„Noul antirasism nu e decât un rasism deghizat în umanism”

Abnousse Shalmani, jurnalistă și scriitoare de origine iraniană, care trăiește de 35 de ani în Franța, vorbește, într-u interviu acordat pentru «Le Figaro», despre noul val de antirasism, pornit din SUA, după moartea lui George Floyd, dar care a cuprins întreaga lume, ajungând și în Franța.

„Problema rasismului din America este cu totul diferită de cea din Franța. În America utilizarea sistematică a forței, angoasa polițiștilor privind posibilitatea confruntării cu indivizi înarmați, dar și un anumit sentiment al impunității polițiștilor, care s-a consolidat mai ales după 11 septembrie 2001, fac ca forțele de ordine să aibă mai degrabă o atitudine războinică decât de protejare a cetățenilor (…)

În Franța nu se poate vorbi despre un rasism sistematic (…) Să nu uităm că primul deputat de culoare din Parlamentul francez, Hégésippe Jean Légitimus, își ocupa fotoliul de deputat încă de la 1898. Și sunt o mulțime de nume de imigranți care au făcut mult bine Franței: Houphouët-Boigny, Gaston Monnerville, Sékou Touré, Kofi Yamgnane, Rama Yade, Harlem Désir, Rachida Dati, Christiane Taubira, până la Sibeth Ndiaye, actualul purtător de cuvânt al cabinetului francez (…)

În ce mă privește sunt de acord cu teoria lui Mark Lilla, care acuză un derapaj grav al stângii americane dinspre denunțarea inegalităților, către un discurs identitar, care îl reduce pe fiecare individ la sexul său, la rasa sa, la religia sa, fără putință de scăpare.. Această derivă identitară este inadecvată și periculoasă.

Îmi amintesc de un incident recent când, în timpul unei astfel de manifestații ‘antirasiste’, aici în Franța, lumea a început să-i adreseze injurii unui polițist de culoare: ‘Ești vândut! Nu ți-e rușine?’ etc. Să interzici unui om de culoare să fie polițist e ca și cum i-ai interzice să fie deputat, politician sau orice altceva, doar pentru că are o anumită culoare a pielii. E scandalos! Dacă nu ne revenim din acest determinism rasial riscăm să pierdem una dintre cele mai frumoase idei care a luat naștere în Franța: posibilitatea emancipării pentru cei veniți din afară (…)”

„Un ticălos e ticălos indiferent de culoarea pielii, sex, origine socială sau religie”

„Sunt născută la sfârșitul anilor 1970, iar părinții mei, născuți după război, m-au crescut în ideea că rasismul și antisemitismul sunt concepții antiumaniste și că un ticălos e ticălos indiferent de culoarea lui, sex, origine socială sau religie.

Ceea ce răzbate din acest discurs neo-antirasist nu e decât infantilism și autovictimizare. Să spui că toți albii sunt răi (vezi cazul recent al distrugerii statuilor din Martinica ale lui Victor Schoelcher, unul din părinții abolirii sclaviei!!!) și că toți negrii sunt buni, înseamnă o îngustare a orizontului, o obnubilare. (…) Să combați rasismul folosind un vocabular rasist, nu e antirasism, ci o nouă segregare (…)

Este nevoie de o reformă profundă a sistemului de educație, dacă nu cumva chiar de un nou ‘contract social’, care să ofere oricărui cetățean accesul la cunoaștere și libertatea de a-și alege destinul (…)

Există o diferență între asimilare și integrare socială. Asimilarea presupune un proces activ, în care îți însușești o anumită cultură, pe când integrarea este ceva pasiv, aștepți fără să faci nimic (…)

Franța mi-a dat posibilitatea de a scăpa de vălul islamic, de a fi eu însămi… Franța mi-a oferit o nouă limbă, iar eu i-am oferit cărțile mele… Franța mi-a oferit libertate, iar eu mă voi bate până la capăt să o păstrez… Nu trebuie să ne fie frică de această criză identitară, cultura Franței este destul de bogată și solidă ca să dea răspunsul potrivit acestui separatism rasial de tip nou, acestui nou antirasism care nu e decât un rasism deghizat în umanism (…)”