marilor orașe?!

Nu pot să nu mă întreb zilele astea unde sunt rockerii revoltați, raperii supărați, rebelii fără cauză, mafioții de printre blocuri, gangsterii, nonconformiștii, cei care nu se supuneau regulilor sociale, originalii, cei care nu admiteau, ca regulă, luptătorii împotriva prejudecăților, a reglementărilor sociale, cei care nu acceptau nimic, „eroii”. Îi cunoașteți prea bine!… Era plin de ei, erau peste tot! Iar eroismul și dezinvoltura lor!… Ai fi zis că nimic nu îi limitează în manifestări, în exprimare, în libertăți. Dar …Ca să vezi!… Nu! Acum „stau acasă”… Ba sunt cei mai cuminți și transmit mesaje „de bine” pe facebook de după jaluzele… Și nu e vorba aici că nu ar putea contesta măsurile obligatorii de izolare – sunt foarte ușor contestabile! – dar întreaga chestiune atinge, chiar și pe departe – problema …Ego-ului. Și asta cum nu se poate mai grav, adică chiar a existenței sale. Aici e limita originalității și libertății, Ego-ul, ca și instinctul de conservare.

Să nu fiu înțeles greșit! Nu e o invitație la iresponsabilitate, e doar o observație.

Pentru că, dacă am fi lucizi și raționali, cei care mai reușim, am constata că este foarte simplu și ușor să nu te îmbolnăvești sau să îmbolnăvești: pur și simplu, respecți regulile: te speli pe mâini, nu strănuți și nu tușești altfel decât trebuie, nu te apropii de ceilalți, și iar te speli pe mâni. Dacă ai un deplin control și responsabilitate asupra acțiunilor și gesturilor tale, nu ar trebui să fie nici cea mai mică problemă să ieși din casă. Nu te poți îmbolnăvi sau îmbolnăvi, este imposibil chiar… dacă respecți regulile!

Regulile, cele care ne fac să putem trăi împreună.

Dar – asta zic! – asupra unui lucru doresc să atrag atenția, și ar putea fi un paradox, numai că nu este: cei care înainte se revendicau și aparțineau de diferite subculturi, ale protestului, revoltei, cei originali, „altfel”, cineaștii care inovau și muzicienii care …dezacordau muzica, cei care reinventau roata, încât aproape întreaga cultură de azi este numai a lor, acum sunt cei mai conformiști. Cei pentru care totul era să se evidențieze, fiind „altfel”, cei care făceau totul pentru a fi „altfel”, cel mai important lucru, definitoriu pentru ei, care clamau vocal „nonconformismul”. Cei care „o ardeau” cu pletele în vânt sau gesturi gangsterești, „dezinhibații”. Acum se adaptează, ba mai mult: au fost primii care s-au conformat, sunt cei mai „cuminți”.

Și am și o mărturisire personală: pentru mine perioada acesta, a „carantinei” impuse de sus în jos, este una a unui continuu amuzament, mai propriu și descriptiv: stau și îmi râd în barbă (dacă aș avea-o), mustesc privind întinderea cvasi-universală a unui umor involuntar de cel mai bun ton. Pentru mine e teribil de distractiv, privindu-i! E grozav! Și mai amuzant decât era înainte, urmărindu-i cum se maimuțăreau întru strădania lor spre nou și original, încălcarea regulilor.

Unde sunt cântăreții pe strune semi-idioți care se exprimă numai în propoziții scurte, dar debordează de pretinsă originalitate, în cuvinte și gesturi, crăcănați eroic pe scene, în schelălăiala pe care o numesc muzică, „trădând” eroism?! Unde sunt umoriștii cărora nu le rezista și nu le scăpa nicio realitate împământenită ironiei lor copiate, în spirit, dar și în slovă, din spectacolele de același gen americane, cei care „luau viața la mișto”?! „Remarcabilii”, toți cei care căutau să se evidențieze prin câte ceva, „spiritele libere”… Unde sunt?! Dar unde sunt urmașii direcți ai teribililor tineri ai anilor ‘60 ai Vestului adunați sub sloganul „este interzis să interzici”?!

Păi unde vă mai este originalitatea, diversitatea, acel ceva care vă aducea adulația fanilor și fanelor?! În modul în care transmiteți acum sfaturi „bătrânești” la „cumințenie”?!

Unde sunt, prin urmare, tatuații, mafioții, bestialii, cei mai „cool” dintre cei mai „diferiți”?!

Poate înțeleg și „roacherii” și „rapării” acum, o văd și ei prea bine, cu mintea puțină pe care le-a fost dată sau au dezvoltat-o, ce prostie, ce mare imbecilitate e să te numești astfel înainte de a te defini și cultiva în primul rând ca om. Ar fi un moment potrivit…

Ei sunt cei mai conformiști acum, gradul lor de „ascultare de porunci” e chiar invers proporțional cu „revoluționarismul” anterior. Iar asta nu are explicația în nimic altceva decât ipocrizie. Da, „sfânta” ipocrizie! Singura care „însuflețește” cu adevărat cel mai mult oamenii noștri, mai ales în timpurile noastre! Parcă nu există o problemă mai mare a lumii nostre decât ipocrizia. Și parcă nu există nimic mai caraghios decât strădania permanentă a oamenilor de a părea (în imaginea proprie și a celorlalți) ceea ce nu sunt.

Pentru mine, un conservator, e doar amuzant. Dar, să vă traduc: pentru un om care v-a citit și până acum tembelismul și prostia fadă drept ceea ce erau, acestea sunt timpurile unui grozav amuzament. Pentru că stupiditatea voastră „nonconformistă” nu și-a mai abandonat niciodată mai bine masca de împrumut, pusă pentru imaginea voastră despre voi sau pentru ceilalți. Cu alte cuvinte: sunteți niște glume!

Și, dacă ar exista un sistem care face experimente sociale, ceea ce se întâmplă acum ar fi foarte reușit: o dovadă și demonstrația că un sistem atoatecuprinzător te poate face nonconformist atunci când are nevoie de tine astfel, și te poate aduce la un nivel al conformismului deplin, atunci când așa are nevoie de tine. Ambele frizează absurdul, ambele sunt aberante și dezvăluie un singur lucru: iresponsabilitatea socială și un teribilism adolescentin care în lumea occidentală e cultură de masă.

Această măsură a izolării individuale comandate este potrivită și nepotrivită, în același timp:

– este total nepotrivită pentru o „specie” care ar avea responsabilitatea acțiunilor sale individuale și sociale

– și este potrivită pentru că această „specie” nu o are.

Și nu o are pentru că nu mai există responsabilitate, pentru că această responsabilitate, adică conștiința lucidă în asumarea unor roluri și reguli elementare a fost terfelită, disipată, pulverizată tocmai de aceste figuri teribile, prin manifestările lor. Oameni care, cu același Ego pe care anterior îl umflau artificial, „eroici”, „nonconformiști” și „dezinhibați” pe timp de pace, sunt cei mai speriați și cei mai conformiști acum, pe timp de război.

Regulile și convențiile sunt bune, dar marea provocare și adevăratul eroism, unul al minții, nu al trufiei desuete, este în a le judeca corect și stabili validitatea …Aici e marea bătălie! De exemplu, o regulă de a nu ieși din casă, distrugând astfel economic și punând în pericol însăși viața popoarelor și viitorul, pentru că există un virus pe care îl poți înghiți sau inhala, o asemenea regulă, aberantă și absurdă în sine, nu ar fi trebuit să fie acceptată atât de ușor!…

Iar ce mai este obligatoriu de spus e că China a depășit atât de bine un asemenea moment dintr-un singur motiv, principal, determinant, și nu e vorba nici despre regim politic, nici despre partid unic: o cultură pe care occidentalii ar numi-o „rigidă”, dar în care disciplina și responsabilitatea față de tine însuți și ceilalți e la mare valoare. În Occident însă domnea teribilismul adolescentin…

Mulți încearcă să prevadă care vor fi marile schimbări aduse de pandemie. Aici, tocmai aici, ar trebui să fie marea schimbare! Să nu mai acceptăm prostia goală a „originalității”…

Loading...
loading...

5 COMENTARII

  1. Și-au pus botnita și mănuși și asculta de autorități. Acum moșii sunt rebelii care încalcă regulile. Ieri vorbeam cu un nene trecut de 70 ani care striga în strada ca el nu respecta programul de stat în casa, pt ca nu e sclavul lui Iohannis. Avea argumentele lui și am discutat cu el cu placere

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.